EVENIMENT
CFR Cluj se deplasează la Sibiu pentru ULTIMA etapă din turul campionatului regulat
Luni, de la ora 21:00, CFR urmează să joace contra celor de la Hermannstadt în ultima etapă din turul campionatului regulat. Vicecampioana României vine după egalul, 1-1, din Cupa României contra rivalei din oraș.
Echipa lui Mandorlini trece printr-o perioadă foarte bună, reușind să adune 7 partide consecutive fără înfrângere, atât în Superligă cât și în Cupa României. Grație acestor rezultate, feroviarii sunt la doar un singur punct în urma liderului FCSB. Mai mult decât atât, vicecampioana României demonstrează din nou că are o defensivă de fier, având cea mai bună apărare din campionat, încasând doar 13 goluri până acum.
Însă cei de la Hermannstadt au o armă importantă în atac. Daniel Paraschiv, atacantul sibienilor este al pe locul al 3-lea în topul marcatorilor din Superligă, adunând până acum 6 reușite. Echipa lui Măldărășanu trece și ea printr-o formă bună, câștigând la scor, 6-0, meciul din Cupă contra Progresului Pecica. Aceștia se află pe locul al 7-lea, la doar un punct în spatele Farului care ocupă ultima poziție care duce în play-off.
Cele două formații s-au îmtâlnit de două ori sezonul trecut, fiecare echipă câștigând meciul din deplasare. Clujenii s-au impus cu 3-2 în deplasarea de la Sibiu, în timp ce Hermannstadt s-a impus cu 0-1 în partida disputată în Gruia.
Daniel Cucu-Kovaci
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






