ADMINISTRAȚIE
Încep lucrările la pistele de biciclete pe Observator și Calea Turzii. Investiție de peste 10 milioane de lei
Primăria Cluj-Napoca va demara, în perioada următoare, lucrările pentru realizarea de noi piste de biciclete pe arterele Observator și Calea Turzii. Investiția totală depășește 10 milioane de lei.
Traseul, în lungime de 7 kilometri pe ambele sensuri, va lega strada Bună Ziua de strada Frunzișului.
Încep lucrările la pistele de biciclete pe Observator și Calea Turzii
„Săptămâna viitoare vom emite ordinul de începere a lucrărilor pentru această investiție”, a anunțat viceprimarul Dan Tarcea.
Pe parcursul traseului vor fi plantați și 76 de arbori suplimentari. Chiar dacă strada Bună Ziua este în pantă, viceprimarul a subliniat că există metode moderne, iar pista va putea fi folosită de toți bicicliștii.
Pistă de biciclete și la Sfântul Ioan
Un alt proiect de infrastructură velo, pista de biciclete de pe strada Sfântul Ioan, are o valoare de aproape 90 de milioane de lei. Primăria a anunțat că pentru execuția acestui proiect s-au înscris 17 firme.
Lucrările pentru pista de pe Observator – Cale Turzii sunt estimate să dureze 6 luni, iar pentru pista de pe Sfântul Ioan, 12 luni.
La finalizarea ambelor proiecte, va mai rămâne un singur tronson de aproximativ 300 de metri, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, care va trebui completat pentru a asigura continuitatea rețelei de piste de biciclete.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






