Connect with us

Clujeni de 5 stele

CLUJENI DE CINCI STELE/ Kovacs Laci (Desperado, Speak Floyd): „Aluatul de bază pentru mine este rock-ul”

Publicat


Clujul este un oraș care a găzduit de-a lungul timpului personalități din varii domenii, de la știință, cultură, până la artă și sport. Nu știu dacă orașul în sine este unul de cinci stele, așa cum le place unora să se laude, dar cu siguranță a dat lumii oameni de cinci stele. Și încă mai are multe de oferit. Unii au fost în lumina reflectoarelor, astfel încât lumea îi cunoaște foarte bine. Alții, mai timizi, au stat în linia a doua, asta însă nu le-a luat nimic din strălucire. Rubrica „Clujeni de cinci stele” își propune să pună un spot de lumină asupra cetățenilor urbei care prin tot ceea ce fac sau au făcut, au ridicat Clujul la loc de cinste.

Kovacs Laszlo, Kovi sau Laci, cum îl strigă prietenii, este unul dintre cei mai talentați muzicieni pe care i-a dat orașul ăsta. Pentru că știu că nu-i place să vorbească despre el, i-am lansat provocarea s-o facă, totuși, promițându-i o bere, că nu mă uit eu la o bere… dar nici el n-o vede.:)

„Părinții mei ascultau multă muzică dar mai și cântau acompaniați de ghitara lui tata”

Laci, hai să începem cu o întrebare ușoară, la care dacă nu știi tu răspunde, poți întreba un prieten. De fapt, nici nu-i întrebare. Prezintă-ți CV-ul în două-trei cuvinte!

M-am născut pe data de 23 octombrie 1967 în Cluj-Napoca. Școlile le-am cam amestecat și le-am uns cu slănină (să le mănânce câinii) dar cel mai drag mi-a fost la Bălcescu. Sunt căsătorit, avem o fetiță și un băiețel.

Văd că ai luat ad literam doleanța mea și-ai fost mai mult decât laconic. Ești unul dintre cei mai talentați ghitariști din țară. De la cine ai moștenit pasiunea pentru muzică și de la cine talentul?…:)

Părinții mei ascultau multă muzică dar mai și cântau acompaniați de ghitara lui tata care avea un repertoriu vast bazat pe o memorie de invidiat. Era una din puținele distracții pe vremea aceea și anume a face un chef la cineva acasă, mai mult sau mai puțin motivat de vreo ocazie anume… Așadar am fost inițiat în genul de interpretare la foc de tabără , de care ulterior m-am dezis! LOL!

„Ceva talent ar fi totuși din partea bunicului”

Nu pot spune că am moștenit o pasiune dar mi-a plăcut ideea de a te distra alături de prieteni prin muzică și că este ceva care se poate împărți. Desigur că sunetul ghitarei m-a determinat să cercetez fenomenul pe cont propriu și după îndelungi încercări, urmărind felul cum se poziționează și modul cum se acționează, am reușit să acordez una dintre ghitări spre uimirea părinților.

Poate că până la urmă ceva talent ar fi totuși din partea bunicului (tatăl mamei) care a fost violonist cu studii superioare în domeniu, dar s-a dus înainte să poată să mă învețe ceva.

Care a fost primul instrument la care ai început să cânți și la ce vârstă?

După cum spuneam mai devreme primul instrument a fost ghitara pentru că din momentul în care am acordat-o nu am mai vrut să o pun jos și a început o altă cercetare pe cont propriu și anume cântatul în sine, note, acorduri și toate elementele interpretative ce au ca rezultat acel ceva ca gâdilă plăcut la ureche.

Dacă stau și mă gândesc cred că pe la vreo 11 ani se întâmpla acest mad scientist experiment! Practic sunt și acum autodidact cu tot internetul cu tot și spun asta în ideea că pe atunci informațiile tindeau spre zero și trebuia să faci eforturi să ajungi la o metodă, sau profesor. De ceva ani, spre norocul tinerilor, aceste lucruri nu mai sunt o problemă.

„Trebuie să fii original, să fii convingător și să cânți cu pasiune”

Ce gen de muzică îți place cel mai mult și ce genuri ai cântat până acum?

Cred că am devenit un așa numit all around, adică cu de toate, ca o șaormă. Nu am niciun gen preferat atâta timp cât se cântă bine și din suflet. În capul meu este un mare fusion care are la bază rockul, în special cel progresiv. Ca și condiment special aș pune și un pic de jazz cu măsură. În afară de manele și muzica populară de pe rată, din piețe și din târguri, am cântat cred că toate genurile. Ideea cu muzica populară este că am fost sunetist într-un studio de gen și acolo am avut șansa să învăț să fac diferența dintre autentic și să-i spunem comercial de la cei câțiva, puțini, redactori de specialitate.

Cu alte cuvinte trebuie să fii original, să fii convingător și să cânți cu pasiune. Am ajuns să nu mai pot asculta multe trupe rock, deși aluatul de bază pentru mine este rock-ul, pentru aceste motive simple.

Care sunt ghitariștii tăi preferați, de afară și de la noi?

Aceasta este întrebarea la care răspund cu „nu am”. Pot să îți enumăr câțiva ghitariști de la noi care îmi plac dar mă tem să nu îmi uit vreun prieten. În ceea ce privește ideea de afară, eu le-aș spune mai degrabă fabrica unde s-a inventat apa caldă așa că în mod automat sunt influencerii mei. Eric Clapton, Santana, David Gilmour, Gary Moore, Andy Summers și lista ar putea continua până când nu s-ar mai termina.

Ideea este că îi prefer pe acei ghitariști care au discurs muzical melodic și coerent lăsând în urmă pe imprimări senzații de care poți să îți aduci aminte cu ușurință și plăcere în defavoarea gimnasticii pe griful ghitării.

„Îmi pare rău că totul a devenit mult prea mercantil”

Care sunt trupele tale preferate?

Trupele cu adevărat mari erau definite mai demult și de o componentă socio educativă, poate chiar politică. Astfel, mesajele din texte aveau un efect mai mare asupra fanilor și a publicului, se trăia într-un anume spirit, trupele erau vocea tăcută a celor ce îi ascultau și le cumpărau albumele.

Acum acest gen de trupe au cam dispărut, odată cu publicul de gen așa că nu pot să fiu fan decât la modul de a trăi cu speranța că vor mai apărea trupe ca Pink Floyd. Sau Yes. Ori Genesis, Queen, AC/DC, Deep Purple, Police și cu riscul de a mă repeta, lista poate continua până nu se mai termină. Ce pot spune despre trupele mai noi este că îmi pare rău că totul a devenit mult prea mercantil și ceea ce a trebuit spus în rock music, de exemplu, s-a cam spus.

Care sunt ghitarele preferate (marcă) și de ce?

Un mare ghitarist, pe numele lui Larry Corryel, într-un interviu apărut în revista Guitar Player, ca și sfat pentru tinerii ghitariști, le spunea că pentru a progresa, să facă în așa fel încât ei să fie cei mai slabi în trupa în care cântă și să nu studieze decât pe instrumente foarte bune. Îți pot confirma și eu că este un mit acela conform căruia spui „las că e bună asta pentru început”, plus că poți ajunge la un rezultat nedorit într-un timp mai îndelungat.

„Trebuie să găsești o ghitară care să fie setată cum trebuie și să se potrivească cu stilul muzical pe care vrei să îl cânți”

Desigur nu toată lumea are un Fender Stratocaster sau Telecaster, Gibson Les Paul sau mai știu eu ce drăcovenie de custom made, însă acum la un preț decent, cu puțină asistență din partea cuiva experimentat, poți cumpăra ceva la ce eu nu am visat pe vremuri. În principiu trebuie să găsești o ghitară care să fie setată cum trebuie și să se potrivească cu stilul muzical pe care vrei să îl cânți.

Spun toate astea pentru că am cântat pe ghitări de marcă ce nu sunau mai bine, sau din contră, decât imitațiile lor mult mai ieftine. Eu cânt momentan pe un Fender Stratocaster Eric Johnson, Musicman Cutlass și un Telecaster Custom made in Germany dar am avut multe ghitări…

Cu ce trupă te-ai lansat în muzică și în ce trupe ai cântat până în prezent?

„Suntem Rival, o trupă de metal” era unul din refrenele la modă în Cluj între anii 1982-1987. Primul concert a avut loc în sala de sport a liceului Nicolae Bălcescu, în 1982, 23 octombrie, cu un pic de scandal, de ce nu? Rival a fost prima mea trupă care, datorită atitudinii ce se putea citi printre rânduri, a fost desființată de către Securitate printr-un mesaj direct, „de mâine mai puteți cânta dar fiecare în altă trupă”.

A urmat Rodion GA, Trans Express, Knockout, Kappa, Semnal M, Compact C, Desperado, Speak Floyd și poate am uitat câteva colaborări odată cu vârsta. Una din cele mai onorante colaborări a fost cea cu Dan Andrei Aldea, alături de colegii de la Desperado, o experiență unică din toate punctele de vedere.

„Sunt un caz patologic de introversiune”

De când datează colaborarea ta cu Sandy Deac?

Ne cunoaștem cu Sandy de prin 1987, pe când participam la Festivalul Cântarea României, amândoi reprezentând câte o instituție al cărei trupă eram. Nu am putut să nu observ direcția futuristă a muzicii lui și mi-am dat seama că ideile pe care nu le puteam exprima în formulele cu care cântam pe atunci și-au găsit o posibilă rezolvare. Una peste alta, pe 9 ianuarie 1989 mă sună Ovidiu Buhățel, sunet și manager la Kappa și mă întreabă dacă nu aș fi interesat de o colaborare. Ei bine, de atunci cântăm și compunem împreună cu Sandy.

Ești o persoană mai introvertită. N-ai fost tentat niciodată de partea întunecată a succesului, adică de statutul de vedetă cu tot ce aduce el la pachet?

Da, sunt un caz patologic de introversiune. Nu, nu sunt genul.

De ce n-ai scos până acum niciun album solo? Din lipsă de timp sau nu-ți place să compui?

Timpul este problema, familia este mai importantă cu toate că mă susține sută la sută. Un posibil album solo nu ar aduce ghitara în prin plan ci mai degrabă câteva piese care nu își au locul altundeva. Mă consider mai mult songwriter decât ghitarist.

„Ca rocker nu mă plictisesc iar ca iubitor de clasic primesc fructul interzis”

Știu c-ai colaborat cu Venczel Peter, un alt mare muzician al Clujului, la opera rock „Matyas pe eșafod”. Ai mai cochetat cu acest gen de muzică și după aceea?

Pentru mine acest gen este cea mai complexă mixtură între rock și genul clasic, evidențiind ce este mai bun la fiecare dintre ele. Ca rocker nu mă plictisesc iar ca iubitor de clasic primesc fructul interzis. „Matyas pe eșafod” a fost probabil cea mai complexă aventură la care am participat, aș mai face-o o dată chiar dacă ar fi de 10 ori mai greu acum.

Din păcate, la așa nivel nu am mai cântat decât în spectacolele Operei Maghiare care includeau părți, ce-i drept mari, din musical-uri precum Cats, Phantom of the Opera, Jesus Christ Superstar…

Discutasem mai demult despre un eventual proiect G3 de România care să-i includă, alături de tine, pe Laco Jimmy și Nicu Patoi. De ce nu s-a mai concretizat?

Se scrie „treige” și nu are legătură cu celebrul concept și da, timpul, distanța din nou își spun cuvântul. Poate acum cu noile platforme online, ar putea fi vorba. Cei doi prieteni ai mei așteaptă probabil un semn.

„Speak Floyd trebuie să fie un act cultural, dincolo de a fi un tribute band”

Ești angrenat acum alături de Sandy în proiectul Speak Floyd, un proiect care a avut și are un succes fulminant. Nu e deloc ușor să cânți partea care-i revenea lui Gilmour și totuși interpretarea ta este apreciată la superlativ de audiență. Câte ore pe zi repeți?

Am crescut pe muzica lor și am învățat enorm de la ei, fac parte din acel model de trupă care îmbină originalitatea cu mesajul și spre surprinderea noastră, tinerii au priceput mesajul celor de la Pink Floyd. Consider că este o datorie de onoare să le retransmiți mesajul astfel că Speak Floyd trebuie să fie un act cultural, dincolo de a fi un tribute band.

În ceea ce mă privește, nu știu a câta oară am ajuns într-un context deosebit de onorant și încerc să fiu la înălțime. Pentru asta, nu repetiția sau studiul sunt importante ci gradul de înțelegere a ceea ce se întâmplă acolo. Este ca și asumarea rolului în teatru, interpretul trebuie să aibă aceeași importanță ca rolul. Dealtfel, cu cât știi mai mult cu atât îți dai seama că nu știi nimic!

Ce proiecte de viitor ai?

Altă întrebare la care nu îmi place să răspund dar ar fi câte ceva. Aș vrea să compun, să cânt și să împart ce am făcut cu oameni de treabă!

Marius Aciu


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Clujeni de 5 stele

EDITORIAL/ Ovidiu BLAG – Tot Clujul plînge după Remus Cîmpeanu

Publicat

A plecat în Ceruri domnul Remus Cîmpeanu. Ce pierdere pentru U, ce pierdere pentru comunitatea Clujului, ce pierdere pentru fotbalul românesc…

Prestanța, caracterul său șlefuit precum un diamant au atras atenția încă dintr-un începuturi, de pe vremea cînd juca acolo, pe partea stîngă a apărării lui U.

În cartea „Confesiunile unui veteran al gazonului” bunul gazetar Ion Cupen scria: „L-am ales pe Remus Cîmpeanu fiindcă el deţine un atu obiectiv care îi conferă trăsăturile unui adevărat şef de trib în fotbalul românesc. Este un fel de lider al jucătorilor noştri, un port-drapel, dacă vreţi un simbol: numără cele mai multe prezenţe, 329, în meciurile primei divizii, toate sub culorile aceleaşi echipe, Universitatea Cluj.

E uşor să găseşti sorgintea acestei calităţi: moral forte, caracter bătut în metal nobil, disciplină interioară. Este un reprezentant autorizat al plutonului, nu atât o medie a sa, cât o simbioză perfectă, fotbaliştii de excepţie, cei plasaţi la un pol sau altul nedeţinând niciodată aureola longevităţii într-un regim constant. Numele de mare sonoritate au ars pe gazon mai intens şi mai repede, într-o singură vâlvătaie sau în cicluri imprevizibile.

„Un factor de echilibru, un tip cerebral dar autoritar, maleabil dar cu idei clare”

Traiectoria lor cu viraje sucombă la cifre pe lângă care un Cîmpeanu sau un Adam, alt fotbalist fără sceptru, dar în fruntea clasamentului, foarte aproape de numărul obţinut de Cîmpeanu, calcă în pas cadenţat. Tocmai de aceea, din confesiunile unui Remus Cîmpeanu poţi croi o haină în care să încapă orice fotbalist, căci gândurile şi trăirile lui ating orizonturi caracteristice, au putere de generalizare.”

Aceste calități, să le spunem de jucător, s-au desăvîrșit mai apoi, după încheierea carierei, ajutîndu-l pe domnul Remus Cîmpeanu să devină un adevărat stîlp al societății clujene.

Un factor de echilibru, un tip cerebral dar autoritar, maleabil dar cu idei clare. Îmi amintesc cum îmi spunea, prin anul 2000, sintetizînd situația de atunci de la U Cluj: „Trebuie renunţat la aceste şedinţe care au loc la Universitatea, care ţin ore în şir, unde se dezbat teme generoase de altfel, dar cu o componenţă atât de stufoasă, încât decizia este foarte greu de luat. Vorbesc acolo vrute şi nevrute, după care fiecare merge la casa lui, iar a doua zi nu se întâmplă nimic din ceea ce s-a preconizat. Fotbalul este un domeniu în care trebuie să ai profesionişti, de la vârf şi până la magazioner”.

„Oare am dat vreodată vreo pasă perfectă?”

Domnul Remus Cîmpeanu a știut să se comporte mereu ca un gentleman. Nu a fost cu nasul pe sus cînd era unul dintre cei mai importanți oameni din fotbalul clujean și manager al celebrului ACR așa cum nu a stat cu capul plecat nici cînd unii l-au nedreptățit sau l-au plasat într-un con al uitării.

Cu spatele drept, cu figura semeață și cu pași hotărîți străbătea orașul care-l chema mereu și pe care îl înnobila cu figura sa emblematică. Se lumina strada cînd pășea Remus Cîmpeanu pe acolo, se luminau chipurile celor care îl salutau cu respect.

Omul care a jucat 15 ani fundaș stînga deși era dreptaci a avut mereu, așa cum îmi mărturisea, o dilemă: „oare am dat vreodată vreo pasă perfectă”?

Ați dat multe pase perfecte, domnule Remus Cîmpeanu. Noi însă nu am știut să le preluăm…

Foto: Mircea Roșca

Citește mai departe

ACTUALITATE

GLASURI ardelene care au VRĂJIT lumea. PRIVIGHETORILE clujene Lya Hubic şi Ana Rozsa Vasiliu

Publicat

Încă suntem în luna martie, dedicată femeii. Iar două dintre femeile celebre care au făcut cinste Clujului, Transilvaniei şi României sunt solistele de operă Lya Hubic şi Ana Rozsa Vasiliu.

Peste 2.000 de spectacole în lume

Lya Hubic (9 ianuarie 1911, 16 februarie 2006), interpretă de operă și operetă română.

„A fost soprană, solistă a Operei Române din Cluj. A făcut Academia de muzică şi artă dramatică la Cluj. Era supranumită privighetoarea Transilvaniei şi a debutat în rolul Musetta, de Puccini. Se zice că a avut peste 2.000 de spectacole şi a fost invitată pe marile scene ale Europei.

Un lucru foarte important e că a renunţat la marile scene ale lumii, să fie angajată de ele, pentru a rămâne acasă la Cluj şi a contribuit cu talentul său la prestigiul Operei Române. În semn de apreciere, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca a instituit în onoarea sa Trofeul Lya Hubic, care este decernat unor personalităţi de marcă ale scenei lirice”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

A urmat cursurile liceale la Liceul de Fete de la Beiuș și la Liceul din Satu Mare, apoi, între 1931-1936, cursurile Academiei de Muzică și Artă Dramatică din Cluj la canto și pedagogie.

A fost angajată la Opera Naţională Română din Cluj, unde a debutat pe 3 octombrie 1936 în rolul Musetta din Boema lui Giacomo Puccini. A cântat, printre alţii, alături de Ana Rozsa Vasiliu.

Printre altele, a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural şi cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler. În 2003 a fost instituit, în onoarea sa, Trofeul „Lya Hubic”, care este  decernat unor personalități în domeniul artei lirice.

De la Cluj, la Scala din Milano

O altă mare voce a Clujului şi a lumii a fost Ana Rozsa Vasiliu.

„S-a născut la Buziaş în 1899 şi a murit la Cluj în 1987. Era mezosoprană şi apoi soprană. Era foarte frumoasă. A debutat la Opera Română din Cluj, în 1921. În 1931 debutează la Scala Milano, unde activează până în 1932.

A fost una dintre femeile cuceritoare ale Clujului interbelic. S-a căsătorit cu celebrul medic Titus Vasiliu. A trăit la Cluj până la sfârşitul vieţii”, spune, pentru Cluj24, istoricul Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Ana Rozsa Vasiliu (10 februarie 1899, 9 aprilie 1987) a absolvit „Școala Superioară de Fete din Timișoara“ şi Milwaukee Conservatory (USA). În 1931 a debutat La Scala Theater Milan, cu „Freja“.

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Omul care A FĂCUT Clujul FRUMOS. Marele arhitect al ARDEALULUI. A dat VIENA pe Cluj. 100 de ani de la MOARTEA lui Pakey Lajos

Publicat

E aproape anonim. Dar a făcut din Cluj un oraş frumos. Cel puţin zona centrală. Nu numai că a proiectat o serie de obiective clujene, dar a condus arhitectura oraşului vreme bună. Din 1880 până către sfârşitul vieţii. Vreo 40 de ani. Şi a contribuit semnificativ la aspectul multor obiective din Transilvania. De la moartea lui se împlinesc 100 de ani. Dar, deşi Pakey Lajos a fost unul dintre cei mai importanţi arhitecţi şef ai Clujului, se ştiu foarte puţine lucruri despre el. Abia de puţin timp, un chiştoc de stradă din Bună Ziua, Cluj, îi poartă numele. Iar pe casa în care a locuit şi pe care a proiectat-o nu e niciun semn despre el…

Casa Pakey Lajos din Cluj-Napoca

Clujul, în schimbul Vienei

Încă de tânăr a fost foarte bine cotat. A fost unul dintre preferaţii lui Theophil Hansen. A participat şi proiectarea şi finalizarea clădirii Parlamentului din Viena. Putea să facă o carieră internaţională. Dar până la urmă a ales Clujul.

„N-ar fi vrut să se întoarcă de la Viena. Însă era singur la părinţi şi, ca să poată să aibă grijă de ei, a trebuit să se întoarcă la Cluj. Era unul dintre elevii ai lui Theophil Hansen. Şi lucra în echipa lui la Viena. El a proiectat nu numai la Cluj, ci şi în alte părţi din Transilvania. A fost prolific la acest capitol. A proiectat în zona centrală a Clujului clădiri semnificative. A făcut planul de arhitectură pentru Hotel New York, de exemplu. Dar nu poţi să vorbeşti de activitatea lui şi să faci abstracţie de Loja Unio, fiindcă multe dintre idei se cristalizează acolo”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Varga Attila, care se ocupă de viaţa marelui arhitect clujean.

Attila Varga aminteşte şi de clădirile Universităţii Tehnice de pe Bariţiu, Muzeul de Industrie, Vila Pakey, pe care arhitectul clujean le-a proiectat.

Mason cu perspectivă

Pakey Lajos (1 martie 1853, Cluj – 22 martie 1921, Cluj) a fost unul dintre cei mai importanţi arhitecţi şef ai Clujului. A proiectat clădiri importante ale oraşului. Şi lui i se datorează în bună măsură faţa pe care o are acum Clujul.

„Trebuie să mărturisim faptul că preocuparea intensă pe care o avem faţă de personalitatea şi, totodată, contribuţia arhitecturală remarcabilă în beneficiul acestei urbe din partea celui care a fost Pakey Lajos, membru marcant al Lojii „Unio” din Cluj, şi, totodată, unul din cei mai competenţi arhitecţi ai acestui oraş din a doua jumătate a veacului al XIX-lea nu este întâmplătoare. A fost un om de geniu. Care şi-a lăsat amprenta asupra arhitecturii Clujului modern”, mai spune istoricul clujean.

Schimbarea la faţă a Clujului

Pakey Lajos a contribuit fundamental la schimbarea Clujului natal, în care s-a întors după ce a studiat arhitectura la Budapesta, Munchen şi Viena. Era foarte apreciat la Viena. Şi probabil că ar fi devenit unul dintre arhitecţii renumiţi ai Europei.


Întors la Cluj preia funcţia de aritect şef al oraşului. Şi era la acea vreme singurul arhitect cu studii în domeniu. În vremea sa, oraşul îşi schimbă aspectul. Şi în Piaţa Unirii de astăzi începea mare demolare a zidului şi a tarabelor din jurul Bisericii Sfântul Mihail. Pakey a supravegheat personal demolările. Şi a recuperat o mulţime de pietre valoroase din perioada antică sau medievală. O parte dintre ele chiar le include în construcţia casei sale de pe actuala stradă Republicii.

Câteva opere

Printre clădirile pe care le-a proiectat se numără hotelul Continental, clădirea Politehnicii de pe Bariţiu, clădirea Chios şi Cazinoul, fântâna arteziană din parc, clădirea Liceului Brassai.

Macheta statuii lui Matia Corvin, premiată la Paris (arhiva Cluj24)

De asemenea, a proiectat soclul Grupului statuar Matei Corvin, pentru care a fost distins cu Ordinul Franz Josef în grad de cavaler. Se spune că ar fi împrumutat chiar chipul său unuia dintre străjerii regelui. Tot el a proiectat atelierul construit la Budapesta unde a fost realizată statuia lui Matei Corvin şi Pakey Lajos a proiectat şi casa autorului statuii, Fadrusz Janos. A mai proiectat o serie de biserici unitariene, spitalele din Huedin şi Mociu.

Un stil arhitectural ardelean

Pakey Lajos a avut o cultură vastă. A călătorit mult. Şi chiar cânta la pian şi violoncel. Puţin ştiu că a fost şi francmason.

„Pakey Lajos a fost francmason. Renumitul arhitect a fost iniţiat în cadrul Lojii „Unio” din Cluj în ziua de 24 aprilie 1887, pentru ca, după numai şase zile, să primească deja şi gradul de Maestru. Această ascensiune rapidă a sa în cadrul masoneriei ardelene nu trebuie să surprindă pe nimeni. După cum s-a mai pomenit şi cu alte ocazii, cunoscutul atelier a reunit în structurile sale elita acestui oraş, iar Pakey Lajos a fost, cu siguranţă, una din figurile sale cele mai reprezentative.

A călătorit mult, străbătând Europa de la un capăt la celălalt. S-a pregătit alături de nume de marcă ale arhitecturii continentale, convins fiind de faptul că armonia, ordinea şi frumuseţea trebuie să se regăsească în fiecare aspect al muncii pe care o depune zilnic cu pasiune şi entuziasm. Poate fi considerat un veritabil vizionar al vocaţiei sale tocmai pentru că a fost printre puţinii care, în plin dualism austro-ungar, a pledat cu convingere pentru un stil arhitectural autonom, tipic ardelean, care să reflecte, din plin, farmecul şi tradiţia locală. A constatat cu regret că, din păcate, contemporanii săi nu beneficiau de o educaţie pe măsură pentru a înţelege importanţa acestui aspect.

Nu o dată s-a exprimat în mod deschis, subliniind că planurile pentru construcţiile mari din această urbe erau pregătite şi finanţate la centru, motiv pentru care şi caracteristicile lor aduceau mult din specificul clădirilor pestane. Şi atunci de ce un stil independent care să conţină generos motivele artistice tradiţionale?”, povesteşte Varga Attila.

Ţara celor 100 de orgi şi oraşul comoară

„Dincolo de erudiţia sa incontestabilă, Pakey Lajos a fost un romantic şi un visător incurabil, parcă veşnic îndrăgostit de splendoarea locurilor unde el a crescut şi s-a format ca om. Viaţa, la un moment dat, l-a pus să aleagă între capitala Imperiului Dunărean şi oraşul de pe Someş.

A revenit pe meleaguri natale, cu inima deschisă, convins fiind de aceea că Lumina sa interioară e suficientă pentru ca şi aici să contribuie la edificarea unor minunăţii arhitecturale după modelul marii metropole vieneze. El a dorit să zidească în „Ţara celor 1000 de Orgi” o altă metropolă regală în miniatură. Dar, dincolo de toate, visul său a fost ca frumuseţea oamenilor şi minunăţiile locurilor să nu se piardă niciodată, iar cei care vin după el să se poată bucura de tot ceea ce a constituit cândva magia inegalabilă a „Oraşului Comoară””, mai spune istoricul Varga Attila.

Proiectele sale împânzesc Transilvania şi Europa

Pakey Lajos (1 martie 1853, Cluj – 22 martie 1921, Cluj), arhitect şef al Clujului. Și-a început studiile la Liceul Unitarian din Cluj, apoi la Budapesta şi Munchen. A practicat arhitectura la Viena.

Printre operele sale: bisericile unitariene din Belin, Delenii, Firtănuş, Odorheiu Secuiesc, biserica catolică Târnăveni. Apoi, Liceul Unitarian din Cluj, Liceul Unitarian din Odorheiu Secuiesc, Muzeul Industriei din Cluj, Academia de Comerț din Cluj, Hotelul New York (azi Continental), Chios și Casino din parcul mare clujean, spitalele din Huedin şi Mociu.

Iar: casa lui Janos Fadrusz din Budapesta, castelul contelui István Teleki din Dumbrăvioara, castelul lui Tivadar Béldy din Budila, castelul lui István Ugron din Zau de Câmpie, castelele Teleki din Chinari. De asemenea, a restaurat Casa Matia Corvin din Cluj.

A făcut soclul statuii lui Matia Corvin din Cluj, soclul statuii Reginei Elisabeta din Cluj, soclul statuii Maria Terezia din Bratislava, soclul statuii Wesselényi din Jibou.Tot el a proiectat, printre altele, mai multe plăci funerare, dar şi placa memorială cu 100 de ani ai teatrului maghiar din Cluj (Palatul Rhedey) şi gardul de fier al Bisericii Sfântul Mihail din Cluj.

Casa Pakey Lajos din Cluj

În imagini, unde a locuit Pakey Lajos, conține elemente arhitecturale din piatră cioplita din sec. XVI, cu valoare istorica deosebita.

Ancadramentele de ușă sau fereastra provin din casele construite în centrul istoric al Clujului în sec XVI. Casa Wolphard-Kakas, Henczel, Hensler sau Casa Bogner au fost demolate sau modificate odată cu marea transformarea urbana a Clujului de la sfârșitul sec. XIX, mai multe ancadramente din piatră cioplită fiind salvate de către arhitectul Pakey Lajos, din care câteva au fost puse în casa sa (amănunte în imagini).
(MaAv)

Citește mai departe

Clujeni de 5 stele

VIDEO/ ROMÂNII au TALENT: Carla STEFANI, o elevă de 14 ani din Cluj a cucerit juriul cu o piesă compoziție proprie

Publicat

Carla Stefani, o elevă de 14 ani din Cluj, a cucerit juriul și publicul de la Românii au Talent cu o compoziție muzicală proprie la care a lucrat pe perioada carantinei.

Tânăra din Cluj Napoca este fiică de preot militar, iar pasiunea pentru muzică a moștenit-o de la tatăl ei, cu care mai cântă uneori muzică bisericească ori melodiile pe care le aude la radio, prin casă, pe voci.

Fata a compus o melodie inspirată dintr-o suferință în dragoste prin care a trecut o prietenă de-ale ei, iar piesa i-a impresionat pe jurați.

Romanii au talent: Carla Stefani a cântat o melodie compusă chiar de ea

Smiley i-a remarcat talentul din primele secunde și a spus că multe persoane o vor invidia după prestația ei căci, într-adevăr, tânăra a dat dovadă de o ingeniozitate rarisimă la o astfel de vârstă.

„Carla, piesa pe care ai făcut-o e dovadă că ai un potențial mare să scrii muzică. Ai o voce foarte bună, ai o maturitate demnă de invidiat la 14 ani. Eu la 14 ani nici calculator n-aveam și visam să compun o piesă într-o zi”, a declarat Smiley după momentul tinerei din Cluj.

„Dacă povestea e suferința ei, atunci, cu toată răutatea necesară, îi doresc să mai treacă să faci un album”, a fost comentariul lui Florin Călinescu, din partea căruia fata a primit un Da.

Melodia tinerei din Cluj a prins la public

„Muzica bună mă face să mă simt bine. E minunat că poți să trezești anumite trăiri prin momente făcând ceea ce îți place”, i-a spus Andra, evident, oferindu-i șansa de a merge în etapa următoare.

La momentul Carlei, Andi Moisescu a jurizat de acasă, însă a dorit să intervină pentru a-i spune fetei că l-a cucerit definitiv și pe el.

Cine este Carla Stefani, tânăra din Cluj care i-a impresionat pe membri juriului de la Românii au talent

Carla Ștefana Ioniță cânta tot timpul prin casă, iar părinții s-au gândit că este mai bine să “zbiere” la cursuri și nu în urechea lor. În plus, se gândeau că poate se plictisește și va renunța la muzică.

Dar ea nu s-a plictisit de cântat și spune că e înnebunită să învețe tehnici noi. La festivaluri nu se duce, consideră că este o pierdere de timp. Preferă să posteze cover-uri pe conturile de socializare.

Părinții sunt cadre militare, mama lucrează la birou, iar tata este preot militar. Cântă împreună cu tatăl său, mai ales că acesta are o voce foarte bună. Cântă împreună în biserică, dar și la concertele organizare de școala de muzică unde studiază.

Carla iubește muzica rock și spune că găsește înțelegere din partea familiei. Tata o lasă să asculte în casă, dacă trupele au un nivel de decență ridicat. Fata își dorește să devină un star rock.

susa: Romanii au talent

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate