Connect with us

EVENIMENT

CCR a decis: AMENZI de până la 6.000 lei pentru PETRECERI private zgomotoase, atât în mediu urban cât și rural

Publicat


Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat ca neconstituțional faptul că normele legale actuale sancționează doar organizarea de petreceri private cu muzică tare în mediul urban, iar nu și în mediul rural.

Mai exact, Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice stabilește că este contravenție „organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu cu caracter social, în mediul urban”.

Sintagma „în mediul urban” a fost stabilită ca fiind neconstituțională de către CCR. Judecătorii își motivează decizia spunând că această contravenție are scopul asigurării respectării vieții private în sfera relațiilor dintre particulari, însă norma contravențională protejează doar drepturile persoanelor din mediul urban.

Astfel, la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei decizii CCR, prin eliminarea acestei sintagme, amenzile vor putea fi aplicate în aceeași măsură pentru petrecerile private zgomotoase și în mediul urban, și în cel rural.

Legea 61/1991 prevede o amendă cuprinsă între 3.000 și 6.000 lei, sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității, pentru cei care țin petreceri zgomotoase în mediul urban.

Sursa: avocatnet.ro, Lucia Tozaru




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate