ACTUALITATE
Clujean de 62 de ani REȚINUT de polițiști după ce a fost prins conducând BEAT
Un bărbat în vârstă de 62 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore după ce a fost depistat pe polițiști conducând sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost oprit de polițiștii rutieri luni seara, în jurul orei 20.20, în timp ce conducea autoturismul pe DN1 E60, pe raza localității Poieni.
Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul testului de respirație indicând o concentrație în valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost apoi condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
Marți, în urma probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii, urmând a fi prezentat magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






