ADMINISTRAȚIE
Care sunt ACTELE necesare pentru obținerea sau preschimbarea BULETINULUI la Cluj
La cererea cititorilor Cluj24 vă prezentăm în continuare care sunt actele de care aveți nevoie la eliberarea unui act de identitate (buletin). Operațiunea se face la serviciul de evidența persoanelor din cadrul primăriei de care aparțineți la împlinirea vârstei de 14 ani sau la expirare ori modificarea datelor înscrise în acesta.
Când se eliberează un act de identitate:
– expirarea termenului de valabilitate,
– modificarea numelui și prenumelui titularului, a datei ori locului nașterii,
– în cazul schimbării domiciliului,
– în cazul schimbării denumirii sau rangului localității, sau străzilor, al renumerotării imobilelor, sau a rearondării acestora, al înființării localităților sau străzilor,
– în cazul atribuirii unui nou CNP,
– în cazul deteriorării actului de identitate, al pierderii, furtului, distrugerii,
– când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului,
– schimbării sexului,
– anulării actului de identitate,
– pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit dar sunt valabile.
Actele necesare pentru eliberarea actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani până la împlinirea vârstei de 18 ani
– cererea se poate depune doar la împlinirea vârstei de 14 ani
– cererea se listează pe o singură foaie A4, față-verso sau se obţine de la biroul de copiat acte, se completează de minor şi se va semna doar în faţa lucrătorului de la ghişeu de către minor şi de către părinte sau de reprezentantul său legal; aceasta se completează cu majuscule.
– chitanța reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 LEI) se achită la CIC (Centrul de Informare pentru Cetăţeni – str. Moţilor nr. 7 – casierie – etajul 1) sau online, accesând acest link.
– certificatul de naștere al minorului – original şi copie;
– certificatul de căsătorie al părinților sau, după caz, sentința de divorț definitivă și irevocabilă, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi – original şi copie;
– actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal,original, document cu care se realizează și dovada adresei de domiciliu şi prezenţa obligatorie a acestuia la ghişeu;
ATENȚIE
Atunci când autoritatea părintească se exercită de ambii părinți, cu domicilii diferite, iar minorul locuiește în mod statornic cu unul dintre aceștia, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează de către părintele la care minorul are domiciliul, nefiind necesară și semnătura celuilalt părinte.
Atunci când instanţa a hotărât ca locuinţa minorului să fie la unul dintre părinţi, iar minorul locuieşte statornic la celălalt părinte, se solicită declaraţia de consimţământ a părintelui la care instanţa a hotărât că are locuinţa, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscris domiciliul la adresa la care acesta locuieşte statornic.
Declaraţia poate fi dată la ghişeu, în faţa personalului S.P.C.E.P. , iar în situaţiile în care părintele nu se poate prezenta la ghişeu, declaraţia trebuie să fie autentificată la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află, la notarul public român ori la autorităţile străine competente. În acest ultim caz, declaraţia va fi prezentată tradusă şi legalizată potrivit normelor legale în vigoare.
Pentru copiii proveniți dintr-o căsătorie desfăcută prin divorț, se au în vedere următoarele aspecte:
– Dacă în hotărârea judecătorească de divorț convenția privind acordul parental emis de notarul public nu este menționată adresa imobilului la care locuiește minorul, domiciliul minorului este la adresa părintelui căruia i-a fost încredințat spre creștere și educare, fără a fi necesar consimțământul celuilalt părinte
– Dacă în hotărârea judecătorească de divorț/convenția privind acordul parental se specifică adresa imobilului la care minorul are domiciliul, pentru schimbarea domiciliului minorului la noua adresă este necesar acordul prealabil din partea celuilalt părinte sau, după caz, hotărârea emisă de instanța de tutelă prin care se clarifică neînțelegerile între părinți. Dacă acest lucru nu este posibil, se va elibera cartea de identitate solicitată fără să se schimbe domiciliul minorului la noua adresă. În această situație, minorul rămâne înregistrat cu domiciliul stabilit prin sentința civilă de divorț, cu încredințare minori sau, după caz, a convenției părinților încheiată la notarul public.
Actele necesare pentru eliberarea actului de identitate în cazul schimbării domiciliului
– cererea se listează pe o singură foaie A4, față-verso sau se obţine de la biroul de copiat acte, se completează de solicitant şi se va semna doar în faţa lucrătorului de la ghişeu; aceasta se completează cu majuscule.
– chitanța reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) se achită la CIC (Centrul de Informare pentru Cetăţeni – str. Moţilor nr. 7 – casierie – etajul 1) sau online, accesând acest link.
– actul de identitate;
– certificatul de naștere – original şi copie;
– certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor – original şi copie;
sentința de divorț definitivă și irevocabilă – în cazul persoanelor divorțate – original şi copie;
– certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, care își schimbă domiciliul împreună cu părintele – original;
– extras de carte funciară obţinut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii sau actul de proprietate cu care se face dovada adresei de domiciliu – original şi copie și prezența unui proprietar la ghișeu.
ATENŢIE:
Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este necesară prezența găzduitorului (proprietarul spaţiului de locuit) care va prezenta actul de proprietate (original şi copie) şi actul de identitate.
În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta la momentul depunerii cererii, împreună cu solicitantul, declaraţia de primire în spaţiu poate fi dată cu cel mult 90 de zile înainte de data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate la notarul public din ţară ori în faţa poliţistului din structurile teritoriale ale Poliţiei Române şi, cu cel mult 6 luni înainte de această dată, la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din străinătate ori la autorităţile străine competente.
În acest ultim caz, declaraţia de primire în spaţiu va fi prezentată tradusă şi legalizată potrivit normelor legale în vigoare. Declaraţia găzduitorului, se prezintă de solicitant odată cu depunerea documentelor pentru eliberarea cărţii de identitate.
Solicitanţii sub 18 ani vor prezenta documentele de la secțiunea ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA ACTULUI DE IDENTITATE LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 14 ANI PÂNĂ LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 18 ANI
Actele necesare pentru eliberarea actului de identitate la expirarea termenului de valabilitate, modificarea datelor de stare civilă, preschimbarea actelor de identitate, schimbării fizionomiei ori ca urmare a schimbării denumirii străzii sau a renumerotării imobilelor
– cererea se listează pe o singură foaie A4, față-verso sau se obţine de la biroul de copiat acte, se completează de solicitant şi se va semna doar în faţa lucrătorului de la ghişeu; aceasta se completează cu majuscule.
– chitanța reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) se achită la CIC (Centrul de Informare pentru Cetăţeni – str. Moţilor nr. 7 – casierie – etajul 1) sau online, accesând acest link.
– actul de identitate;
– certificatul de naștere – original şi copie;
– certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor – original şi copie;
sentința de divorț definitivă și irevocabilă – în cazul persoanelor divorțate– original şi copie;
– extras de carte funciară obţinut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii sau actul de proprietate cu care se face dovada adresei de domiciliu – original şi copie și prezența unui proprietar la ghișeu.
ATENŢIE:
Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este necesară prezența găzduitorului (proprietarul spaţiului de locuit) care va prezenta actul de proprietate (original şi copie) şi actul de identitate.
În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta la momentul depunerii cererii, împreună cu solicitantul, declaraţia de primire în spaţiu poate fi dată cu cel mult 90 de zile înainte de data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate la notarul public din ţară ori în faţa poliţistului din structurile teritoriale ale Poliţiei Române şi, cu cel mult 6 luni înainte de această dată, la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din străinătate ori la autorităţile străine competente. În acest ultim caz, declaraţia de primire în spaţiu va fi prezentată tradusă şi legalizată potrivit normelor legale în vigoare. Declaraţia găzduitorului, se prezintă de solicitant odată cu depunerea documentelor pentru eliberarea cărţii de identitate.
Solicitanţii sub 18 ani vor prezenta documentele de la secțiunea ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA ACTULUI DE IDENTITATE LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 14 ANI PÂNĂ LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 18 ANI
În cazul modificării numelui şi/sau prenumelui titularului, prenumelui părinţilor, a datei ori a locului de naştere, se prezintă şi hotarârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă – original şi copie.
Actele necesare pentru eliberarea actului de identitate în cazul pierderii, furtului, distrugerii sau deteriorării
– cererea se listează pe o singură foaie A4, față-verso sau se obţine de la biroul de copiat acte, se completează de solicitant şi se va semna doar în faţa lucrătorului de la ghişeu; aceasta se completează cu majuscule.
– chitanța reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) se achită la CIC (Centrul de Informare pentru Cetăţeni – str. Moţilor nr. 7 – casierie – etajul 1) sau online, accesând acest link.
– actul de identitate – în cazul deteriorării;
– un document emis de instituţii sau autorităţi publice, cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identităţii, respectiv: paşaport sau permis de conducere- original şi copie;
– certificatul de naștere – original şi copie;
– certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor – original şi copie;
sentința de divorț definitivă și irevocabilă – în cazul persoanelor divorțate– original şi copie;
– extras de carte funciară obţinut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii sau actul de proprietate cu care se face dovada adresei de domiciliu – original şi copie și prezența unui proprietar la ghișeu.
În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta la momentul depunerii cererii, împreună cu solicitantul, declaraţia de primire în spaţiu poate fi dată cu cel mult 90 de zile înainte de data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate la notarul public din ţară ori în faţa poliţistului din structurile teritoriale ale Poliţiei Române şi, cu cel mult 6 luni înainte de această dată, la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din străinătate ori la autorităţile străine competente. În acest ultim caz, declaraţia de primire în spaţiu va fi prezentată tradusă şi legalizată potrivit normelor legale în vigoare. Declaraţia găzduitorului, se prezintă de solicitant odată cu depunerea documentelor pentru eliberarea cărţii de identitate.
Solicitanţii sub 18 ani vor prezenta documentele de la secțiunea ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA ACTULUI DE IDENTITATE LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 14 ANI PÂNĂ LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 18 ANI
Pentru informații legate de alte situații care necesită schimbarea actului de identitate, accesați AICI.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






