ACTUALITATE
Cartofii, combustibilii și serviciile de transport aerian s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie
Cartofii, combustibilii şi serviciile de transport aerian s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie, faţă de luna noiembrie, în timp ce scăderi de preţuri mai consistente s-au consemnat la energia termică, citrice şi alte fructe meridionale precum şi la serviciile de apă, canal şi salubritate.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date joi publicităţii, preţul cartofilor a urcat în decembrie cu 2,46% comparativ cu luna anterioară, dar s-au ieftinit cu 28,49% raportat la decembrie 2019.
Pe de altă parte, în luna decembrie citricele şi alte fructe meridionale s-au ieftinit cu 4,88% comparativ cu luna anterioară, şi cu 4,18% faţă de decembrie 2019.
Conform INS, combustibilii s-au scumpit cu 1,73% în decembrie faţă de noiembrie, iar faţă de luna decembrie 2019 s-au ieftinit cu 6,81%. Energia termică s-a ieftinit cu 1,04% în decembrie faţă de luna anterioară, dar s-a scumpit cu 2,76% faţă de ultima lună a anului 2019.
Datele INS mai arată că preţurile serviciilor de transport aerian au urcat 26,76% în decembrie 2020 comparativ cu luna anterioară, şi cu 10,02% faţă de decembrie 2019.
Serviciile de apă, canal şi salubritate s-au ieftinit 0,2% în decembrie 2020 faţă de noiembrie, dar sunt mai scumpe cu 3,84% raportat la decembrie 2019
Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 2,1% în luna decembrie a anului trecut în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,24%, serviciile cu 2,69%, iar mărfurile nealimentare cu 1,01%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Prețurile de consum au crescut cu 2,1% față de anul trecut
„Preţurile de consum în luna decembrie 2020, comparativ cu luna decembrie 2019, au crescut cu 2,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2020 – decembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2019 – decembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 2,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,3%”, se arată în comunicatul INS.
Banca Naţională a României (BNR) a estimat o inflaţie de 2,1% la sfârşitul lui 2020 şi de 2% în trimestrul III din 2022, potrivit Raportului asupra inflaţiei
„Ulterior publicării Raportului din luna august 2020 s-au concretizat unele presiuni dezinflaţioniste mai semnificative induse preponderent de componente exogene ale coşului de consum, pe segmentul preţurilor volatile ale alimentelor şi, respectiv, al celor ale combustibililor.
În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC este de aşteptat să coboare la sfârşitul acestui an până la 2,1%, o revizuire semnificativă de 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară.
În paralel, sub impulsul deficitului de cerere agregată din economie şi al slăbirii treptate a rezilienţei pieţei muncii, corecţii mai pronunţate se vor reflecta şi în dinamica ratei anuale a inflaţiei de bază, aceasta urmând să atingă nivelul de 2% la orizontul proiecţiei (trimestrul III 2022).
Pentru finele anului viitor, scenariul de bază actual reconfirmă valoarea din proiecţia precedentă în cazul ratei anuale a inflaţiei IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflaţiei de bază a fost revizuită uşor descendent (cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%)”, se spune în raport.
AGERPRES
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
ICDE propune o candidatură comună PNL-USR la alegerile prezidențiale: O asemenea decizie ar demonstra responsabilitate politică
Think tank-ul clujean ICDE face apel la cele două partide mari de centru-dreapta, PNL și USR, să meargă cu o candidatură comună la alegerile prezidențiale. Apelul vine în urma deciziei CCR de a o scoate pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială, pronunțată sâmbătă.
În contextul anulării candidaturii europarlamentarei Diana Șoșoacă pentru alegerile prezidențiale, think tank-ul ICDE – Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană a făcut apel la cele două mari partide de centru-dreapta din țară, USR și PNL, să se ralieze în spatele unui singur candidat la alegerile din 24 noiembrie.
Apel pentru unirea dreptei la alegerile prezidențiale
Asociația susține că o finală Ciolacu-Simion ar aduce „perspective nefaste pentru România”, iar participarea la alegeri cu un candidat comun al dreptei ar demostra „responsabilitate politică”.
„În condițiile perspectivelor nefaste pentru România ale unei finale Ciolacu-Simion la alegerile prezidențiale, Asociația ICDE propune urgent conducerilor PNL și USR să stabilească o candidatură comună la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie.
Candidatul cel mai bine plasat sondaje
Acest candidat comun poate fi candidatul PNL sau USR cel mai bine plasat într-un sondaj comun acceptat.
O asemenea decizie ar demonstra responsabilitate politică din partea celor două partide, într-un moment critic pentru democrația din România”, a transmis ICDE, sâmbătă seară.
Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) este un think tank care promovează prin dezbateri, proiecte și acțiuni cultura democratică și valorile fundamentale ale Uniunii Europene. A fost înființat în anul 2019, la Cluj-Napoca, printre fondatori numărându-se profesorul de Relații Internaționale Valentin Naumescu (președinte) de la UBB Cluj, Cristi Danileț, fost judecător la Tribunalul Cluj sau Ramona Strugariu, fostă membră în Parlamentul European.
Duel Simion-Ciolacu în turul II?
Amintim că, sâmbătă, Curtea Constituțională a României a anulat candidatura Dianei Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru președintele României din 2024, în urma admiterii a două contestații. Decizia, luată cu majoritate de voturi, este definitivă.
Mai mulți politicieni și analiști sunt de părere că anularea candidaturii lui Șoșoacă va transfera o parte din voturile simpatizanților SOS spre candidatul AUR George Simion, trimițându-l pe acesta în turul II al alegerilor, alături de candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Un astfel de scenariu ar putea aduce victorie liderului PSD, așa cum, în 2000, Ion Iliescu a câștigat alegerile în duelul cu Vadim Tudor, candidatul PRM.
Un bărbat în vârstă de 83 de ani, din localitatea Nireș, a plecat de acasă duminică și nu s-a mai întors. Familia a alertat autoritățile.
Un bărbat în vârstă de 83 de ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Autoritățile fac apel la publicul clujean să sune la 112 dacă îl văd.
Bărbat de 83 de ani, dat dispărut
„La data de 6 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizați despre faptul că SZANTO MARTON, în vârstă de 83 de ani, în cursul dimineții de astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 07.00, a plecat voluntar de la locuința din localitatea Nireș, comuna Mica, iar până în prezent nu a mai revenit”, a transmis IPJ Cluj.
SEMNALMENTE: Înălțime aproximativă – 1,65 m, greutate aproximativă 80 de kg, ochi verzi, păr cărunt, față ovală.
În momentul plecării acesta purta o cămașă de culoare gri, vestă din lână de culoare maro, pantaloni de trening negri și șapcă neagră.
„Persoanele care pot furniza orice informaţii despre persoana plecată voluntar, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!”, a mai arătat IPJ Cluj.
EVENIMENT
Un interlop din Turda a intrat, în miezul nopții, peste fosta concubină, a bătut-o și i-a furat un inel. Bărbatul era drogat
Un bărbat de 36 de ani din Turda a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a a intrat prin efracție în casa fostei concubine, a bătut-o și i-a furat un inel, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Poliția a fost sesizată în jurul orei 01:50 prin apel de urgență la 112 de către o femeie, care a raportat un conflict la locuința sa din municipiul Turda.
Echipajul de poliție sosit la fața locului a identificat victima, o femeie de 29 de ani, și pe fostul său concubin, un bărbat de 36 de ani, cunoscut pentru activități infracționale.
Bărbatul a intrat prin efracție și și-a bătut fosta concubină
Conform cercetărilor, bărbatul ar fi pătruns prin efracție și escaladare în locuința femeii, unde ar fi agresat-o fizic și i-ar fi furat un inel în valoare de aproximativ 6.000 de lei.
„La data de 5 octombrie 2024, în jurul orei 01:50, Poliția municipiului Turda a fost sesizată prin apelul de urgență 112 de către o femeie cu privire la o posibilă stare conflictuală în municipiul Turda.
Echipajul de poliție a intervenit prompt la locul indicat, unde a identificat o femeie de 29 de ani și un bărbat de 36 de ani. În urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul de 36 de ani, cunoscut pentru activități infracționale, s-ar fi deplasat în noaptea de 4/5 octombrie 2024 la locuința fostei concubine din municipiul Turda.
Acesta ar fi pătruns prin efracție și escaladare în locuința femeii, pe care ar fi agresat-o fizic și i-ar fi sustras un inel în valoare de aproximativ 6.000 de lei”, a comunicat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Bărbatul a urcat la volan, deși nu avea permis și era drogat
De asemenea, bărbatul a condus un autoturism prin municipiul Turda, deși avea permisul de conducere suspendat. Testele efectuate ulterior au confirmat prezența unor substanțe interzise în organismul bărbatului.
„Totodată, s-a constatat că bărbatul ar fi condus un autoturism prin municipiul Turda, deși avea permisul de conducere suspendat.
Acesta a fost testat cu aparatul din dotare, ulterior, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, iar, la scurt timp după, unitatea medicală a confirmat prezența unor substanțe interzise în organismul bărbatului”, a mai arătat IPJ Cluj.
Bărbatul a fost arestat preventiv
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar, ulterior, în aceeași zi, 5 octombrie, Judecătoria Turda a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.
EDUCATIE
FOTO. Elev de la Colegiul „George Barițiu” din Cluj, campion balcanic la lupte, la categoria U 15
Hamza Alhafez, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „George Barițiu” Cluj-Napoca, a câștigat titlul de campion balcanic la lupte, la categoria U 15.
Hamza Alhafez, elev al Colegiului Național „George Barițiu” Cluj-Napoca, a luat medalia de aur la competiția balcanică de lupte, organizată la Skopje, în Macedonia. Sute de sportivi din 12 țări au participat, săptămâna aceasta, la Balcaniadă.
Elev clujean, campion la lupte, la Balcaniadă
Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de profesorul Laszlo Alexandru, dirigintele elevului.
„Elevul meu Hamza Alhafez, din clasa a IX-a C de la Colegiul Național G. Barițiu”, Cluj-Napoca, tocmai a cîștigat titlul de campion balcanic la lupte, locul 1, la Skopje, Macedonia, U 15. Felicitări!!
600 de sportivi din 12 țări au participat la Balcaniadă, timp de aproximativ o săptămînă, pentru diferite categorii de greutate și vîrstă: U 15, U 17, U 20”, a arătat Alexandru Laszlo.
Tânărul este pregătit de Cristian Crăciun, antrenorul secției de lupte de la CSM Cluj.
Rezultate excepționale de-a lungul anului
Amintim că, în iulie 2024, luptătorii de la CSM Cluj s-au remarcat cu rezultate excepţionale la competiția de lupte U15 de la Târgu Mureș și au adus Clujului 4 medalii de aur şi una de argint. Hamza Alhafez a câștigat atunci aurului la categoria 75 kg.
Anterior, în luna martie, la Campionatul Internaţional de Lupte Libere U15 2024, desfăşurat la Budapesta, sportivii de la CSM Cluj-Napoca au urcat pe podium obținând mai multe medalii. Din peste 250 sportivi, clujenii de la CSM au obţinut locul doi la clasamentul general, fiind întrecuți de Moldova. Hamza Alhafez a obținut atunci locul II.