ECONOMIE
Bolojan taie din luxul companiilor de stat. Salarii plafonate, transparență totală și indicatori clari de performanță
Premierul Ilie Bolojan anunță o reformă amplă a companiilor de stat, care va aduce transparență sporită, plafonarea câștigurilor managerilor și noi reguli privind performanța și guvernanța corporativă.
Declarațiile au fost făcute marți, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
Bolojan taie din luxul companiilor de stat
„Reforma companiilor de stat este esențială. Vom impune reguli clare privind publicarea informațiilor despre aceste companii, cine le conduce, ce salarii se plătesc și cât de eficiente sunt. Este un act de normalitate”, a declarat Ilie Bolojan, potrivit Mediafax.
Măsurile anunțate includ:
- Publicarea obligatorie a datelor despre conducerile companiilor, veniturile acestora și indicatorii de performanță;
- Limitarea numărului de membri din consiliile de administrație și plafonarea remunerațiilor acestora, corelate cu rezultatele obținute;
- Revizuirea indicatorilor de performanță din contractele managerilor, astfel încât aceștia să reflecte eficiența reală și calitatea serviciilor prestate.
„S-au observat cazuri în care remunerațiile au ajuns rapid la nivelul maxim permis de lege, fără performanțe reale. Este o practică inacceptabilă”, a subliniat premierul.
Un alt pilon important al reformei este operaționalizarea, până la finalul verii, a unei agenții de monitorizare a companiilor de stat, parte a angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Fiecare leu câștigat din eficientizarea companiilor este un câștig pentru bugetul național și pentru proiectele de investiții ale României”, a concluzionat Bolojan.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






