Connect with us

EVENIMENT

Clujeanul Marin a renunțat la misiunile din Afghanistan pentru ATV-uri: „Ofer experiențe pe trasee frumoase și sigure”

Publicat


whatsapp image 2023 01 13 at 17.58.52

Marin este un clujean care și-a transformat pasiunea din copilărie într-o afacere. De mic îi plăceau motoarele, dar prima oară când a mers pe unul a fost zeci de ani mai târziu. Acum e ghid în călătorii cu ATV-ul, insuflând pasiunea turiștilor care se cazează la cabana sa.

„Mă pasionau de mic, am rămas cu asta în adâncul sufletului și când am avut oportunitatea, am profitat de ea”, spune acesta, pentru Cluj24.

Oficial, totul a început în mai 2022, când a deschis centrul de închirieri ATV-uri din Măguri-Răcătău.

whatsapp image 2023 01 13 at 17.58.51

De la misiuni în Afghanistan la misiuni pe 4 roți

Neoficial, aventura a început când a renunțat la viața cu care se obișnuise pentru a merge pe un alt drum, unul care avea să îi pună rotițele la treabă.

„Am fost plecat în Anglia 8 ani. De cum am urcat pe scara avionului abia așteptam să mă întorc. Ridicasem o cabană și aveam nevoie de bani pentru a o termina mai repede. Înainte îmi dădusem demisia din jandarmerie, unde am lucrat 10 ani.

Am fost în misiuni in Afghanistan, te schimbă foarte mult o misiune și mi s-a părut că nu mă mai regăseam, era monoton și aveam nevoie de ceva nou. Eram 100 de colegi și 76 au plecat. Deși salariile erau bune, nu mai ajungeam la un numitor comun.

În Anglia partea financiară era și mai bună, aveam și timp liber și am putut deschide o firmă pentru transfer de persoane spre aeroport. Nu aveam mașini scumpe pentru asta, erau chiar simple, dar am avut norocul să cunosc niște domni bogați din al căror cerc au venit toți clienții. Le plăcea și customer service-ul și mă chemau pe mine să îi duc cu mașina la aeroport”, relatează Marin.

whatsapp image 2023 01 13 at 17.58.54

A făcut totul de la zero, cu soția

În Anglia a învățat multe despre marketing, antreprenoriat, social media și site-uri web pentru că în loc să își ia 1 ATV pentru a-și îndeplini visul, a ales să ia 4 pe care să le pună la dispoziția și altor oameni pasionați. A plătit mulți freelanceri care lucrau lent și așa a decis să se ocupe doar el de afacerea la care se gândise de ceva vreme pentru Cluj.

„Soția a învățat marketingul, ea a făcut website-ul în mai puțin de o săptămână. Eu vin cu conținut. Nu regret absolut deloc că am investit în ele. Acum nu mă bucur doar eu de ATV, ci mulți alții, în special proprietarii de cabane din zonă. Câțiva mi-au propus să integrăm serviciul ăsta în pachetele lor de cazare, ceea ce mă bucură, dar regula de aur e că le dau numai cu ghid.

Riscurile sunt foarte mari, iar ATV-urile nou nouțe, plus că nu m-aș încumeta din cauza accidentelor care sunt la tot pasul. Mie îmi place să mă plimb și să ofer experiențe pe trasee frumoase și sigure”, precizează clujeanul.

whatsapp image 2023 01 13 at 17.58.53 (1)

Cum decurge o călătorie ghidată cu ATV-ul

Tot el alege traseele, în funcție de nivel – începător, mediu sau avansat. Cei mai mulți clienți nu s-au dat niciodată pe un ATV.

„Și eu am fost pasionat din copilărie, dar prima dată m-am urcat pe un ATV când eram în Anglia. Instructajul e foarte important. În centrul de închirieri din Măguri-Răcătău, instructajul durează 15 minute, atunci le spun ce să facă în caz de orice. Din fericire, n-am avut niciodată probleme.

Dar ideea asta e, că nu ofer ATV-urile decât pentru tururi ghidate. De asemenea, nu pleacă niciunul dacă nu fac contract cu fiecare în parte. Nu se deviază de la traseu”, explică Marin.

whatsapp image 2023 01 13 at 17.58.53

Întrebat care sunt avantajele călătoriilor ghidate, dincolo de cele care țin de siguranță, acesta a spus că aerul pe ATV se simte altfel decât în mașină, iar atmosfera de grup plusează întreaga experiență.

„Stăm și jumătate de oră pentru ședințe foto pe punctele culminante. Priveliștea e superbă. Luăm și pauze, ne oprim la diverse localuri, mai bem un ceai.

Cei cu experiență vor să facă drifturi pe zăpadă. Mulți nu acceptă asta, dar pot să îmi dau seama dacă cineva s-a mai dat sau nu. Când clienții cu experiență aleg să facă asta, o fac pe răspunderea lor. Eu nu împing pe nimeni, dar nici nu interzic”, adaugă el.

whatsapp image 2023 01 13 at 17.58.52 (1)

Cât costă o plimbare cu ATV-ul

Un ATV costă 8000 de euro, închirierea lui e 200 de lei pe oră, la care se adaugă o garanție de 700 de lei care acoperă eventualele daune. Dacă nu sunt, garanția se returnează după călătorie.

În cei 200 de lei pe oră sunt incluse toate serviciile, de la călătoria pe ATV la benzină și echipament (cască, ochelari, mănuși). Clienții trebuie să vină doar cu buletinul și permisul, îmbrăcați corespunzător vremii.

Planuri de viitor

Pe viitor, vrea să ofere șansa și copiilor de a merge pe ATV.

„Trebuie să găsesc teren privat. Am un băiat de 10 ani care conduce sus, la munte, pe un teren personal. Trebuie să fie un teren fără alte mașini, nu drum sau spațiu public, iar copilul să aibă peste 8 ani.

Atunci când voi integra ATV-urile pentru copii în ofertă, totul va cădea în sarcina părintelui din momentul în care se urcă pe roți. Mie îmi revine instruirea, căci ATV-ul în sine e special conceput pentru copii, e vorba de un model electric cu capacitate cilindrică mică (49cmc), putând fi oprit de la distanță, plus că are accelerația limitată”, detaliază Marin.

De asemenea, se gândește și să organizeze plimbări cu sania în sezonul rece. Idei sunt, trebuie doar puse la punct. Aici intervine și ajutorul comunităților de iubitori de ATV-uri, cu care păstrează legătura constant.

„Sunt multe grupuri de Facebook cu membri, repartizați pe modele chiar, și acolo am găsit informații despre servicii, piese de schimb, remorci și alte lucruri tehnice. Chiar de curând vorbeam pe un forum cu cineva care vrea să deschidă o afacere similară. Ne ajutăm între noi, e o comunitate foarte strânsă”, mai spune Marin.

Ofertele sale pot fi urmărite pe Facebook (Închirieri ATV Maguri-Racatau), Instagram (@atvmaguriracatau) și pe site-ul atvmaguriracatau.ro.

whatsapp image 2023 01 13 at 17.58.52 (2)




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate