EVENIMENT
Boc le răspunde clujenilor nemulțumiți că centrul s-a „umplut de granit”. Daca vreți o țară ca afară o aveți pe Kogălniceanu
Lucrările pe strada Mihail Kogălniceanu și pe străzile adiacente se apropie de final. Însă tot mai mulți clujeni se arată nemulțumiți pe rețele sociale de modul în care arată acum centrul clujului, respectiv „plin de granit”, fără pic de verdeață. Oamenii sunt nemulțumiți și de parcul din spatele teatrului care, de asmenea, este tot numai dale de granit.
Primarul Emil Boc le-a răspuns joi celor care arată cu degetul spre municipalitate și spune că „așa se fac” zonele pietonale în toată Europa.
Boc le răspunde clujenilor nemulțumiți că centrul s-a „umplut de granit”. Daca vreți o țară ca afară o aveți pe Kogălniceanu
„Proiectul a fost câștigat în urma unui concurs de soluții internațional. A trebuit să treacă de comisiile de specialiști, inclusiv Comisia de monumente și apoi de Comisia de urbanism. Nu-l chemați pe proiectant să explice, mă chemați pe mine
În tot proiectul de pe strada Kogălniceanu crește numărul de copaci la 250. Este o zonă deja facută unde se păstrează pământ, care absoarbe apa. Aproape că se dublează numărul de copaci.
Nici înaine pe străzile Universității sau Maniu nu era iarbă. Erau noroaie. Mergeți să vedeți în toate orașele europene – așa se fac culoarele pietonale. Nu mergi în noroi, mergi pe granit. Dacă vreți o țară ca afară o aveți pe Kogalniceanu”, declarat primarul Emil Boc la postul de radio Napoca Live.
Citește și: FOTO. STADIUL lucrărilor de pe strada Kogălniceanu din Cluj. Emil Boc a propus SOLUȚIA pentru grupul statuar „Școala Ardeleană”
Primarul a mai spus că mulți sunt răuvoitori și fac poze când e iarna, iar copacii nu au înflorit.
În parcul din spatele Teatrului Național e aclelași lucru. Plin de granit și nici un petec de iarbă. Acolo va fi amplasată o scenă, care a fost cerută de reprezentanții Teatrului Național pentru activități în aer liber, a spus primarul.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






