EVENIMENT
Cabinetele medicilor de familie NU mai au vaccinuri pentru copii în plin sezon rece. Pot crește cazurile de RUJEOLĂ
Lipsa medicamentelor este o problemă care continuă de luni bune, iar specialiştii, de la medici la farmacişti, atrag atenţia asupra riscului la care sunt expuşi copiii, mai ales. Care este motivul pentru care am ajuns în situaţia de a nu mai găsi medicamente sau vaccinuri?
Unul dintre motive este preţul prea mic la medicamente, care îi determină pe producători să nu mai aducă produsele ieftine în România, piaţa medicamentelor bazându-se pe importuri. În urma creşterii costurilor de fabricare, dar şi din cauza faptului că în România este reglementat cel mai mic preţ la medicamente din Uniune, producătorii decid să nu mai pună pe piaţă medicamentele la care ies în pierdere, relatează Ziarul Financiar.
„Primul motiv este preţul, România are la o gamă foarte mare de medicamente cel mai mic preţ din Uniunea Europeană, la produsele unde preţul este stabilit de Ministerul Sănătăţii. Cheltuielile cu aceste medicamente crescând, de la hârtie, plastic, energie, preţul rămânând fixat, producătorii aleg să nu-l mai producă pentru ţara respectivă“, a spus pentru ZF Cristina Pavel, preşedinte al Asociaţiei Farmaciilor Independente Ethica (AFIE).
De la Nurofen, Panadol, Augmentin, Zinat, gamele pentru copii, medicamente destinate unor probleme oncologice pentru pacienţi, inclusiv antiinflamatoare sunt printre produsele despre care farmacista a menţionat că se găsesc greu sau deloc în farmacii.
Autoritățile au fost anunțate
Dincolo de politica legată de preţ, şi legea este uşor de interpretat, mai atrage atenţia farmacista. Astfel, fiecare producător trebuie să notifice Agenţia Naţională a Medicamentului de retragerea unui medicament de pe piaţă cu un an înainte. Cristina Pavel explică ce se întâmplă, de fapt, în piaţă.
„Am semnalat autorităţilor că ar trebui regândit modul în care este definit medicamentul deficitar pentru că în acest moment producătorii anunţă discontinuitate la acele medicamente la care ştiu că au probleme de fabricaţie şi care nu se găsesc deloc. Ei aducând 1.000 de cutii dintr-un necesar de 200.000, nu notifică medicamentul pentru discontinuitate şi Ministerul Sănătăţii sau Agenţia Medicamentului nu au neapărat o imagine privind lipsa din piaţă a acestui medicament“, a spus Cristina Pavel.
Soluţia propusă de reprezentanta AFIE este ca autorităţile să ia măsuri atunci când mai multe entităţi, de la farmacii, la pacienţis au medici, din mai multe zone ale ţării anunţă lipsa aceluiaşi medicament.
Vaccinul hexavalent care se administrează la două, patru şi unsprezece luni de viaţă în cazul bebeluşilor, este de negăsit în piaţă. Acest ser imunizează organismul împotriva unor boli ca difteria, tetanosul, tusea convulsivă, poliomielita, hepatita B. Fără vaccin, copiii sunt expuşi acestor boli.
Şi vaccinul ROR – care protejează împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei, este greu de găsit. Ministerul Sănătăţii nu a oferit, până la închiderea ediţiei, răspunsuri la întrebările ZF privind situaţia stocurilor de vaccin pentru copii şi a soluţiilor de deblocare a acestei crize.
Cresc cazurile de rujeolă
„În cazul rujeolei, este foarte posibil să asistăm la creşterea numărului de cazuri în rândul copiilor nevaccinaţi. La hexavalent este un risc mare pentru copiii care nu au primit nicio doză de vaccin, cei de două luni, pentru că există riscul apariţiei tusei convulsivă, situaţie în care sugarii dezvoltă o formă destul de severă şi de cele mai multe ori ajung în terapie intensivă.
Mamele se pot vaccina cu un vaccin trivalent în timpul sarcinii, astfel încât protecţia să se transfere şi bebeluşului. Un alt risc este ca în cazul în care apare o epidemie în Europa, avem această expunere. Deocamdată nu este cazul, sper să nu se întâmple“, a spus pentru ZF Gindrovel Dumitra, medic de familie şi membru al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei (SNFM).
El a precizat că situaţia din prezent a mai fost şi în anii trecuţi când au lipsit vaccinuri „cu lunile“.
„Este o problemă în ceea ce priveşte achiziţiile publice. Pentru vaccinuri, din punctul meu de vedere, ar trebui să existe o procedură separată, având în vedere că sunt produse biologice, greu accesibile pe piaţă şi care au nevoie de previzionare a consumului. Trebuie cercetată problema şi luată o măsură. Cumpărăm prea puţin“, a explicat medicul.
Vaccinurile sunt achiziţionate de către stat, prin Ministerul Sănătăţii, în baza unui necesar stabilit la nivel naţional. Ulterior, ajung la medicii de familie prin intermediul direcşiilor de sănătate publică, iar doctorii cheamă pacienţii pentru imunizare.
Sursa: Mediafax
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
POLITICA
George Simion: „România trebuie să fie o țară măreață, o țară care să aparțină lumii libere în Uniunea Europeană și în NATO”
Președintele AUR, George Simion, împreună cu mai mulți membri ai partidului au participat duminică, 8 decembrie, în ziua în care ar fi trebuit să aibă loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la o acțiune de comemorare pentru democrația din România.
Acțiuni similare au fost organizate de AUR în toată țara. Aceste acțiuni pașnice au fost organizat față de măsurile dictatoriale dispuse de regimul Iohannis.
„Am venit să ținem un moment de reculegere. Am văzut unele știri că am vrea să votăm. N-am venit să votăm și suntem conștienți în ce punct ne-a adus Curtea Constituțională și felul în care n-au funcționat instituțiile statului român. (…) Suntem astăzi aici pentru a pune această lumânare pentru democrația din România, pentru a spune că poporul român este suveran și pentru a ne opune unei dictaturi”, a spus liderul AUR.
România trebuie să aparțină UE și NATO
Acesta a subliniat că „România trebuie să fie o țară democratică, o țară măreață, o țară care să aparțină lumii libere în Uniunea Europeană și în NATO, cu încredere în potențialul pe care îl are”.
„Am făcut nenumărate apeluri în aceste două zile ca românii să fie calmi, să nu cadă pradă provocărilor și mă bucur că lucrul acesta se întâmplă, mă bucur că reușim să facem acest moment de comemorare pentru cei care distrug democrația. Este 8 decembrie, este ziua Constituției, este o zi cu însemnătate pentru români, este o zi în care românii ar fi trebuit să meargă să voteze liber, pentru aceasta a curs sânge acum 35 de ani. Nu se întâmplă. Sper din suflet ca să nu ajungem într-un stat autoritar”, a declarat George Simion.
Simion îi cere lui Iohannis să plece
Președintele AUR i-a cerut președintelui Klaus Iohannis „să facă un pas în spate, să se retragă și să respecte Constituția, nu să o batjocorească, nu să se cramponeze de funcții, să meargă liniștit în vacanță”.
„Klaus Iohannis trebuie să plece acasă. Ar trebui să lăsăm românii să se pronunțe. Eu pentru asta pledez și cred că învrăjbirea la care am fost supuși în ultimele două săptămâni n-ar trebui să existe. Mai aveam puțin să ne dăm în cap și autorii să fie aceiași ca la Mineriade. Pledez pentru dialog, pledez pentru echilibru și pledez și ca domnul Gâdea să nu mai poată să își bată joc, așa cum vrea el, de fapte concrete și de poporul român. Pentru că, ceea ce a făcut domnul Gâdea repetat, cu mine ca și candidat și după după aceea cu domnul Călin Georgescu ca și candidat nu este admisibil”, a punctat liderul AUR.
„Nu înțeleg de ce poporul român nu a fost lăsat să decidă”
George Simion a precizat că „singurul care poate decide este poporul român”.
„Nu înțeleg de ce poporul român nu a fost lăsat să decidă. Vom avea răbdare, în cadru constituțional, în cadru democratic existent, ca poporul român să-și spună părerea, să-și exprime voința”, a subliniat acesta.
EVENIMENT
Vocea Necuvântătoarelor. Tombolă cu premii pentru salvarea animalelor fără stăpân, organizată de UBB
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca organizează cea de-a III-a ediție a proiectului caritabil „Vocea Necuvântătoarelor”. Campania își propune să strângă fonduri pentru animalele fără stăpân din adăposturile din România.
Situația animalelor fără stăpân din adăposturile din România este, în cele mai multe cazuri, tragică: condiții improprii, lipsa hranei, lipsa medicamentației și a controalelor veterinare, violență și cruzime împotriva animalelor.
Universitatea Babeș-Bolyai și-a propus să facă auzită „Vocea necuvântătoarelor”. Astfel, după două acțiuni desfășurate în beneficiul cățeilor din Adăpostul Arca lui Noe și al asociației de protecția animalelor Nuca din Cluj-Napoca, universitatea va organiza o campanie de strângere de fonduri cu premii, organizată între 1 decembrie 2024 și 1 ianuarie 2025.
Campanie caritabilă pentru animalele fără stăpân, organizată de UBB
Suma strânsă va fi redirecționată către adăposturile de animale fără stăpân din România în vederea achiziției de hrană, obiecte și medicamente necesare, precum și în vederea achitării serviciilor esențiale pentru acele adăposturi.
Fiecare donație de 25 de lei oferă participanților șansa de a câștiga premii valoroase puse la dispoziție de partenerii proiectului. Tombola va avea loc pe 9 ianuarie 2025, iar printre premii se numără produse cosmetice, sesiuni de îngrijire personală, ședințe foto, cărți și obiecte decorative.
Cum puteți contribui?
Donațiile pot fi realizate în lei, euro sau dolari, în conturile Fundației Alma Mater Napocensis, cu mențiunea „Vocea necuvântătoarelor”:
IBAN RON: RO57BTRLRONCRT0PB6492401
IBAN EUR: RO74BTRLEURCRT0PB6492402
IBAN USD: RO16BTRLUSDCRT0PB6492401
După efectuarea donației, dovada trebuie trimisă la adresa de email anamaria.lupan@ubbcluj.ro, alături de numele și numărul de telefon al donatorului.
EVENIMENT
Ministerul Apărării Naționale avertizează asupra unor încercări de dezinformare pe TikTok: Toate aceste informații sunt false!
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a avertizat duminică asupra unor acțiuni de dezinformare care circulă în mediul online, în special pe platforma TikTok. Acestea vizează în mod fals granițele României și infrastructura portuară, prezentând scenarii fără nicio bază reală.
MApN a identificat două postări recente care promovează informații false: închiderea granițelor României și concentrarea de tehnică militară în Portul Constanța. Acestea sunt promovate ca presupuse dovezi ale unor „pregătiri de război”, însă locația reală a filmărilor este complet diferită de portul menționat.
„Ministerul Apărării Naționale semnalează noi acțiuni de dezinformare în mediul online, în special în platforma TikTok. De această dată sunt vizate frontierele României și infrastructura portuară.
Prima dintre cele două postări identificate acreditează în mod fals ideea că granițele României vor fi închise și securizate cu efective militare, iar a doua prezintă, de asemenea fără nicio legătură cu realitatea, tehnică militară, care nu se află în dotarea Armatei României, ca fiind concentrată în Portul Constanța – locația filmării neavând nicio legătură cu acest port, aceasta fiind o „dovadă”, pretind autorii dezinformării, a unor pregătiri de război. Toate aceste informații sunt false!”, a transmis MApN.
MApN denunță o campanie de manipulare
Ministerul subliniază că astfel de manipulări reprezintă exemple clare de campanii de dezinformare, orchestrate de actori statali care urmăresc destabilizarea suveranității României și subminarea NATO. Scopul acestor acțiuni este de a crea panică și de a genera o stare de incertitudine în rândul opiniei publice.
„Reiterăm faptul că aceste forme grosolane de manipulare și mistificare a adevărului se încadrează în mod evident în tiparul campaniilor de dezinformare susținute, în ultima vreme, de actori statali cu o agendă contrară suveranității României și împotriva NATO, având rolul de a întreține o stare de incertitudine și de a induce panica în rândul opiniei publice.
Structurile de comunicare ale Ministerului Apărării Naționale vor continua să semnaleze cazurile de dezinformare a opiniei publice, pe măsură ce aceste situații vor fi identificate”, a mai transmis MApN.
Imagini de la 1 Decembrie, prezentate eronat ca fiind de ieri
Anterior, noaptea trecută, MApN a semnalat o nouă serie de dezinformări recente apărute pe platformele sociale, în special pe TikTok, unde imagini și informații false sunt utilizate pentru a induce panică în rândul publicului.
MApN atrăgea atenția că înregistrări video cu deplasări de tehnică militară, realizate în zilele anterioare, sunt prezentate eronat ca fiind captate pe 7 decembrie. Un exemplu este o filmare din București, realizată în dimineața zilei de 1 decembrie, ce surprinde tancuri și mașini blindate ale Armatei României și ale unor armate aliate. Acestea se deplasau spre Piața Presei Libere, pentru a participa la Parada Militară Națională organizată de Ziua Națională a României.
De asemenea, alte imagini distribuite masiv pe TikTok provin din perioade anterioare și sunt prezentate în mod fals ca fiind recente.
ECONOMIE
Creștere a numărului de firme radiate în Cluj. Peste 3.300 de radieri în primele 10 luni ale anului
Județul Cluj se află pe locul doi la nivel național în ceea ce privește numărul de firme radiate în primele 10 luni ale anului 2024. Nu mai puțin de 3.342 de firme și-au închis activitatea.
3.342 de firme din județul Cluj și-au închis activitatea în primele 10 luni ale anului 2024, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), marcând o creștere de 28,14% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Un număr de 67.116 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 10 luni din 2024, cu 25,47% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor, scrie Agerpres. În luna octombrie 2024, în județul Cluj au fost înregistrate 407 radieri de firme.
Cluj, în topul județelor cu cele mai multe radieri
Județul Cluj se află în topul celor mai afectate regiuni, după municipiul București, cu 10.405 de radieri. Un număr mare de radieri de firme au mai fost înregistrate în judeţele Timiş (2.747, +17,24%), Constanţa (2.563, +8,97%), Dâmboviţa (2.415, +69%), Iaşi (2.426, +23,02%), Bihor (2.237, +43,21%) şi Ilfov (2.230, +43,21%).
La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Călăraşi (450, în creştere cu 7,40% faţă de primele 10 luni ale anului trecut), Ialomiţa (463, +41,59%), Giurgiu (491, +18,03%), Teleorman (531, +10,17%) şi Covasna (538, +42,71%).
Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa (+69%), Harghita (+68,29%), Maramureş (+65,70%) şi Dolj (+63,34%). În niciun judeţ nu se înregistra o scădere a numărului de radieri, la finele lunii octombrie.
Peste 8.000 de firme, radiate în octombrie 2024
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 15.465 (+14,90%, raportat la perioada similară din 2023), agricultură, silvicultură şi pescuit (7.297, +83,76%), Transport ţi depozitare (6.125, +29,55%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (5.780, +23,11%).
În octombrie 2024, au fost înregistrate 8.061 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (1.316) şi în judeţele Cluj (407), Timiş (357), Iaşi (337), Dolj (229) şi Constanţa (281).