ACTUALITATE
Celulă de CRIZĂ în România. Florin Cîțu: 35 de ROMÂNI trebuie REPATRIAȚI din Afganistan
În acest moment mai sunt 35 de cetățeni români în Afganistan, a declarat, luni, premierul Florin Cîțu. Acesta a precizat că aceștia vor fi aduși în țară cu un avion al României sau cu o aeronavă NATO.
Prim-ministrul Florin Cîțu a declarat luni că 35 de cetățeni români se mai află în Afganistan, țară care a fost preluată de insurgenții talibani și care este în haos după retragerea trupelor străine.
Cetățenii români nu sunt din cadrul Ambasadei, a mai precizat Florin Cîțu.
„În acest moment mai sunt 35 de cetățeni români în Afganistan. I-am propus domnului președinte să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă. În acest moment avem două variante pe care lucrăm: un avion în colaborare cu NATO, care trebuie să plece în curând sau un avion al nostru care să plece direct acolo”, spune Florin Cîțu.
Premierul cere tuturor românilor care se află în Afganistan, dar nu au contactat misiunea diplomatică din Pakistan, să o facă în cel mai scurt timp.
Totodată, Florin Cîțu spune că dacă se preferă varianta avionului NATO, românii vor fi aduși până în Georgia, de unde vor fi preluați de o aeronavă românească și aduși în țară.
„Nu sunt din cadrul Ambasadei. Sunt și de la ONU, și din cadru privat. Au fost 60. Mai sunt 35 acum acolo”, a precizat prim-ministrul.
Ultimii militari români s-au întros din Afganistan în luna mai a acestui an, după ce SUA a decis să retragă toate trupele din zonă după 20 de ani de război cu insurgenții talibani.
Între timp, SUA a retrimis 6.000 de militari pentru a ajuta la evacuarea americanilor care au rămas în Afganistan. Și alte țări au trimis sau vor trimite trupe pentru evacuarea propriilor cetățeni, dar și a cetățenilor afgani care vor să părăsească țara.
Președintele Klaus Iohannis cere implicarea de urgență a Forțelor Armate Române
Președintele Klaus Iohannis a dispus, luni, implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan.
Această decizie a fost luată la propunerea Prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîțu, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe”, transmite Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, președintele Klaus Iohannis a fost permanent informat cu privire la evoluția situației din Afganistan de către Ministerul Afacerilor Externe și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză interinstituțională, care își desfășoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluțiilor și propunerea adoptării demersurilor concrete necesare.
„România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât și în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE de marți, 17 august, sau reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi”, conchide Președinția.
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






