Connect with us

EVENIMENT

Care va fi durata MAXIMĂ a unei vizite la o rudă internată în spital. REGULI noi pentru vizitarea bolnavilor

Publicat

Publicitate

Durata maximă a unei vizite la o rudă internată în spital nu va putea depăși 30 de minute. Excepție fac secțiile ATI, unde durata este limitată la 10 minute, scrie Alba24.ro.

Managerii spitalelor vor răspunde cu funcția pentru încălcarea regulilor, inclusiv pentru portarii care primesc șpagă pentru a permite accesul în spital.

Aceste măsuri se regăsesc într-un nou Ordin al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial.

Legea semnată de ministrul Alexandru Rafila prevede că programul vizitelor pacienților internați în spitale va fi decis de conducerea spitalelor, dar obligația de a respecta un interval de 4 ore pentru acces în timpul săptămânii și de 6 ore în weekend:

– de luni până vineri, între orele10.00-20.00,
– sâmbăta și duminica între orele 9.00-20.00.

Programul va trebui afișat la loc vizibil.

Taxele de vizitare sunt interzise (cu excepția celor de parcare).

Accesul vizitatorilor în salon va fi permis astfel:

– 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, pacienții putând fi vizitați doar pe rând
– 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de 4-6 paturi, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp
– 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr mai mare de 6 paturi, putând fi vizitați maximum trei pacienți în același timp

Informații la telefon despre starea pacienților, pe baza unui cod unic

Spitalul va aloca fiecărui pacient, la internare, un cod unic, care va fi comunicat doar aparținătorilor.

Astfel, furnizarea telefonică către aparținători a informațiilor despre starea de sănătate a pacientului se face numai după confirmarea codului unic.

Pacienții vor putea fi fotografiați (inclusiv de rude) doar cu acordul lor.

În timpul vizitei, vizitatorii au următoarele obligații:

a) să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției. Echipamentul de protecție va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară;

b) să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.

Reguli de acces în spitale în cazul pacienților minori

Ordinul prevede reguli de acces adaptate pentru aparținătorii pacienților minori.

(1) În cazul copiilor internaţi în secţiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezenţa cu caracter permanent a unuia dintre aparținători, dacă se solicită acest lucru.
(2) În cazul copiilor până la 14 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezenţa unui aparţinător permanent, dacă se solicită acest lucru.
(3) În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani internaţi în oricare dintre secţiile / compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezenţa unui aparţinător permanent, cu acordul şefului de secţie / coordonatorului de compartiment.
Managerii răspund cu postul dacă aceste reguli nu sunt respectate, mai prevede ordinul.

Sursa: Alba24.ro




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate