EVENIMENT
FOTO. Blănoșii, în lumina reflectoarelor. Meniu special pentru câini pe terasa unui restaurant clujean
International pet-day a reprezentat un eveniment pentru câini, care a avut loc, joi, la Cluj Napoca. Pe lângă meniul dedicat animăluțelor, fotografii și muzică bună, au fost prezenți și prietenii de la @arca_lui_noe la colțișorul de Meet & Greet, unde clujenii au putut cunoaște cățelușii de la adăpost.
Pe de altă parte, aceștia au și aflat despre organizație, cauză și metodele de implicare.
Se spune despre câini că sunt cei mai buni prieteni ai oamenilor, dar de această dată a venit rândul lor să fie răsfățați ca niște adevărate vedete ale zilei.
Meniu special
Terasa restaurantului Epoca Bella, situat în Piața Muzeului, a găzduit acest eveniment dedicat câinilor, iar proprietarii au fost invitați să ia masa, împreună cu animalele lor, care au avut un meniu și un tratament special.
Astfel, meniul special a constat în piept de pui la abur, carne de vită tocată și fiartă și somon la aburi, feluri de mâncare însoțite de orez cu legume și apă proaspătă cu servire specială.
,,10% din încasări vor fi donate adăposturilor canine”, mărturisesc chelnerii.
Andreea Ungur
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






