EVENIMENT
CFR Cluj a ”DEFILAT” în Giulești. A învins-o pe Rapid cu 4-1
CFR Cluj a întâlnit în această seară, în Giulești, echipa Rapid București, în ultima partidă a etapei a noua din play-off-ul Superligii. Acesta a fost ultimul meci pentru jucătorul Rapidului Cristian Săpunaru.
CFR Cluj a făcut deplasarea la Rapid fără tehnicianul principal. Dan Petrescu se confruntă cu probleme de sănătate și nu va fi prezent pe banca tehnică nici la ultimul meci din campionat.
Cu toate acestea, elevii lui Dan Petrescu au făcut un joc bun și au câștigat în stil mare partida.
La 41 de ani, fundașul central Cristian Săpunaru a pus punct unei cariere remarcabile în culorile echipei sale de suflet, la finalul acestui sezon. Pentru a marca momentul, clubul a pregăt o seară festivă, cu echipamente personalizate și un tricou aniversar conceput chiar de Săpunaru.
Echipele de start:
Rapid: Aioani – Manea, D. Ciobotariu, Ignat, Borza – Christensen, Săpunaru, Vulturar – Al. Dobre, Burmaz, Petrila
Rezerve: Stolz, Onea, Bădescu, Braun, Hromada, R. Pop, Kait, Gojkovic, Ademo, Micovschi, Koljic, Ankeye
Antrenor: Marius Șumudică
CFR Cluj: Popa – Abeid, Bolgado, M. Ilie, Camora – Fica, Emerllahu, A. Păun – Deac, Postolachi, Sfait
Rezerve: Hindrich, Gal, Iacob, Bârstan, Țîrlea, Sinyan, Tachtsidis, Korenica, Nkololo, Gligor, Kamara, L. Munteanu
Antrenor: Dan Petrescu.
Meci nebun în Giulești. CFR a înscris 3 goluri în prima repriză
Meciul a început în forță. În minutul 11 Alexandru Păun a deschis scorul pentru CFR Cluj. El a înscris din pasa lui Mihai Popa.
Virgiliu Postolachi înscrie și el în minutul 40, după un contraatac și CFR Cluj conduce Rapidul cu 2-0. În minutul 45+3, CFR Cluj mărește avantajul, prin golul lui Ciprian Deac, dintr-o pasă a lui Camora.
Și în repriza a doua, tot CFR Cluj a dominat. Leonardo Bolgado, a înscris cu capul, în minutul 60, după o pasă a lui Cipri Deac.
În primul minut de prelungiri, Luka Gojkovic reduce din diferență. Rapid – CFR Cluj 1-4, scor la care se încheie și meciul.
Foto: CFR Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






