Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a semnat un acord de cooperare interuniversitară cu Universitatea Paris-Saclay (UPS) pentru dezvoltarea de activități în parteneriat pe termen lung cu...
Senatul României a adoptat luni propunerea legislativă prin care se acordă în perioada stării de urgenţă şi de alertă stimulente de risc cadrelor didactice din învăţământul...
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a demarat un proiect amplu de consolidare, renovare și modernizare a clădirii “Farmacia B”, în vederea amenajării...
Curtea școlii e tot a elevilor, cu atât mai mult în această perioadă, când timpul petrecut în aer liber, la distanțe sigure față de colegi, e...
Premierul României, Ludovic Orban, spune că va lua măsuri în cazul în care există profesori care nu sunt de acord cu predarea online. Premierul a transmis...
Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a analizat situația infectării cu Covid-19 în școlile din județ: „Avem 15 elevi pozitivi și 11 cadre didactice din 12 unități...
În jur de 30-40 de persoane au protestat împotriva purtării măștilor de protecție de către elevi în școală. Evenimentul a avut loc în fața Monumentului Memorandiștilor,...
Nouă elevi și trei profesori de la școli din județul Cluj sunt infectați cu COVID – 19 după prima săptămâna de la începutul noului an școlar....
Raed Arafat, șeful DSU, a spus în direct la Digi24 că elevii respectă regulile impuse de autorități cât timp sunt la școală, însă, atunci când ies...
Școlile din toată țara vor fi închise timp de trei zile în preajma alegerilor locale din 27 septembrie. Autoritățile au luat această decizie pentru a avea...
Inspectoratul Școlar Județean Cluj monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivelul județului Cluj, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din...
Joi, 17 Septembrie 2020, la ora 10, in curtea muzeului zoologic din Cluj-Napoca, 10 copii de la Liceul Special pentru Deficienti de Vedere s-au intalnit cu...
Educația în România primește 3,2% din PIB. Pe lista priorităților în funcție de bugetul alocat, educația este pe locul cinci. În urma acestor cifre ne aflăm...
Odată cu începerea noului an școlar și cu noile reguli impuse elevilor în vederea păstrării regulilor de siguranță generate de pandemie, au început să apară și...
Un elev de clasa a șaptea al Liceului Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a fost depistat cu virusul SARS-COV-2, conform anunțului făcut de prefectul Mircea Abrudean,...
Majoritatea studenților din România vor începe facultatea online din cauza pandemiei de COVID-19. În acest sens, studenții cer ca taxa de școlarizare să se reducă pentru...
Școala Gimnazială ”Emil Isac” din Cluj-Napoca, județul Cluj, a fost selectată în cadrul Programului de transformare a școlilor, „Povestea”, dezvoltat de Wellbeing Institute și Mind Education...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a anunțat în cursul zilei de luni că unitatea de învățământ din comuna clujeană Cornești va intra de mâine,...
Câteva zeci de persoane au participat în cadrul unui protest împotriva purtării măștilor de protecție în școli de către elevi. Manifestarea a avut loc în fața...
Întrebări și dileme Potrivit tradiției și legislației românești, ne aflăm în preajma unui nou an școlar și universitar. Elevi, studenți, părinți, bunici, dascăli și personal auxiliar...