ACTUALITATE
Bear Gryls de România. A REZISTAT 8 zile pe munte doar cu fructe de pădure și apă
Un bărbat din oraşul Lupeni, care s-a rătăcit pe munte şi a fost căutat apoi de echipele de salvamontişti şi voluntari, a fost găsit după opt zile, fără probleme majore de sănătate, el relatând ulterior că a reuşit să supravieţuiască consumând fructe de pădure şi apă dintr-un pârâu din zona staţiunii Straja.
Bărbatul a fost dat dispărut de familie pe 5 septembrie, după ce urcase la munte, imediat fiind începute operaţiunile de căutare. În cadrul acestor misiuni, echipele de salvatori s-au ajutat de drone şi câini antrenaţi pentru astfel de operaţiuni.
„Au fost opt zile de căutare neîncetată în zona Straja, pe văile principale, unde s-a presupus că această persoană s-ar fi rătăcit. A fost găsit în cea de-a opta zi (marţi seara – n.r.) de către nişte localnici. Au dat peste el din întâmplare, deşi echipele de salvare au trecut de nenumărate ori prin acel loc”, a declarat joi, pentru Agerpres şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Bărbatul se afla într-o stare de sănătate bună şi după un control medical a fost predat familiei.
„Căutările s-au desfăşurat inclusiv cu drone şi câini”
Şeful Salvamont Hunedoara a explicat că în cele opt zile de căutări, echipele trimise pe munte au fost însoţite de voluntari, de membri ai familiei şi prietenii celui dat dispărut.
„Au fost opt zile în care echipe de 7-8 salvatori montani, însoţiţi de membri ai familiei, voluntari şi mulţi localnici, au periat toată zona. Căutările s-au desfăşurat inclusiv cu drone şi câini. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine. Este surprinzătoare această supravieţuire de opt zile, în care probabil bărbatul s-a hrănit cu ceea ce a găsit prin pădure”, a spus Bodean.
El a arătat că în această perioadă a anului sunt mulţi localnici care pleacă la cules de ciuperci, situaţie în care acestor persoane li se recomandă să anunţe familia în ce zone intenţionează să se deplaseze şi timpul pe care estimează că îl vor petrece acolo. De asemenea, este bine ca oamenii să aibă la ei o haină de ploaie, hrană şi apă pentru o zi sau două.
Sursa: Agerpres
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Garsonieră amenajată într-un beci din Cluj-Napoca, de vânzare cu 90.000 de euro. Ce suprafață are
”Această proprietate reprezintă o investiție ideală pentru regim hotelier, datorită amplasării sale într-una dintre cele mai căutate zone turistice și culturale.
Garsoniera este complet mobilată și utilată modern, cu finisaje de înaltă calitate, gata să ofere confort și eleganță.
Locația centrală permite accesul rapid la principalele atracții, restaurante, cafenele și mijloace de transport în comun, asigurând astfel un flux constant de turiști.
Aceasta este o oportunitate excelentă pentru cei care doresc să investească într-o proprietate cu potențial ridicat de profitabilitate în Cluj-Napoca”, se arată în anunțul de vânzare.
Garsoniera de 35 de mp se vinde cu prețul de 90.000 de euro.
ECONOMIE
Cluj-Napoca are cele mai scumpe apartamente din România, dar și mai puține vânzări decât celelalte mari centre urbane
Cluj-Napoca are cele mai ridicate prețuri la apartamente din România, însă și tranzacțiile imobiliare sunt mai puține decât celelalte orașe mari. Prețurile ridicate fac din ce în ce mai dificil accesul la locuințe pentru cumpărători.
Prețurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare continuă să crească, la nivel național, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Pe primul loc în clasamentul național se situează însă proprietarii și dezvoltatorii din Cluj-Napoca.
Peste 2.800 euro/mp pentru apartamentele din Cluj
În medie, metrul pătrat a ajuns să coste luna trecută 2.812 euro. La sfârșitul verii trecute abia se atingea pragul de 2.500 euro/mp util.
Al doilea cel mai scump oraș din țară pentru cumpărători este Brașov, unde se solicită, în medie, 1.975 euro/mp util pentru apartamentele scoase la vânzare.
Capitala ocupă locul al treilea în clasamentul național al prețurilor. Apartamentele din București se vindeau, luna trecută, cu un preț mediu de 1.776 euro/mp util.
Accesul la locuințe, tot mai dificil la Cluj
Cluj-Napoca ocupă locul cinci în ceea ce privește numărul de tranzacții imobiliare din primele opt luni ale anului 2024, cu 18.702 imobile vândute.
Liderul tranzacțiilor rămâne Bucureștiul, cu peste 72.000 de proprietăți tranzacționate, urmat de Ilfov și Brașov, conform datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Topul județelor unde s-au vândut cele mai multe case, terenuri și apartamente de la începutul anului:
- București: 72.266 imobile
- Ilfov: 30.774 imobile
- Brașov: 19.588 imobile
- Timiș: 18.703 imobile
- Cluj: 18.702 imobile
- Iași: 17.937 imobile
- Constanța: 17.854 imobile
- Suceava: 12.161 imobile
- Bihor: 11.872 imobile
- Dolj: 11.219 imobile
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, lansează o serie de critici și întrebări privind studiile Elenei Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale.
„Candidații pentru alegerile prezidențiale din acest an au o foarte mare problemă, din ceea ce văd, cu privire la școlile absolvite. Primul a fost Marcel Ciolacu, cel care fuge și nu își prezintă diploma de BAC. De ar fi fost singurul mai ziceam.
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR: „Ce studii are, de fapt, Elena Lasconi?”
Dar, ce am sesizat, este că fix întruchiparea corectitudinii, a progresismului, idolul USR-ului, doamna Elena Lasconi, are foarte mari deficiențe când vine vorba de educație. Mai exact, potrivit CV-ului de pe pagina primăriei Câmpulung, ea ar fi absolvit liceul Pedagogic ”Sabin Drăgoi” din Deva în 1990 și – doar se deduce – s-ar fi înscris la facultate în 1996, absolvind-o în 2001. Formularea din CV este cu adevărat interesantă, lăsând loc de speculații, mai ales în contextul unor zvonuri destul de consistente potrivit cărora ar fi studiat de fapt la Universitatea Ecologică ”Traian” din Deva, particulară și la acel moment neacreditată, drept pentru care doar și-ar fi susținut examenul de licență la ASE București.
Ipoteza, care între timp s-a confirmat printr-o investigație de presă, este cu atât mai plauzibilă cu cât în perioada facultății ea era și corespondent local al PRO TV, iar în acea perioadă transmitea întotdeauna din zona Deva – Valea Jiului, unde și locuia, în timp ce ASE se afla la București. Conform investigației Newsweek, ar fi avut chiar note submediocre – 5 și 6, și și-ar fi susținut licența (la ASE, într-adevăr) la 3 ani de la absolvire, în 2004. Mediile finale ale celor 4 ani: Anul I – 6,92; Anul II – 6.40; Anul III – 6,53; Anul IV – 6,92; Anul V – 7,92; media generală a celor cinci ani – 6,93. Iar competențele de limba engleză sunt la același nivel (nota 6,80).
„Ne putem pune întrebări și în privința liceului”
Având în vedere aceste informații legate de studiile sale universitare, evident că ne putem pune întrebări și în privința liceului pe care l-a absolvit, asta dacă e să ne raportăm la discuțiile referitoare la diploma de bacalaureat a lui Marcel Ciolacu.
Așadar, pe lângă Marcel Ciolacu care trebuie să își arate diploma de Bacalaureat, ar trebui să i se ceară în spațiul public inclusiv doamnei Elena Lasconi, dacă tot suntem la faza de verificare a diplomelor candidaților, să prezinte public diplomele de absolvire a liceului și respectiv a facultății? Eventual cu tot cu foile matricole, dacă tot umblă în sertarul cu acte.
„Ori avem transparență, ori nu!”
Suplimentar, poate doamna Lasconi eventual să explice cu ce s-a ocupat între 1990, data la care a absolvit liceul, și 1995, an în care obține, oficial, primul ei job – la postul de radio T5 ABC din Hațeg? Pentru că acești cinci ani pur și simplu nu există în documentele oficiale.
Așteptăm cu mare interes ce are de spus domnia sa. Ori avem transparență, ori nu!”.
POLITICA
Marius Lulea (AUR): Incompetența guvernării PSD-PNL afectează direct viața românilor și agravează dependența de importuri
Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, critică dur politica agricolă a României, susținând că țara este împovărată de importuri masive de alimente din cauza unei guvernări iresponsabile. El acuză actuala conducere PSD-PNL de lipsă de competență și de gestionarea defectuoasă a resurselor naționale.
„România dispune de o suprafață agricolă considerabilă (aproape 15 milioane de hectare), cu terenuri de înaltă calitate, care ar putea hrăni cel puțin 100 de milioane de oameni.
Marius Lulea (AUR): Incompetența guvernării PSD-PNL afectează direct viața românilor
Cu toate acestea, din cauza unei politici agricole dezastruoase, importăm anual produse alimentare și animale în valoare de aproape 10 miliarde de euro.
Astfel, nu doar că nu suntem capabili să hrănim alte națiuni, dar importăm cantități masive de alimente.
Guvernarea PSD-PNL, una dintre cele mai iresponsabile din ultimii 100 de ani
Guvernarea PSD-PNL, reprezentată de Ciolacu și Ciucă, se dovedește a fi una dintre cele mai iresponsabile din ultimii 100 de ani, mascând actuala criză prin împrumuturi masive. Specialiștii, inclusiv cei din partidele de guvernare, știu foarte bine că cei care astăzi pretind că guvernează România nu au competențele necesare pentru a conduce țara eficient.
Este evident că nu știu ce măsuri să adopte și nu se pricep la guvernare. Lipsa de viziune și incapacitatea de a implementa politici coerente și sustenabile sunt motivele pentru care țara se află într-o criză profundă, iar resursele noastre sunt gestionate defectuos.
Această incompetență afectează direct viața cetățenilor și agravează dependența de importuri”.