Connect with us

EDUCATIE

Cluj-Napoca, pe harta excelenței în educație. E gazda Olimpiadei Central Europene de Informatică (CEOI). Câți elevi participă

Publicat


Olimpiada

Cluj-Napoca este gazda celei de-a 32-a ediție a Olimpiadei Central Europene de Informatică (CEOI) care are loc în perioada 7-13 iulie și la care participă peste 60 de elevi din 15 țări.

Șeful ISJ Cluj, Marinela Marc, a declarat, marti, la ceremonia de deschidere, că este potrivită alegerea Ministerului Educației care a desemnat Cluj-Napoca drept oraș – organizator al acestei competiții.

”La Cluj-Napoca avem unele dintre cele mai bine cotate universități românești, învățământul preuniversitar înregistrează succese notabile la examenele naționale, aici avem singur cluster de educație din România și clustere în IT.

Organizare acestei competiții este un context prin care punem România și Clujul pe harta excelenței în educație.

Este o competiție deschisă, ne-am bucura să avem premianți din România.

Viitorul aparține inovației și IT-ului și fără acestea nu putem să înaintăm”, a spus Marc.

Competiție dificilă

Președintele competiției, Daniela Lica, a declarat la rândul său că evaluarea elevilor se va face în timp real, iar când vor ieși de la probă vor știi ce punctaj au.

”Este una dintre cele mai dificile competiții la nivel European și international și sperăm să facem față cu brio. Sper ca echipa României să fie pe podium”, a spus Lica.

La ceremonia de deschidere au mai participat rectorul interimar al UBB, Adrian Petrușel, și rectorul UTCN, Vasile Țopa.

Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, județul Cluj.

Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI – Central European Olympiad in Informatics) este inclusă în Calendarul Olimpiadelor și concursurilor școlare internaționale desfășurate în România și în străinătate.

Prima ediție, tot la Cluj-Napoca

România a găzduit ediția inaugurală din 1994 la Cluj-Napoca și alte 3 ediții importante (ediția 2000, ediția 2009, ediția 2016), cea din 2000 fiind organizată tot la Cluj-Napoca.

La Olimpiadă 64 de elevi, constituiți în 16 echipe de concurs, din 15 țări participante – Cehia, Croația, Germania, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Austria, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Serbia, Elveția și Ucraina, alături de cei 32 de profesori coordonatori.

România participă la Olimpiada Central Europeană de Informatică (CEOI) cu două echipe, lotul țării noastre fiind alcătuit din 8 elevi, coordonați de 2 profesori, un coordonator principal și un coordonator adjunct.

Premierea va avea loc sâmbătă.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate