EVENIMENT
Cât au ajuns să fie chiriile la Cluj-Napoca în luna mai. VEZI prețurile pe tipuri de apartamente
Chiriile au crescut la Cluj-Napoca față de luna mai a anului trecut
Potrivit ultimelor analize, cea mai mare majorare a chiriei s-a înregistrat în cazul apartamentelor cu două camere, respectiv 9%.
În luna mai 2025, piața chiriilor din România a evidențiat diferențe semnificative între orașe, atât în ceea ce privește nivelul absolut al prețurilor, cât și dinamica comparativă față de anul anterior. Conform datelor publicate de Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX, cele mai scumpe chirii s-au înregistrat în București, în Sectorul 1 și Sectorul 2, dat și la Cluj-Napoca.
Prețurile medii de închiriere în mai 2025 au fost:
- București, Sector 1 – 799 de euro
- București, Sector 2 – 660 de euro
- Cluj-Napoca – 600 de euro
Evoluția chiriilor în Cluj-Napoca
Creșterea prețurilor în mai 2025 la Cluj-Napoca a fost remarcată pentru toate tipurile de locuințe. Astfel, la garsoniere, prețul a crescut cu 2 % față de mai 2024, până la 380 euro pe lună. Pentru apartamentele cu două camere s-a înregistrat cea mai mare majorare, respectiv 9 %, până la 599 euro pe lună. La apartamentele cu trei camere, creșterea a fost de 8 %, până la 700 euro pe lună.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






