CULTURA
Castelul Peleș și Salina Turda vor fi promovate la o CONFERINȚĂ de 88 de milioane de lei. România găzduiește evenimentul
În perioada 26 septembrie – 14 octombrie, România va găzdui, la București, Conferința Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), la care vor participa peste 3000 de invitați din 193 de țări membre. Castelul Peleș și Salina Turda sunt două dintre obictivele promovate de Ministerul Antreprenoratului și Turismului (MAT) la eveniment.
„Începând de săptămâna viitoare, România va fi gazda a peste 3.000 de invitați de rang înalt din întreaga lume, o oportunitate deosebită pentru noi de a ne promova țara ca destinație turistică! Totul se datorează desfășurării, la București, a Conferinței Plenipotențiarilor UIT.
Suntem onorați să fim, astfel, parteneri în cadrul unui eveniment de o asemenea anvergură și ne dorim ca prin cele trei infotripuri pe care le vom organiza pentru delegațiile străine să punem în valoare frumusețea țării noastre și a unora dintre cele mai emblematice obiective ale acesteia, cum ar fi Castelul Peleș și Salina Turda.
Cu siguranță, vestea despre unicitatea și valorile noastre va fi purtată mai departe”, a precizat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Conferință de 88 de milioane de lei
Potrivit Mediafax, ediția cu numărul 21 a evenimentului se va desfășura de-a lungul a trei săptămâni, la care vor participa delegați din 193 de țări membre, urmărind totodată dezvoltarea domeniului IT&C la nivel global.
Conferința are rolul de a adopta politica generală a UIT, planurile strategice și financiare ale organizației pentru următorii patru ani, precum și conducerea UIT, statele membre din componența următorului Consiliu al UIT și membrii Comitetului pentru Reglementări Radio, conform ancom.ro.
În data de 21 aprilie 2022, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 88 de milioane de lei pentru a asigura finanțarea cheltuielilor aferente pregătirii, organizării și desfășurării Conferinței, prin ordonanță de urgență, la inițiativa Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






