CLUJUL DE ALTĂDATĂ. Patru țărani din Maramureș pe străzile Clujului

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și nu numai și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Azi am întâlnit pe străzile Clujului patru țărani din Maramureș, cari ne ofereau tristul spectacol al celei mai amare mizerii. Cu opinci rupte, cojoace peticite, degerați de frig și lihniți de foame, cei patru țărani din Maramureș, păreau patru spectri ai infinitei sărăcii.

Povestea lor e lungă…Au plecat prin octombrie cu alți vreo 20 la lucru la Călinești în județul Vâlcea.

Și asprii țărani, învățați cu cele mai amare lipsuri și cu cel mai tare rachiu s-au apucat de lucru. Securea le era mijlocul și bucata de mămăligă ținta existenții lor. Și au muncit din greu.

Pe zi ce trecea forțele slăbeau, mâncarea scădea, speranța murea și oamenii obosiți au lăsat codru și stăpân și atunci când n-au mai putut suporta gerul de minus treizeci de grade, au luat drumul spre casă, tăcuți și goi ca niște cerșetori. Și drumul de la Călinești la Cluj l-au făcut pe jos tocmai în 7 zile. Bănetul ce l-au mai avut l-au mâncat pe drum. Cele 200 de lei abia le-au ajuns ca să-și mai astâmpere foamea crescândă și ca să-și mai încălzească trupurile rebegite de frig.

Au fugit de la lucru

Și de ce ați fugit de la lucru oameni buni?

• Da cum să nu fugim când nu ne da nici un ban. De lucrat lucram patru-cinci zile la săptămână, când căpătam și mâncare de la magazie. Dar în celelalte zile când nu lucram și când ușa magaziei era închisă?

Noi am cerut ori să ne dea de lucru, ori să ne dea bani. Nu ne-a dat decât câte 200 lei – și am plecat.

• Domnule – întrerupe altul – de două zile n-am mâncat decât niște cârmoji, mai rău decât câinii, domnule.
• Eu am zece copii și mă duc cu mâna goală acasă…Mare bătaie de joc pe capul nostru!

Și cu pași rari, greoi și tărăgănați cele patru umbre s-au îndreptat spre gară cu un sergent de oraș. Până la Cluj au venit pe jos, de aici vor pleca acasă sub escortă polițienească. Și când vor sosi acasă pe Acsiuc Nichita îl vor întâmpina zece copii flămânzi, iar pe ceilalți pustiul și mizeria în minuscule bordeie”.

[„Patria de Duminică”, Anul II, nr.12, București, 1 februarie 1925].