EVENIMENT
Câtă bere e sănătos să bei într-o zi caldă de vară. Ce spun nutriționiștii
Vara, când e foarte cald afară, mulți români își răcoresc după-amiezile cu bere. Însă cât este considerat consum moderat, fără să-ți periclitezi sănătatea
Medicii nutriționiști oferă cifre clare, în funcție de sex, dar subliniază că apa rămâne principalul aliat în zilele toride
Câtă bere e sănătos să bei într-o zi caldă de vară
Berea rece e preferata românilor în zilele de vară. Dar când e prea cald, poate face mai mult rău decât bine. Duminică, chiar și primarul Clujului, Emil Boc, a recomandat pe TikTok ca în timpul zilei să consumăm apă plată, în loc de bere, care trebuie lăsată pe mai târziu, după ce soarele nu mai are atâta putere
Ce spun nutriționiștii români
Medicii nutriționiști de la Institutul Parhon arată că:
- Bărbații pot consuma 350–500 ml bere pe zi
- Femeile pot consuma 150–200 ml bere pe zi
Mai mult, ei atrag atenția că alcoolul conține 7 kcal/g, aspect important dacă te afli la dietă sau vrei să ții sub control greutatea
Studiile arată că un consum moderat, în aceste limite, poate reduce riscul de boli cardiovasculare și mortalitate, cu efecte secundare reduse dacă se evită și “binge drinkingul” (episoade de consum rapid și mare)
Hidratarea, prioritate numărul 1
În zilele caniculare, hidratarea corectă este vitală. Nutriționiștii recomandă ca bărbații să bea aproximativ 3,7 litri de lichide, în special apă, pe zi, iar femeile aproximativ 2,7 litri de lichide pe zi, din care 1,6–2 l să fie apă plată
Asta înseamnă că o bere consumată seara e acceptabilă, dar nu substituie aportul de apă zilnic.
Foto: pixabay.com
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






