CLUJUL DE ALTĂDATĂ. Împins la omor de necredința nevestei. Soarta fără noroc a unui plugar din Bistrița, condamnat la Cluj

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și nu numai și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Zilele trecute s-a dezbătut la curtea de apel din Cluj un neobișnuit proces. E vorba de nenorocirea unui om simplu de la țară care contrar tuturor legilor a ascultat de glasul sângelui și și-a făcut singur dreptate într-un caz de necredință a soției sale.

Țăranul Sidor Capota din Bistrița Bârgăului, în vârstă de 45 de ani, tată a patru copii, fiind sărac lipit pământului ca să-și mute necazurile de pe un umăr pe altul și să câștige un codru de pâine pentru el și familie, se îndeletnicea cu tăiatul lemnelor, fiind angajat zilier la societatea forestieră.

Într-o bună zi, terminându-se pâinea în casă și porumbul:

–       Tu Ioana, știi tu una?

–       O știu, dacă mi-i spune, Sidore.

–       Pune-mi merinde și mă duc la lucru. Nu mai vin acasă trei săptămâni.

Nevasta l-a pregătit de drum și Sidor Capota însoțit de alți tovarăși de sărăcie a plecat la lucru, depărtare de 16 kilometri de satul său. Dar, săracul om a călcat cu stângul.

A lucrat din răsputeri câteva zile, dar într-o seară l-a prins o groaznică durere de măsele și fără să spună nimănui un cuvânt și-a luat toporul și noaptea pe lună a plecat spre casă ca să-și găsească leacul. L-a urmărit însă nenorocul.

Ajuns în dreptul căsuței sale i s-a năzărit în fața ochilor o  arătare. Parcă era o femeie îmbrăcată în alb, care urca scara de la podul de fân.

La început a rămas năuc. A strâns apoi cu putere toporul la piept și tiptil, tiptil, s-a îndreptat spre locul unde s-a urcat fantoma. Tăcere. Frământări. Șoapte de iubire. A recunoscut apoi glasul nevestei sale și o voce de bărbat i-a sfredelit neplăcut timpanul. Parcă l-a trăsnit cineva în piept, sufletul i s-a destrămat fir cu fir și într-o clipă s-a prăbușit în inima lui toată fericirea vieții. Cu ochii înholbați, cu fălcile încleștate, nebun de durere a stat la pândă.

I-a zdrobit țeasta

Peste o jumătate de oră un flăcău voinic și-a înțepenit piciorul în scară și s-a coborât din pod. <<La revedere Ioană, pe mâine seară…>>. Dar, n-a apucat să audă răspunsul femeii din pod, când s-a pomenit cu o lovitură de topor în numele tatălui și ca fulgerat s-a prăbușit la pământ. Au urmat apoi alte lovituri, apoi altele, până și-a dat sufletul.

Sidor Capotă a avut grijă ca să pună capăt acestei <<revederi>> și a zdrobit țeasta aceluia care i-a pângărit fericirea casnică, întocmai cum se zdrobește capul șarpelui. S-a urcat apoi în pod vrând să procedeze și cu trădătoarea sa soție la fel. I-au venit însă în minte cei patru copilași flămânzi și goi, i s-a părut toporul greu de tot și resemnat a scuipat una cu dispreț în fața ei.

Ca un om pierdut, beat de durere a coborât și a aprins o lumânare la capul celui mort. Spre marea lui durere a recunoscut în seducător pe propriul său văr, Vasile Sălăgean, din aceiași comună. Apoi a stins lumânarea.

S-a predat jandarmeriei

Întuneric. Luna s-a ascuns sub nor. Prăpastie. Inima zdrobită sub apăsarea celor două roți de mori ale durerii. Când a reapărut luna de sub nor, Sidor Capota și-a șters fața de sânge, s-a plecat peste scândura pridvorului și a început să plângă cu hohote.

A intrat apoi în casă încet și și-a sărutat copiii, cari zâmbeau fericiți în împărăția viselor. Apoi împleticindu-se ca un om beat, s-a plimbat până în zorii zilei, când s-a predat singur jandarmeriei.

Tribunalul de la Bistrița l-a condamnat la un an și șase luni de închisoare. Curtea de apel a întărit osânda rostită de tribunal”.

[„Glasul Ardealului”, Anul IX, nr.29, Cluj, 14 iulie 1935].