Connect with us

ACTUALITATE

Clujul, al treilea în ţară la numărul de imobile vândute. Tendinţă de creştere a tranzacţiilor

Publicat


ansamblu imobiliar faget
În luna august 2023 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 59.425 de imobile, cu 8.694 mai multe faţă de luna iulie. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna august este cu 1.039 mai mare faţă de perioada similară a anului 2022, informează Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în august 2023, în Bucureşti – 10.470, Ilfov – 4.248 şi Cluj – 2.999. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Teleorman – 144, Olt – 166 şi Caraş-Severin – 332.
Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în august 2023, a fost de 22.897, cu 711 mai mare faţă de august 2022. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti – 4.826, Ilfov – 2.138 şi Timiş – 1.520. La polul opus se află judeţele Harghita – 45, Sălaj – 52 şi Covasna – 79.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a opta lună a anului 2023 sunt Buzău – 642, Dolj – 606 şi Suceava – 543.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj închiriază spațiu pentru un birou de schimb valutar în incintă

Publicat

aerop

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj anunță o licitație publică în data de 2 octombrie pentru închirierea unui spaţiu în vederea construirii unui spațiu comercial destinat desfășurării activității bancare și de schimb valutar.

Acesta este situat în Corpul de legătură dintre cele două Terminale ale aeroportului, parter, zona publică, în suprafață totală de 26,87 mp.

Data-limită de depunere a ofertelor este 2 octombrie ora 9, iar licitația va avea loc de la ora 11 la sediul aeroportului clujean.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Vârsta de pensionare se MODIFICĂ. Condiții pentru PENSIONAREA anticipată

Publicat

talon

Vârsta de pensionare se modifică. Printre măsurile pe care România și le-a asumat prin PNRR se numără și cea privind creșterea perioadei profesionale a cetățenilor, scrie Alba24.ro.

Este un alt mod de a spune că vârsta de pensionare va crește atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atenție însă, este vorba despre oamenii obișnuiți, nu și de pensionarii ”speciali”.

Deocamdată nimeni nu le-a explicat oamenilor de ce ar accepta creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, când unii angajați ai statului pot ieși la pensie la 40 și ceva de ani, în general cu pensii mult mai mari decât media.

Creșterea se va face treptat, pentru ca oamenii să nu sesizeze prea bine ce se întâmplă. Vezi aici cum vârsta de pensionare a femeilor s-a majorat discret.

O creștere a vârstei de pensionare a românilor – care în prezent este de 63 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați – ar fi însă o măsură nepopulară.

Proiectul de lege, așa cum este prevăzut în jalonul din PNRR prevede egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților, eșalonat până în anul 2035.

În acest sens, CNPP a elaborat o serie de scenarii care urmează să fie discutate la nivel tehnic cu Comisia Europeană.

Noul algoritm pentru creşterea pensiilor. Cele trei formule de calcul anunțate de ministrul Finanțelor pentru recalcularea pensiei

Propunere de reducere a vârstei standard de pensionare pentru femeile cu mai mulți copii, astfel:

– cu 1 an pentru 3 copii
– cu 2 ani pentru 4 sau mai mulți copii

Persoanele asigurate se pot pensiona cu 5 ani mai devreme la limita de vârstă dacă au depășit stagiul complet de cotizare contributiv cu cel putin 5 ani de stagiu de cotizare.

Se menține posibilitatea pensionării anticipate cu 5 ani mai devreme și a persoanelor care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv cu cel mult 5 ani de stagiu de cotizare, cu o penalizare maximă de 24%.

O persoană poate ieși la pensie anticipată doar cu condiția îndeplinirii unui stagiu de cotizare contributiv.

Vârsta de pensionare – prevederi în PNRR

Prin reforma 6 din componenta 8 a PNRR, România se angajează, în linii mari, la:

Reforma sistemului public de pensii printr-un nou cadru legislativ pentru a asigura sustenabilitatea fiscală în contextul îmbătrânirii populației, pentru a corecta inegalitățile, a asigura sustenabilitatea și previzibilitatea sistemului de pensii și a respecta principiul contributivității în ceea ce privește beneficiarii drepturilor de pensie.

Această reformă vizează, de asemenea, modernizarea sistemului de pensii prin aplicații și servicii digitale.

Reforma sistemului public de pensii își propune să dea curs recomandărilor relevante specifice adresate țării și, în special, să asigure sustenabilitatea fiscală, egalizarea vârstei de pensionare și stabilitatea financiară a pilonului II al sistemului de pensii.

Mai precis, pe subiectul vârstei de pensionare, prin PNRR România se angajează să creeze legislație nouă care:

– va reduce în mod semnificativ posibilitățile de pensionare anticipată, va introduce stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, în conformitate cu creșterea speranței de viață, și va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani până în 2035;
– va introduce stimulente pentru amânarea pensionării.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

CJ Cluj a aprobat construirea instalației de tratare prin dezintegrare a gunoaielor. Capacitatea e de 25.000 de tone pe an

Publicat

De

energie gunoaie

Indicatorii tehnico-economici pentru construirea instalației de tratare prin dezintegrare moleculară a deșeurilor municipale din județul Cluj a fost aprobată, anunță reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Prin această procedură ecologică, gunoaiele vor fi valorificate energetic.

CJ Cluj a aprobat construirea instalației de tratare prin dezintegrare a gunoaielor. Capacitatea e de 25.000 de tone pe an

„Este un pas important în direcția soluționării problemelor privind gestionarea deșeurilor în județ. Vorbim despre o soluție modernă, ecologică ce va genera beneficii atât pe plan economic, cât și în ceea ce privește creșterea calității vieții”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Astfel, capacitatea de tratare a deșeurilor reziduale prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor municipale din județul Cluj este de 25.000 de tone pe an.

Producţia de energie electrică a instalației de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor municipale este de 18.240 MWh pe an.

Prin construirea instalației de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor municipale se urmărește, în principal, reducerea riscului pentru sănătate și mediu, prin reducerea contaminării aerului, apei și a solului, valorificare energetică ce contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și reducerea poluării generate de transportul deșeurilor la fabricile de ciment.

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR, victorie în Cupa României. A câștigat cu 3-1 meciul cu Alexandria

Publicat

De

cfr cluj

CFR Cluj a întâlnit joi, în grupa B a Cupei României, echipa CSM Alexandria, care este în Liga 2. Meciul s-a jucat pe stadionul municipal din Turnu Măgurele.

Echipele de start:

CSM Alexandria: Brânză – Ciobanu, Cană, Perju, Georgescu – Stancu, Mogoș – Iakabfi, Crețu, Dodoi – Neagu
Rezerve: Cristică, Voicu, Nedelea, Jerdea, Horșia, Gîdea, Simon, Nicola, Baican
Antrenor: Mihai Nițescu

Echipa de start CFR Cluj: Hindrich – Mogoș, Rion, Kresic, Morgan – Filip, Muhar, Fică – Krasniqi, Betancor, Juricic
Rezerve: Sava, Bălgrădean, Camora, Nortey, Lucaci, Deac, Otele, Bîrligea, Mihai
Antrenor: Andrea Mandorlini

Primul gol al partidei a venit foarte rapid, în minutul 3. Golul de 1-0 pentru CFR Cluj a fost înscrie de Alin Fică.

În minutul 33, Vasile Mogoș a atins mingea cu mâna, iar arbitrul a acordat penalty pentru Alexandria. Stancu a tranfornat lovitura de pedeapsă. în minutul 34.

Karlo Muhar, duce însă CFR Cluj în avantaj prin golul înscris în minutul 42.

Scorul la pauză, Alexandria – CFR Cluj – 1-2.

CFR Cluj înscrie foarte repede și în repriza a doua. Golul lui Camora, care mărește diferența pe tabelă, vine în minutul 46.

Foto: Facebook/CSM Alexandria

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax