ADMINISTRAȚIE
Ce vor clujenii? Piste de alergare pe acoperișul clădirilor înalte, autobuze directe din fiecare cartier spre Aeroport
Peste 100 de proiecte au fost depuse de clujeni până duminică, ultima zi, în cadrul programului Bugetare Participativă, acestea urmând a fi finanțate de Primăria Cluj-Napoca și implementate anul viitor.
Astfel, din cele 105 proiecte depuse, unul privește elaborarea unui plan pentru introducerea de linii de autobuz directe de la aeroport către toate cartierele mari ale Clujului și către principalele localități din zona metropolitană.
Cei care au depus proiectul, evaluat la 30.000 de euro, susțin că, în momentul de vârf, cam 3 milioane de pasageri au trecut anual prin Aeroportul Cluj.
”Asta înseamnă 3 milioane curse prin oraș, din care bună parte ar trebui făcute cu mijloace de transport în comun. Mult mai multă lume ar lua autobuzul de la aeroport acasă dacă: 1) ar ajunge ușor la stația de transport public din aeroport; 2) ar avea autobuz direct către cartierul propriu; 3) acel autobuz ar circula la cadență suficient de mare pentru a nu aștepta prea mult în stație. O linie ar putea deservi Mărăști-Centru-Mănăștur-Florești; o altă linie ar putea deservi Între Lacuri-Gheorgheni-Andrei Mureșanu-Bună Ziua-Zorilor; o altă linie ar putea deservi Bulgaria-Iris-Dâmbul Rotund-Grigorescu”, au arătat inițiatorii proiectului.
Panouri fonoabsorbante pe străzi și fotovoltaice pe blocuri
Un alt proiect prevede montarea de panouri absorbante de înălțime joasa sau medie în zonele cu zgomot ridicat din oraș – străzile Hunedoarei, Tulgheșului, Ghimeșului si parțial Traian Vuia, pe ambele părți ale sectorului de drum cuprins intre Pod IRA si str. Rodnei respectiv pod IRA str. Aiudului. Costurile estimate sunt de 20.000 de euro.
De asemenea, un alt proiect se referă la extinderea modelului străzii ”smart” Molnar Piuariu și în cartierul Bulgaria pe strada Budai Nagy Antal, pe care nu s-au mai efectuat de mulți ani lucrări de modernizare. Proiectul este evaluat la 150.000 de euro.
Tot 150.000 de euro sunt propuși pentru crearea unor piste de alergare pe clădirile înalte din oraș, iar în acest mod ar putea fi oferită celor dornici de mișcare o panoramă de 360 de grade, dar și o experiență interesantă.
Parcare pentru rulote
Un alt proiect, estimat la 100.000 de euro, vizează construirea unor parcări pe termen lung, pe baza de abonament anual, pentru rulote și autorulote.
”Datorita contextului pandemic, numarul de rulote/autorulote din municipiu a crescut exponential. Momentan, in Cluj-Napoca exista inmatriculate peste 1000 de rulote/autorulote si numarul este in crestere. Proprietarii acestora gasesc dificila parcarea acestora in perioadele de neutilizare”, arată inițiatorii.
Un clujean propune acoperirea acoperișurilor/teraselor de bloc din oraș cu panouri fotovoltaice, astfel că pot fi transformate în mici grădini urbane, proiectul fiind estimat la 150.000 de euro.
”Am putea produce curent <<verde>>, care este folosit in principal de către locatarii blocurilor. Înfiintam statii de incarcare masini electrice la fiecare bloc, alimentate de aceste panouri. Eventualul surplus de curent produs, il livram in retea. Am utiliza in mod eficient acoperisurile de bloc. Totul, prin Asociatiile de Proprietari, care au personalitate juridica.
Am fi primii care fac asta”, au spus cei care au făcut propunerea.
Un alt proiect inedit încurajează colectarea PET-urilor. ”Dupa modelul 20 de genoflexiuni pentru un bilet de autobuz sa fie un automat sau un punct de colectare unde sa duci sau sa bagi 10-15 sau alt numar de peturi de plastic folosite pentru un bilet de autobuz.. S-ar încuraja colectarea si reciclarea sticlelor de plastic”, a precizat inițiatorul proopunerii.
Alte proiecte vizează piste de biciclete, înființarea de locuri de joacă, interzicerea accesului mașinilor pe strada Piezișă.
Proiectele depuse pot să fie vizualizate AICI.
Ce sumă pune Primăria la bătaie?
Potrivit calendarului transmis de Primăria Cluj-Napoca, în perioada 19 iulie – 12 septembrie, proiectele se vor analiza de specialiștii municipalității, apoi clujenii pot vota proiectele favorite în perioada 13 septembrie – 28 noiembrie.
În final, vor rezulta 15 proiecte care vor primi, fiecare, o finanțare maximă de 150.000 de euro. Suma totală rezervată prin bugetul local este de 2,25 milioane de euro.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






