EVENIMENT
Clujeanul Mircea Abrudean, în cărți pentru funcția de președinte al Senatului. Boc nu e pe lista pentru președinte al PNL
Clujeanul Mircea Abrudean este cel care va prelua, cel mai probabil, atribuțiile funcției de președinte al Senatului, având în vedere că Ilie Bolojan va fi președintele interimar al României, a declarat marți liderul senatorilor PNL.
Numele lui Emil Boc nu apare, însă, pe lista foarte scurtă a celor care urmează să conducă Partidul Național Liberal, al cărui președinte interimar era tot Ilie Bolojan.
Clujeanul Mircea Abrudean, în cărți pentru funcția de președinte al Senatului
Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL a precizat că este foarte probabil ca Mircea Abrudean să preia atribuțiile de președinte al Senatului.
”Mircea Abrudean cel mai probabil va prelua atribuțiile funcției de președinte. Este singurul vicepreședinte din partea PNL în Biroul permanent și cred că este firesc ca să se întâmple așa”, a spus Fenechiu, la Senat, potrivit Mediafax.
El a arătat că Ilie Bolojan se va suspenda din calitatea de membru și de președinte al PNL, în contextul în care va prelua funcția de președinte interimar al României, ca urmare a demisiei președintelui Klaus Iohannis.
Cine va fi președintele interimar al PNL
Ilie Bolojan pleacă și de la conducea PNL, pe care a preluat-o după primul tur al alegerilor prezidențile din decembrie 2024.
Deși numele primarului Clujului, Emil Boc, a fost vehiculat în ceea ce privește conducerea partidului, în pole-position se află, însă, Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.
”În ceea ce-l privește pe domnul Predoiu, diseară la ora 18.00 este un Birou Politic Național în care se va decide cine va prelua interimatul funcției de președinte al PNL, pentru aceste 100 de zile până la alegerile din 18 mai și Cătălin Predoiu este în pole-position, este susținut de președintele partidului.
Ilie Bolojan se suspendă din calitatea de membru al PNL și din calitatea de președinte al PNL. PNL va desemna diseară la ora 18.00 un președinte interimar, Ilie Bolojan se duce la Cotroceni pentru 100 de zile, peste 100 de zile se întoarce și își reia mandatul de președinte al PNL. Este o situație tranzitorie generată de o dispoziție constituțională și PNL și Ilie Bolojan vor să respecte Constituția, motiv pentru care vom merge pe practica bătătorită. Am avut aceeași situație când domnul Văcăroiu, în calitate de președinte al Senatului, a ocupat interimatul funcției la prima suspendare a lui Traian Băsescu, respectiv la a doua – domnul Crin Antonescu. Au fost aceleași situații. O să utilizăm aceleași mecanisme”, a mai spus Fenechiu.
Crin Antonescu este candidatul la prezidențiale
Fenechiu a precizat că PNL nu se va răzgândi în ceea ce privește candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. El spune că în contextul în care Ilie Bolojan va fi președinte interimar nu va mai putea să fie șef de campanie pentru Crin Antonescu. Liberalul a mai arătat și că în ședința de luni seara a existat propunerea ca Antonescu să preia șefia interimară a PNL, o propunere făcută în nume personal de Adrian Cozma.
”Cu siguranță demisia domnului Iohannis va produce o liniștire, pentru că, în opinia mea, motivul pentru care domnul președinte Iohannis a demisionat nu a fost acela că exista riscul ca deputații și senatorii coaliției să voteze o suspendare. Motivul pentru care domnul Iohannis a demisionat este că a constatat că, pe fondul percepției negative existente în societate față de domnia sa și pe fondul coalizării tuturor atacurilor venite din partea opoziției, ne puteam aștepta ca până pe data de 4 mai să avem zece cereri de suspendare. Iohannis era singura temă de campanie”, a mai spus Fenechiu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






