CLUJUL DE ALTĂDATĂ. O, era atât de frumos!

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și nu numai și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

”El a luat atunci un bici, m-a lovit până ce mi-a ţâşnit sângele din trup şi apoi m-a alungat.Am ajuns astfel pe stradă fără bani, fără veştminte, fără cunoştinţe şi fără o bucată de pâine.De aici începe adevărata mea tragedie.Cu durere am văzut că nici eu nu pot înconjura viaţa femeilor destrăbălate.

Am început să-mi caut prieteni şi să-i schimb după cum îmi dictau împrejurările şi ocazia. O, ce să-ţi spun, domnule comisar, viaţa mea de atunci şi până astăzi au fost un râu de dureri şi de lacrimi. Noi femeile, după ce cădem o dată în mocirlă, cu greu mai putem ieşi de acolo.

Am ajuns astfel în societatea unor muncitori beţivi de la periferia oraşului. Acasă nu mai puteam merge, îmi era teamă de părinţi.

Atunci am hotărât să vin la Cluj şi să-mi caut un loc undeva să pot lucra cinstit ca să-mi câştig banii necesari pentru existenţă.

N-am avut bani de tren şi ca să pot veni totuşi, m-am urcat pe acoperişul unui vagon cu marfă şi astfel am ajuns la Cluj.

Aici sunt de patru zile. Noaptea dorm în gară şi cerşesc de la soldaţi o bucată de pită cazonă, iar ziua caut de lucru si nu găsesc nicăiri.

Atât am de spus domnule comisar.

Fă ce vreai cu mine, dar dă-mi pâine, o bucăţică numai, dă-mi pâine că mor de foame. De două zile n-am mâncat nimic>>!

Domnul comisar i-a dat pâine şi a expediat numaidecât o telegramă părinţilor ei în Timişoara ca să vină după ea. Astăzi vor sosi ca să preia fata, slăbită de nenorociri şi de foame, galbenă ca moartea şi îmbrăcată în zdrenţe, ca să încerce a o reda din nou societăţii”. [„Biruinţa”, Anul I, nr,71, Cluj, 15 iulie 1926].