ACTUALITATE
Centenarul nașterii Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921-2021)

Dintre evenimentele majore ale anului 2021, împlinirea, la data de 18 martie 2021, a 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania al Clujului (1921-2011) este un moment fast pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru societatea românească de a readuce în antenție figura unică a ultimului ierarh ortodox, care a predicat în lanțuri și care s-a impus nu doar prin vocea sa respectată și ascultată, ci mai ales prin marea sa conștiință creștină.
Potrivit Mitropoliei Clujului, în personalitatea Mitropolitului Bartolomeu, plecat dintre noi acum un deceniu, lumea eclesiastică poate redescoperi modelul păstorului, al celui care știe exact care sunt așteaptările turmei de la el și pe care le-a întâmpinat prin faptele și cuvintele sale. Este relevant și pilduitor curajul mărturisitorului care știe când trebuie să mustre, să îndrepte și mai ales cum să întărească în speranță lumea care privește spre el.
Momentul este important și pentru lumea culturală, care poate reactualiza exemplul, din ce în mai rar, al omului de cultură dublat firesc și relaxat de omul Bisericii, care știe să se miște neinhibat printre intelectuali și care și-a păstrat toată viața capacitatea de a dialoga firesc și liber cu toți oamenii.
Figură cheie a ortodoxiei
Cu o biografie care a cunoscut cele mai spectaculoase culmi, dar și abisurile trădării, lipsei de recunoștință și ale urii, Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1993-2011) este o figură-cheie a ortodoxiei noastre postbelice.
A fost un martor privilegiat al dramelor istoriei recente şi un actor implicat în câteva momente grave ale ei, cum a fost greva anticomunistă și antirevizionistă pe care a condus-o la Cluj, în vara anului 1946, însuflețind întreaga lui generație.
A fost apoi un apropiat colaborator al Patriarhului Justinian, o prietenie în care atât dascălul, cât şi învățăcelul au făcut istorie. A fost închis de regimul comunist în penitenciarele Jilava, Pitești și Aiud între anii 1958-1964, cu o condamnare standard în epocă la 25 de ani.
Libertatea din SUA
Cerut de românii ortodocși din Statele Unite, după eliberare a trăit experiența americană timp de mai bine de un deceniu.
Acesta a fost pentru Bartolomeu Anania contactul definitiv cu o lume în care libertatea de gândire și de exprimare, încrederea și onestitatea sunt semne ale normalității pe care orice om le respiră în țara de adopție, încă din primul moment.
Personalitatea viitorului ierarh s-a înobilat, în urma experienței americane, cu respirația largă a libertății pe care o societate ți-o oferă gratuit, doar în schimbul onestității, iar cu această mare lecție s-a angajat până la capătul vieții în slujirea Bisericii și a oamenilor, oferind în toate circumstanțele vieții exemplul propriei sale libertăți interioare, în care a trăit, a vorbit și a scris.
Nu a colaborat cu Securitatea
Înainte și după experiența americană, a fost şi a rămas toată viaţa lui un om liber, neînregimentat niciunui partid sau sistem politic, lăsând posterității proba propriei onestități prin binecunoscuta afirmație: „Nu am colaborat, nici cu angajament, nici fără angajament, nici în libertate, nici în detenţie, nici în țară, nici în străinătate, nici sub nume propriu, nici sub nume conspirativ”, lucru confirmat din plin și de documentele fostei securități.
Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania a fost deopotrivă un om al culturii şi un slujitor al lui Dumnezeu, care și-a pus o amprentă puternică asupra societății românești postdecembriste.
În 1990, alături de mai mulți clerici și intelectuali, a făcut parte din Grupul de reflecţie pentru înnoirea Bisericii, unde a militat pentru asumarea lucidă şi onestă a trecutului comunist și ruperea de acesta, dar şi pentru o transparenţă în actul de conducere a Bisericii, prin apariția unei noi generaţii de ierarhi în Sfântul Sinod.
Mitropolit în 2006
A fost ales în 1993 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în absenţa lui drept Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, pentru ca în 2006 să devină primul mitropolit al nou înființatei Mitropolii a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, militând, ca ierarh, ca Biserica să rămână liberă de orice fel de gândire îngustă și tot timpul să stea sub aripa înnoitoare a Duhului.
A ctitorit intens și cu bătaie lungă. De la revista în nouă variantă, editura și radioul Renașterea la mânăstiri și biserici urbane, de la exemple de ecumenism al frumuseții, precum biserica Schimbarea la Față din Cluj, la oamenii cinstiți, angajați în Biserică și societate deopotrivă, cărora le-a oferit distincția Crucea Transilvană, pe care tot el a înființat-o.
A cultivat raporturi interconfesionale corecte, atât pe plan local, dar și european, mai ales prin parteneriatul cu Biserica Evanghelică Lutherană din Württemberg.
Premii ale Uniunii Scriitorilor
Ca scriitor marcant a fost distins prin numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor și s-a bucurat de editări de mare valoare ale operei sale literare și teologice. Lui i se datorează cea mai recentă versiune a Bibliei, pe care a adus-o la vârsta de astăzi a limbii române și care este în continuare foarte bine primită de public, fiind tipărită în peste 300.000 de exemplare, inclusiv în ediția cu ilustrații, în opt volume, pe care nu a mai apucat să o vadă.
Cuvintele de învățătură ale Mitropolitului Bartolomeu relevă marea sa moştenire teologică: limbajul împrospătat şi viu prin marile reflecţii şi prin orizontul cultural vast, dar și adâncimea ideilor şi a meditaţiilor foarte actuale pentru lumea în care trăim.
Este privit ca unul din marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și apreciat pentru verticalitatea şi fermitatea poziţiilor lui, pe care le-a luat în probleme acute precum: corupția, moștenirea Fundației Gojdu, Roșia Montană sau poluarea materială și morală, dar mai ales pentru căldura cuvintelor lui. Mitropolitul Bartolomeu Anania rămâne un reper viu pentru orice om care dorește să își trăiască viața ca un reflex al libertății în Duh și în Adevăr.
Fundația ”Mitropolitul Bartolomeu”
Printre ultimele lui proiecte se numără Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, pe care a înființat-o în toamna anului 2007. Această instituție este proiectul generos şi inspirat al unui om cu viziuni largi, care a ştiut să-şi depășească lipsurile tinereţii și să ofere, inclusiv după plecarea sa din această lume, o şansă pentru tinerii merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi materiale care doresc să studieze. Până în prezent, Fundația a acordat 397 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 1.035.900 lei.
Mitropolitul Bartolomeu a fost o personalitate marcantă şi un om de acţiune, care a știut să rămână un om al culturii şi al Duhului, un neobosit propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, un slujbaş al Adevărului şi al dreptăţii, dar și un duşman declarat al corupţiei de orice fel.
Toate aceste virtuți pe care și le-a asumat consecvent de-a lungul întregii sale vieți l-au făcut să devină fără îndoială un model al omului liber. Printr-o astfel de viață a ajuns să fie asumat și de generațiile tinere ca un reper valid de verticalitate, curaj și moralitate, într-o lume tot mai lipsită de astfel de personalități. Este respectat și iubit și astăzi de foarte mulți tineri, care îl descoperă prin cuvintele lui de învățătură și mai ales prin viziunea sa proaspătă și neinhibată asupra lumii și vieții.
În galeria adevăratelor repere şi valori care au înnobilat spiritualitatea şi cultura românească și care pot contribui decisiv la formarea viitoarelor generaţii, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania este un izvor din a cărui apă, spre slava lui Dumnezeu, putem și chiar trebuie să ne adăpăm. Conștient mereu de propriile slăbiciuni, nu a contenit, prin exemplu nemijlocit, să ne indice direcția pe verticală.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Cluj-Napoca devine capitala neutralității climatice pentru 3 zile. În perioada 21-23 mai Primăria municipiului organizează, sub sloganul Carbon OFF. Future ON, evenimentul care reunește reprezentanți ai administrațiilor locale din întreaga țară, parteneri din ecosistem, experți, lideri din industrie, reprezentanți ai mediului academic, precum și cetățeni activi și tineri implicați în comunitate și în găsirea de soluții pentru provocările actuale.
„Summitul face parte din eforturile continue ale Clujului, selectat în 2022 de Comisia Europeană în cadrul Misiunii „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, de a deveni un model de transformare urbană sustenabilă, alături de metropole precum Amsterdam, Viena, Milano sau Paris. Această misiune este implementată la nivel european prin intermediul inițiativei NetZeroCities, sprijinită de EU Cities Mission Platform, cu scopul de a transforma orașele europene în ecosisteme urbane verzi, reziliente și echitabile.
Carbon OFF. Future ON – Cluj-Napoca, capitala NEUTRALITĂȚII climatice pentru 3 zile
Prin acest eveniment, Cluj-Napoca inițiază invitația către o colaborare reală la nivel local, regional, național și european pentru accelerarea tranziției către orașe neutre din punct de vedere climatic, urmărind conectarea reprezentanților orașelor pentru a-i pune la masa discuțiilor care se vor solda în strategii concrete, de lungă durată pentru viitorul orașelor europene.
Astfel, reprezentanții orașelor au oportunitatea de a-și împărtăși experiențele, dar și următorii pași pentru neutralitatea climatică. Orașele au ocazia de a-și sublinia angajamentul față de o Europă mai verde, mai inovatoare și mai rezilientă și de a contribui la o alianță puternică pentru a consolida viitorul nostru, al tuturor.
Pe durata celor trei zile, summitul va oferi un cadru strategic și practic pentru consolidarea eforturilor colective de decarbonizare urbană. Printre elementele centrale se numără:
„Cluj-Napoca 2030 reprezintă angajamentul strategic al orașului pentru a deveni un model de dezvoltare urbană verde”
• sesiuni plenare cu participarea reprezentanților Comisiei Europene, ai platformei NetZeroCities și ai orașelor din România și Europa.
• paneluri tematice pe teme precum transformarea cartierelor existente, mobilitatea verde, regenerarea urbană, finanțarea tranziției și guvernanța colaborativă.
• prezentarea oficială a rezultatelor proiectului NetZeroCities Cluj și propunerea unui model replicabil pentru cartiere cu emisii net-zero.
Cluj-Napoca 2030 reprezintă angajamentul strategic al orașului pentru a deveni un model de dezvoltare urbană verde, inteligentă și incluzivă în Europa de Est. Această viziune pe termen mediu și lung are la bază colaborarea între administrația publică, mediul academic, ecosistemul de inovare, sectorul economic și cetățeni activi, în direcția unui oraș cu emisii net-zero până în 2030.
„Orașul este locuit, gândit și transformat împreună”
Prin inițiativa „Cluj-Napoca 2030”, orașul își propune nu doar să reducă emisiile de carbon, ci să reconstruiască întregul model urban în jurul echității sociale, eficienței energetice și calității vieții. Aceasta înseamnă regenerarea cartierelor existente, mobilitate durabilă, clădiri eficiente energetic, spații verzi accesibile, locuire sustenabilă și o economie locală circulară și rezilientă.
Cluj-Napoca 2030 nu este doar un plan tehnic, ci o transformare colectivă, în care orașul este locuit, gândit și transformat împreună – pentru generațiile actuale și viitoare.
NetZeroCities este o platformă pan-europeană esențială în sprijinul orașelor angajate în atingerea neutralității climatice până în 2030, în cadrul Misiunii UE „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic”. Dezvoltată cu sprijinul Comisiei Europene și coordonată de un consorțiu internațional multidisciplinar, inițiativa oferă orașelor instrumentele, cunoștințele și resursele necesare pentru a accelera tranziția verde și pentru a implementa transformări sistemice la nivel urban.
Detalii despre conferință și participanți, precum și programul acesteia pot fi consultate aici”, au transmis organizatorii.
EDUCATIE
Studenții propun soluții reale pentru un Cluj mai inteligent. 15 echipe, în finala BitStone AI Contest 2025

BitStone a încheiat cu succes prima ediție a BitStone AI Contest, o competiție de inteligență artificială desfășurată în perioada aprilie-mai 2025, dedicată studenților pasionați de tehnologie și implicare civică. Scopul competiției a fost acela de a genera soluții concrete pentru problemele urbane, folosind algoritmi de inteligență artificială.
Finala a avut loc duminică, 18 mai, la sediul BitStone din Cluj-Napoca, unde cele mai bune 15 echipe, selectate din peste 120 de participanți, și-au prezentat soluțiile în fața unui juriu format din profesioniști din domeniul IT și reprezentanți ai societății civile.
Aplicații AI pentru provocări urbane
Tema concursului a vizat dezvoltarea de aplicații AI capabile să detecteze automat probleme precum gropile în asfalt, parcările ilegale sau coșurile de gunoi debordante — provocări urbane reale, cu impact asupra calității vieții.
Participanții au venit cu propuneri impresionante: modele YOLO personalizate, procesare video în timp real, utilizarea dronelor cu termoviziune, pipeline-uri RAG pentru prioritizarea sesizărilor cetățenilor și sisteme inteligente de alertare pentru administrația publică.
Câștigătorii ediției
- Locul I: Răzvan Costea și Cătălin Borzei – premiați cu două MacBook-uri
- Locul II: Rafael-Dorian Butaș și Ioana Avram – au primit câte un Apple Watch
Juriul concursului i-a reunit pe:
- Andrei Sălăgean – Full Stack Developer, BitStone
- Alex Lăpușan – Software Engineer, BitStone și Asistent Universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
- Flaviu Udrea – Business Development Manager, BitStone și Consilier Local Florești
- Andi Daiszler – Președintele Asociației Daisler
„Am fost impresionat de cât de bine pot fi adaptate aceste soluții pentru probleme reale. De la camere care detectează parcări ilegale în timp real, la drone care confirmă rapid urgențe precum inundațiile, totul a fost gândit practic și realist”, a declarat Andi Daiszler, membru al juriului.
Oferte de internship plătit pentru BitStone
Pe lângă premiile acordate primelor două echipe clasate, o parte dintre participanți vor primi oferte de internship plătit în cadrul BitStone, continuând astfel dezvoltarea ideilor în medii de lucru reale.
În perioada următoare, BitStone își propune să colaboreze cu autoritățile locale pentru implementarea unui proiect pilot bazat pe cele mai bune trei soluții prezentate în concurs.
„Scopul nostru nu a fost doar să provocăm studenții, ci să începem un dialog despre cum poate AI-ul să îmbunătățească viața în oraș. Unele dintre soluțiile propuse au depășit așteptările noastre și merită testate pe teren, cu sprijinul autorităților”, a declarat Albert Zemba, CEO BitStone.
„Am învățat enorm într-un timp scurt, construind ceva semnificativ pentru o problemă reală. A fost inspirațional să văd cât de diferit au abordat ceilalți aceeași temă”, a declarat Zudor Crisztina (Dubble Z).
„Conceptul a fost original și inspirațional, iar deschiderea și atmosfera au făcut totul și mai valoros”, mai arată Echipa Smart City.
ADMINISTRAȚIE
FOTO. Lucrările la o conductă de apă blochează de săptămâni întregi o stradă din Baciu: „Alții fac tunel într-o noapte”

O porțiune de aproximativ 200 de metri de drum, care leagă strada Transilvaniei de o zonă de locuințe din comuna Baciu, județul Cluj, este blocată de mai bine de o lună. Locuitorii sunt nevoiți să suporte zilnic disconfortul, fără ca cineva să le poată oferi o explicație clară sau un termen de finalizare.
Terenul a fost decopertat înainte de Paști, iar de atunci, lucrările trenează. Locuitorii sunt revoltați.
„Este o bucată de circa 100-200 de metri care face legătura între strada principală și cartierul nostru, cu zeci de blocuri și mii de locuitori, care este închisă dinainte de Paști. Din câte am înțeles, se fac schimbări de conducte, dar să fim serioși, alții fac un tunel într-o noapte. La noi, într-o lună de zile nu au fost în stare să asfalteze strada”, a declarat, pentru Cluj24, un locuitor din zonă.
El acuză lipsa de coordonare între instituții și lipsa de comunicare a autorităților cu cetățenii: „Primăria dă vina pe Compania de Apă, Compania de Apă pe Primărie. Oricare ar fi situația, primarul ar trebui să fie pe șantier și să rezolve problema. Chiar intenționez să merg într-o audiență la domnul primar. Ar fi foarte bine să iasă și să explice, chiar dacă lucrarea nu ține de Primărie”.
Campanie electorală cu străzi sparte
Cetățenii susțin că lucrările din Baciu au fost demarate „la pachet” cu începerea campaniei electorale, însă multe dintre ele au rămas neterminate: „Toate lucrările au început înainte de campania electorală pentru alegerile locale și încă nu s-au terminat. Nu pot să zic că nu s-au și finalizat din ele, dar ritmul și felul în care se face… se vede ce utilaje vin și cum lucrează, față de alte părți”.
Primarul comunei: „Este proiectul Companiei de Apă, nu am cum să-i grăbesc”
Contactat pentru un punct de vedere, primarul comunei Baciu, János Balázs, a recunoscut că situația trenează, dar susține că nu are atribuții directe în derularea lucrării.
„Este un proiect al Companiei de Apă, ei desfășoară lucrările și întârzie în neștire. Eu nu am nici finanțarea, nu am licitat nici lucrarea și nu am cu ce să îi grăbesc. Tot timpul ținem legătura cu ei, dar nu am ce să fac altceva.”
Primarul susține că rețeaua nouă de apă trebuie conectată la DN 1F (strada Transilvaniei), operațiune care implică oprirea alimentării pentru întreaga localitate – motiv pentru care, spune el, proiectul bate pasul pe loc.
„Ne-au promis de acum două săptămâni că se redeschide drumul. Au trecut cele două săptămâni și în continuare nu știm nimic sigur. Tot stau și stau. Îi întrebăm, ne spun că se face, dar nu se face”.
Compania de Apă: „Noi nu avem lucrări în Baciu”
De cealaltă parte, Compania de Apă Someș SA aruncă responsabilitatea în ograda Primăriei. Purtătorul de cuvânt, Lucian Croitoru, susține că problema a apărut în urma unei intervenții a Primăriei.
„Se pare că Primăria are ceva lucrare de realizare a unui sistem de drenare a apelor pluviale și a rupt un branșament, e în curs de remediere.”
Deocamdată, drumul care leagă cartierul de strada principală rămâne închis, fără un termen clar pentru redeschidere.
ADMINISTRAȚIE
Magazin Penny în Borhanci, dezbătut în comisia de urbanism. Avizat de principiu, proiectul revine în comisie cu PUD

Un nou supermarket Penny, propus de compania REWE Projektentwicklung România pe strada Borhanciului din Cluj-Napoca, a fost dezbătut în ședința de miercuri a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU). Deși Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a primit aviz, proiectul va reveni în comisie sub forma unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD), cu o mobilare mai coerentă a parcelei.
O investiție necesară, dar cu probleme
Amplasat la circa 200 de metri de viitorul nod 13 al centurii metropolitane, noul magazin Penny este gândit pentru a deservi o zonă rezidențială aflată în plină expansiune, dar slab deservită din punct de vedere comercial.
Viceprimarul Dan Tarcea a subliniat importanța funcțiunii propuse: „Este absolut necesar ca oamenii care locuiesc în zonă să nu mai aglomereze intersecția Borhanci-Făgetului-Brâncuși sau să trebuiască să meargă nu știu câți kilometri ca să își poată face cumpărăturile de care au nevoie.”
Cu toate acestea, forma și înfățișarea propuse ale clădirii comerciale au atras critici ferme din partea membrilor comisiei, în special din cauza unei fațade lungi, de aproape 70 de metri, paralelă cu strada.
Critici dure din partea arhitecților din comisie
Arhitectul Voicu Bozac a descris clădirea ca fiind complet inadecvată contextului: „Este o lungime exagerată a fațadei. Un zid cu lungime infinită, fără precedent în zona Borhanci. (…) Este o abordare tipică de big-box între case, complet ruptă de contextul urban.”
Arhitectul Șerban Țigănaș a fost și mai tranșant, acuzând o lipsă de viziune arhitecturală: „Este non-arhitectură. Ceea ce spuneți, că atât s-a putut după consultări cu diverse comisii ale primăriei, nu legitimează această fațadă. Este dezavantajos și pentru utilizator, și pentru cetățean, și pentru clienții Penny. Să facem arhitectură de centru de cartier, nu de periferie.”
Acesta a cerut lărgirea trotuarului, plantarea unui aliniament consistent de arbori și eliminarea posibilității ca fațada să fie acoperită de reclame vizibile de la distanță.
Documentația urbanistică propusă includea și o parcelă de 500 mp destinată spațiului verde care urma să fie cedată domeniului public, însă arhitectul-șef Daniel Pop a atras atenția că aceasta nu se leagă cu alte spații similare din zonă și nu poate fi integrată în domeniul public: „Nu avem ce face cu spațiul verde, îl întreține beneficiarul. Caracterul rămâne public, dar nu intră în domeniul public, deoarece nu face legătura cu niciun alt spațiu.”
Pe lângă părculeț, proiectul include 57 de locuri de parcare, dintre care 6 pentru încărcare electrică, 4 pentru persoane cu dizabilități și 3 pentru „mamă și copil”. De asemenea, sunt prevăzuți 27 de arbori pe aliniamentul nordic, plus alți 23 pentru amenajarea peisagistică.
Proiectul va reveni în comisie
În urma tuturor observațiilor și a solicitării comisiei de estetică urbană, proiectul urmează să fie prezentat din nou în comisia de urbanism, reconfigurat, sub forma unui Plan Urbanistic de Detaliu, care să detalieze mai clar modul în care clădirea, parcarea, spațiul verde și circulația pietonală vor fi integrate în cartier.