Connect with us

ACTUALITATE

Bode și Rafila nu s-au înțeles ce se întâmplă cu certificatul verde COVID și formularul de intrare în țară. Românii, BULVERSAȚI

Publicat


Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că, începând de mâine, 9 martie a.c., ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

”Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat (spre exemplu:obligativitatea purtării măști de protecție în spațiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc).

Totodată, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, încetează măsurile privind angrenarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție, precum și subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță”, a spus Bode.

Acesta a precizat că documentele (spre exemplu: cartea de identitate, permisul de conducere) a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, urmează să expire după o perioadă 90 de zile  de la încetarea stării de alertă.

În acest sens, structurile MAI responsabile pentru emiterea unor astfel de documente vor informa cetățenii cu privire la modalitatea eliberării acestora astfel încât să fie evitată aglomerația la ghișee.

Certificatul verde și formularul de intrare în țară, disputat

”Prevederile referitoare la certificatul digital al Uniunii Europene privind Covid și formularul digital de intrare în România rămân în continuare aplicabile”, a precizat ministrul de Interne.

În ceea ce privește măsurile, cu caracter temporar care vor rămâne în vigoare, de protecție sanitară pentru gestionarea situației epidemiologice și limitarea răspândirii Covid- 19, în contextul încetării stării de alertă, Ministerul Sănătății urmează să emită recomandări populației în acest sens.

De cealaltă parte, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că formularul PLF, de localizare a călătorilor, ”nu va mai fi solicitat”.

”De asemenea, la intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID”, a precizat Rafila.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. la multi ani

    martie 8, 2022 la 6:56 pm

    Aruncati toate certificate,masti etc.direct in gunoi..de la o zi la alt zi guvernul a pierdut intresul la subiect covid 19::::)))) la multi ani

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate