Connect with us

EVENIMENT

Clujenii cer să aibă transport public decent și în cartiere, nu doar în Centru

Publicat


autobuz cluj (3)

Clujenii care trăiesc în cartierul Între Lacuri au inițiat o petiție către Compania de Transport Public din Cluj-Napoca prin care solicită găsirea unei soluții de transport public și conectare directă cu zona cartierului Gheorgheni.

„În acest moment, pentru a folosi transportul public din cartierul nostru spre cartierul Gheorgheni, trebuie să schimbăm cel puțin o dată mijlocul de transport în Mărăști, să traversăm într-o zonă foarte aglomerată strada Aurel Vlaicu, iar apoi să așteptăm încă odată un alt mijloc de transport spre Gheorgheni.

Având in vedere că în cartier nu sunt creșe, iar gradinițele sunt puține, pentru noi, copiii sau părinții noștri este o adevarată aventură să ajungem cu autobuzele CTP de pe strada Dunării (de exemplu) la punctele de interes public din Gheorgheni. Pierdem zeci de minute in trafic, așteptând două autobuze ca să parcurgem o distanță de 2-4 km. În cartier nu există piste de biciclete, iar mersul pe jos nu este o opțiune pentru toate vârstele și în orice anotimp.

Din motivele prezentate mai sus, o legătură directă asigurată de CTP între cartierul Între Lacuri și zona Gheorgheni ne-ar rezolva o mare problemă de mobilitate”.

Primăria Cluj-Napoca a aprobat săptămâna trecută Planul de mobilitate urbană.

Specialiștii au recomandat în document introducerea în cartiere a unor autobuze de mici dimensiuni, care să se poată strecura pe străzile dintre blocuri.

Printre cartierele slab conectate se numără și Gruia și Zorilor.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

INCENDIU într-un apartament din Turda. Pompierii au intervenit cu trei echipaje. Nimeni nu a fost rănit

Publicat

incendiu bucegi (5)

Un incendiu a izbucnit, joi, într-un apartament de pe str. Tineretului din Turda. Pompierii au intervenit cu trei echipaje. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

„Trei echipaje din cadrul Detașamentului Turda intervin în aceste momente pentru a stinge un incendiu izbucnit în interiorul unui apartament situat pe strada Tineretului din municipiul Turda. La fața locului s-au deplasat două autospeciale, autoscara și o ambulanță SMURD, iar accesul forțelor noastre s-a realizat cu dificultate din cauza autoturismelor parcate.

INCENDIU într-un apartament din Turda. Pompierii au intervenit cu trei echipaje. Nimeni nu a fost rănit

Pompierii au pătruns în apartamentul inundat cu fum și au efectuat o imediat o misiune de căutare-salvare. Din fericire, nu au fost identificate victime. Nu s-a impus evacuarea locatarilor. Incendiul s-a manifestat în zona bucătăriei, fiind lichidat de către pompieri. În aceste momente se ventilează încăperile din apartament”, a transmis ISU Cluj.

Foto: Arhivă

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Noul mecanism de DECONTARE a voucherelor de VACANȚĂ, aprobat de guvern

Publicat

vouchere vacanta e1656532576766

Guvernul a aprobat un nou mecanism de decontare a voucherelor de vacanță. Beneficiarii vin cu o declarație pe propria răspundere că au pus de la ei cei 800 de lei, că au folosit cei 800 de lei de la Guvern și aduc o factură de minim 1.600 de lei care să fie decontată, scrie Alba24.

Modificări esențiale în sistemul de decontare a voucherelor de vacanță:

Valoarea voucherelor și condiții de eligibilitate

– Angajații din instituțiile publice cu salarii nete de până la 8.000 lei vor beneficia de vouchere de vacanță în valoare de 800 lei.
– Voucherele pot acoperi maximum 50% din valoarea unui pachet turistic, ceea ce înseamnă că beneficiarul trebuie să achiziționeze un pachet de cel puțin 1.600 lei și să contribuie cu diferența de 800 lei din fonduri proprii

Cum se decontează voucherele de vacanță

Achiziționarea pachetului turistic: Angajatul achiziționează un pachet turistic în valoare de minimum 1.600 de lei.

Declarație pe propria răspundere: După achiziție, angajatul completează o declarație pe propria răspundere, confirmând că a contribuit cu 800 de lei din fonduri proprii și că a utilizat voucherul de 800 de lei oferit de stat.

Prezentarea facturii: Angajatul prezintă factura de minimum 1.600 de lei care atestă achiziția pachetului turistic.
Decontarea: Pe baza declarației și a facturii, angajatul primește suma de 800 de lei de la stat.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. O mașină a rupt o țeavă de gaz pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca. Intervin pompierii

Publicat

O mașină a rupt o țeavă de gaz la Cluj-Napoca

O țeavă de gaz a fost ruptă în urma unui accident care a avut loc pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.

Din primele informații, un șofer a ajuns cu mașina pe trotuar, unde a rupt țeava.

O mașină a rupt o țeavă de gaz pe strada Aurel Vlaicu

Potrivit reprezentanților ISU Cluj, care s-au deplasat de urgență la locul accidentului, nu sunt victime. Un echipaj de pompieri asigură, zona, fiind închisă o bucată din stradă.

La fața locului este așteptată o echipă a companiei de gaz, pentru a remedia situația.

Foto: Facebook/ Info Trafic Cluj Napoca

Citește mai departe

EDUCATIE

Când primesc elevii BURSELE în aprilie

Publicat

Bani 1 octombrie

Joi, 17 aprilie, înaintea Sărbătorilor de Paști, se plătesc bursele școlare aferente lunii martie, potrivit unor surse citate de Edupedu.ro.

Este prima lună din anul școlar 2024-2025 când bursele de merit și reziliență se acordă integral, adică cuantumul minim stabilit, scrie Alba24.

Când primesc elevii BURSELE în aprilie

În unele județe s-a decis ca, pe 17 aprilie, elevii să primească integral bursa de merit sau bursa socială. Apoi, vor fi completări pentru plata în întregime. Bursele plătite pe 20 martie au fost completate cu plăți la începutul lunii aprilie, în unele județe.

Cuantumul minim al burselor în anul școlar 2024 – 2025:

– bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I
– bursa de merit – 450 lei/lună;
– bursa de reziliență – 300 lei/lună;
– bursa socială – 300 lei/lună;
– bursa tehnologică – 300 lei/lună;
– pentru mamele minore – 700 lei/lună.

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:

– sumele alocate de autoritățile administrației publice locale;
– alte venituri obținute potrivit legii.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate