EVENIMENT
FOTO. “Pensie lungă”. Doi șefi din Poliția Cluj și-au încheiat cariera după mai puțin de 30 de ani de activitate
Comisar-șef de poliție Dan Câmpan, șeful Poliției municipiului Dej, și comisarul-șef de poliție Constantin Deaconu, șeful Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, s-au pensionat.
Momentul a fost marcat la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, unde cei doi au primit plachete de onoare, în semn de apreciere.
Doi șefi din Poliția Cluj și-au încheiat cariera după mai puțin de 30 de ani de activitate
„Vin momente în viață care nu se măsoară în ani, ci în oameni. În dăruire, în loialitate și în tăcuta putere a exemplului”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj, care au marcat acest moment.
Comisarul-șef de poliție Dan Câmpan a fost, până astăzi, șeful Poliției municipiului Dej și s-a retras din activitate după 26 de ani de serviciu. S-a născut în anul 1978 și a condus Poliția Dej din luna aprilie a anului 2023.
Comisarul-șef de poliție Constantin Deaconu a fost, până astăzi, șeful Secției 2 Poliție Cluj-Napoca și a încheiat o carieră de 28 de ani în structurile Ministerului Afacerilor Interne. S-a născut în anul 1976.
În semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată, conducerea IPJ Cluj le-a oferit plachete de onoare, într-o ceremonie desfășurată în prezența colegilor din cadrul inspectoratului. Cei doi au fost felicitați și li s-a transmis, inclusiv pe rețelele sociale, „pensie lungă și liniștită”.
Care este vârsta standard de pensionare
Conform legilor în vigoare, polițiștii pot ieși la pensie mai devreme decât alte categorii profesionale, datorită specificului activității lor, care este considerată stresantă și cu grad ridicat de risc. Vârsta standard de pensionare în România este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. O persoană care nu beneficiază de legi speciale trebuie să lucreze cel puțin 35 de ani pentru a se putea pensiona la limita de vârstă.
Emil Boc: „Cei care au făcut aceste legi au greșit”
Actualul Guvern ar putea modifica această legislație. De altfel, și primarul Clujului, Emil Boc, spune că inechitățile sociale trebuie eliminate „cât mai repede”. Recent, el s-a referit la șefi din poliție, chiar din Cluj, care s-au pensionat în vârful maturității profesionale de care ar fi putut beneficia comunitatea.
„Să ne înțelegem, nu am nimic cu oamenii, pentru că ei au activat în regimul pensiilor speciale, au activat în baza unei legi. Dar cei care au făcut aceste legi au greșit… Acest lucru este și profund ineficient pentru sistemul nostru public, pentru că oameni care ajung la vârful maturității profesionale la 50 de ani, cum sunt judecătorii, procurorii, lucrătorii în poliție, armată, ar trebui să muncească măcar până la 55–60 de ani”, a spus Emil Boc.
Foto: IPJ Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Petru
iunie 29, 2025 la 12:58 pm
La unii PLACHETE DE ONOARE, la alții …….