Connect with us

POLITICA

Claudiu Târziu (AUR): “Apocalipsa adusă de Ursula”

Publicat


Târziu

Președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor și liderul europarlamentarilor AUR, Claudiu Târziu, a declarat, în contextul sesiunii plenare desfășurate la Strasbourg în cadrul căreia Ursula von Der Leyen a fost aleasă cu 401 voturi din 707 valabil exprimate pentru conducerea Comisiei Europene, că cel de al doilea mandat al acesteia va aduce apocalipsa asupra noastră, a României, dar și a întregii Uniuni Europene.

„Ursula von der Leyen vrea să schimbe Tratatele de funcționare ale Uniunii Europene, astfel încât să transforme UE într-un suprastat federal, polițienesc și condus autoritar, inclusiv cu mijloace totalitare precum cenzura.

Vor crește cheltuielile pentru apărare (0,25% din PIB sunt astăzi pentru fiecare stat, 800 de milioane de euro în dreptul Românie, de pildă; dar vor fi 0,50%) care vor merge mai ales pentru susținerea Ucrainei; va exista o piață unică a apărării, iar Comisia va avea un Comisar pentru apărare.

Se caută ca, pornind de la industria de apărare, să se ajungă la o armată unică europeană.

Europol se va transforma într-o agenție de securitate europeană, cu drept de acțiune fără frontiere în cadrul UE.

Scut al democrației

Se va construi un „scut al democrației „, cibernetic, prin colaborarea cu serviciile secrete, menit să cenzureze orice opinie neconfornă și orice informație considerată „manipulatoare”.

De asemenea, Ursula von der Leyen amenință să ducă la un alt nivel Pactul Verde European/Green Deal, un program de distrugere a economiei UE și care afectează România în cel mai înalt grav deja.

Nu în ultimul rând, promite să continue să infuzeze în toate actele de conducere ale Comisiei ideologia neomarxistă.

Ideologia de gen, eco-marxismul, imigrația ilegală, discriminarea pozitivă aminorităților, implicarea UE în războiul din Ucraina vor avea un suporter puternic și permanent în Ursula von der Leyen”.

Discursul Ursulei

Liderul AUR precizează că toate aceste concluzii s-au desprins din discursul pe care Ursula von der Leyen l-a ținut în această dimineață în fața Parlamentului European, referitor la ce intenționează să facă în noul mandat.

„Pur și simplu, Ursula von der Leyen, susținută de PPE, S&D, Renew și  Verzi, își propune fie să facă un nou URSS din UE, fie să arunce în aer UE.

Aceasta a obținut cu mult mai multe voturi decât în 2019, iar cei care au votat cu PSD, PNL, UDMR și USR au contribuit la această victorie”, a concluzionat președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și liderul europarlamentarilor AUR, Claudiu Târziu.

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

VIVO! Cluj-Napoca dă startul REDUCERILOR de vară cu 2 zile de petrecere și surprize

Publicat

vivo

Cel mai hot eveniment al verii se apropie la VIVO! Cluj-Napoca, centrul comercial deținut de CPI Romania care s-a consacrat în timp drept una dintre destinațiile favorite ale clujenilor pentru petrecerea timpului liber. În perioada 14 – 15 iunie VIVO! dă startul reducerilor de vară, ceea ce înseamnă că vor fi două zile pline de experiențe inedite, pentru publicul de toate vârstele.

Cei pasionați de shopping pot redescoperi brandurile favorite, iar fiecare bon de cumpărături care depășește 100 de lei asigură participarea la o loterie cu premii instant. Este vorba despre vouchere și cadouri oferite de partenerii care susțin această campanie, respectiv magazinele Benvenuti, Bigstep, Cartofiserie, Enzo Bertini, Escudo, Mado, My Geisha, Nala, Nespresso, Nobila Casa, Yves Rocher.

VIVO! Cluj-Napoca dă startul REDUCERILOR de vară cu 2 zile de petrecere și surprize

Și pentru că VIVO! Cluj-Napoca nu este doar despre shopping, ci mai ales despre experiențe, va fi amenajată o zonă de entertainment în piațeta de la intrarea nr. 2, unde cei interesați vor putea să testeze dispozitivul AI Video Booth, care îmbină tehnologia de ultimă generație cu tradiționalul concept de photo booth pentru a crea o experiență interactivă, atractivă și personalizată. Cu ajutorul inteligenței artificiale, fiecare clip surprinde energia momentului și poate fi distribuit pe loc pe canelele de Social Media, prin scanarea codului QR. În plus, buna dispoziție va fi asigurată de MC-ul evenimentului.

Pregatiţi-vă pentru o vară extraordinară, nu ratați ofertele irezistibile și atmosfera de vacanță pe care VIVO! Cluj-Napoca le-a pregătit special pentru voi!

 

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

TIFF 2025 x Iulius Mall: zece seri de film în aer liber, Q&A cu regizori și proiecții speciale

Publicat

iulius tiff

Timp de zece zile, Iulius Parc devine una dintre locațiile principale ale Transilvania International Film Festival (TIFF). Filmele momentului, dar și scurtmetraje românești vor fi proiectate pe ecranul din parcul de la Iulius Mall Cluj.

În perioada 13 – 22 iunie, Iulius Parc devine Iulius Parc Open Air, „un cinema” în aer liber și una dintre locațiile oficiale TIFF. Cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România readuce magia filmului și în acest an, cu producții naționale și internaționale, apreciate de critici din întreaga lume. Bilete și mai multe informații poți afla de pe site-ul oficial al evenimentului.

iulius tiff

TIFF 2025 x Iulius Mall: zece seri de film în aer liber, Q&A cu regizori și proiecții speciale

Vineri, ești invitat la „Sunt încă aici”, povestea unui tată, veteran de război, care dispare fără urmă. Sâmbătă, va rula „Tu ești lumea mea”, un film cu accente utopice și pline de suspans. La finalul proiecției, cei mai curioși vor putea adresa întrebări regizorului Pavlo Ostrikov, prezent pentru o sesiune de Q&A. Duminică, va fi difuzat „Întoarcerea”, un film din categoria Supernova, ce îl prezintă pe fantasticul personaj Ulise.

Luni, 16 iunie, „Copilul electric” spune povestea a doi părinți și va fi urmat de o sesiune de Q&A cu regizorul filmului, în timp ziua de marți, „Alpha.” aduce pe ecran relația tensionată dintre un tată și fiul său. Miercuri, va rula „Cum aș putea trăi fără tine?”, o producție maghiară despre o poveste de dragoste din anii ’90. Joi, va fi proiectat filmul „Anul nou care n-a fost”, un succes răsunător în România, ce va fi prezentat în varianta accesibilă și persoanelor cu deficiențe de auz și vedere. Vineri, ne întâlnim la „Cronici de tinerețe”, care ne poartă în anul 1992, când personajul Rimantas încearcă să cucerească o fată misterioasă.

Ziua de sâmbătă este dedicată nostalgicilor care pot vedea pelicula „2001 – O odisee spațială”, iar duminică, seria proiecțiilor TIFF se încheie cu o prezentare specială: „Boléro”.

Iulius Mall Cluj este unul dintre partenerii de tradiție ai TIFF, oferind anual un spațiu dedicat unora dintre cele mai spectaculoase filme din festival.

Descoperă magia TIFF și bucură-te de filme în Iulius Parc!

Citește mai departe

EVENIMENT

21 de jucători, la reunirea lui „U” Cluj. Alb-negrii vor juca împotriva campioanei Cehiei! Calendarul începutului de sezon

Publicat

U Cluj

Universitatea Cluj s-a reunit joi, 12 iunie, pe Cluj Arena pentru a pregăti sezonul 2025-2026. Ioan Ovidiu Sabău a avut la dispoziţie 21 de jucători, printre care şi atacantul Atanas Trică, proaspăt transferat de la CSM Slatina.  

„Studenţii” se antrenează la Cluj până în 24 iunie, când pleacă în cantonament în Austria, în localitatea Neuhofen an der Ybbs, unde vor juca 4 meciuri amicale. Universitatea îşi va măsura forţele în cantonament şi cu Slavia Praga, campioana Cehiei, pe 2 iulie.

Lotul prezent la reunire, potrivit fcucluj.ro:

Portari
Ștefan Lefter, Denis Moldovan, Tudor Coșa
Fundași
Radu Boboc, Iulian Cristea, Jasper van der Werff, Nicholas Pop (revenit din împrumutul la Sănătatea Cluj), Ștefan Opriș
Mijlocași
Ovidiu Popescu, Dorin Codrea, Andrei Artean, Gabriel Simion, Ovidiu Bic, Dan Nistor, Alexandru Bota, Răzvan Oaidă, Andrej Fabry, Cosmin Larionesi (din Academia FC Universitatea Cluj)
Atacanți
Issouf Macalou, Atanas Trică (transferat de la CSM Slatina), Adel Bettaieb.
Au lipsit motivat: Edvinas Gertmonas, Alin Chinteș, Alin Techereș, Jonathan Cisse, Alexandru Chipciu, Mouhamadou Drammeh, Vadim Rață și Mamadou Thiam.

Calendarul începutului de sezon 2025-2026

12–24 iunie: antrenamente locale la Cluj

24 iunie – 5 iulie: cantonament în Austria (Neuhofen an der Ybbs)

Meciuri amicale programate în cantonament:

28 iunie: SKU Amstetten (Liga a II-a, Austria)

30 iunie: Sigma Olomouc (locul 6, prima ligă Cehia)

2 iulie: Slavia Praga (campioana Cehiei)

4 iulie: Slovan Liberec (locul 7, prima ligă Cehia)

Debut oficial sezon 2025-2026:

Superliga: etapa 1, între 10–13 iulie

Europa Conference League: turul 2 preliminar, meciuri pe 24 și 31 iulie (va fi aflat în urma tragerii la sorți de miercuri, 18 iunie)

 

Citește mai departe

EVENIMENT

O femeie de 50 de ani a dispărut din Cluj-Napoca. Poliția cere ajutorul populației. Sunați la 112 dacă aveți informații

Publicat

De

Femeie dispărută la Cluj-Napoca

O cluejancă în vârstă de 50 de ani este căutată de familie și de poliție.

CHIS ENIKŐ a plecat voluntar de acasă miercuri, 11 iunie, și nimeni nu mai știe nimic despre ea.

O femeie de 50 de ani a dispărut din Cluj-Napoca

Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată în data de 11 iunie a.c., în jurul orei 14:00, cu privire la dispariția lui CHIS ENIKŐ, o femeie în vârstă de 50 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din Cluj-Napoca și nu a mai revenit până în prezent.

Femeia are înălțimea de aproximativ 1,65 metri și păr brunet. La momentul dispariției, femeia purta un fâș de culoare bej, bluză roșie, pantaloni verzi și pantofi negri.

Polițiștii fac apel la toți cei care pot oferi informații relevante despre femeia dispărută să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate