Connect with us

ACTUALITATE

BÂRLOGUL lui Lucian BLAGA la Cluj. “Să nu te CERŢI cu OAMENII mai mult decât cu TINE însuţi”. 60 de ani de la moartea poetului

Publicat


“Faptul că orice viaţă de pe pământ se termină prin moarte, nu dovedeşte că moartea este scopul vieţii”. Aşa spunea Lucian Blaga, de la moartea căruia se împlinesc 60 de ani, pe 6 mai. A locuit multă vreme şi la Cluj, în diferite locuri. Dar poate că cel mai drag loc al său a fost cel la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Cluj, care azi îi poartă numele. Era, este încă, o cămăruţă, denumită “Bârlogul lui Faust”, dar căreia i se spune şi Bârlogul lui Blaga.

Bârlogul lui Faust de la BCU Cluj (sursa foto BCU Cluj)

Chiriaş de Cluj

„În Cluj a stat în mai multe locuri, dar în chirie, nu a avut proprietăţi. A locuit ultima data pe strada Măcinului nr 20, parcă, într-un imobil cu două camera, la etajul al doilea. A stat şi pe str Moţilor, şi pe Clinicilor. La BCU are Bârlogul lui Blaga, Bârlogul lui Faust, cum se numea, între etaje. Acolo avea o cămăruţă unde a tradus Faust, al lui Goethe. Era în perioada când a fost scos de la Universitate. Lucian Blaga şi-a pus o puternică amprentă asupra Clujului”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

„A trăi la oraş înseamnă a trăi în cadru fragmentar şi în limitele impuse la fiecare pas de rânduielile civilizaţiei. A trăi la sat înseamnă a trăi în zarişte cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie”, Lucian Blaga, 5 iunie 1937,  în discursul său de recepţie în Academia Română, intitulat „Elogiul satului românesc” („Discursuri de recepţie la Academia Română”, arhiva Cluj24)

În bârlogul său a lucrat mai mulţi ani, între 1952 şi 1959.

„Este biroul de sub scări, “nebănuitele trepte”. A mai răms doar cufărul lui Blaga acolo. El a stat acolo în perioada în care a tradus Faust. Bârlogul lui Faust, aşa e scris pe uşă. Avea şi o canapea, mai şi înnopta acolo. Se spune că de multe ori stătea în geam şi o urmărea pe doamna Daniello, cum ea urca pe actuala stradă Victor Babeş. Blaga fusese coleg la Universitate cu Leon Daniello… Ei au păstrat prietenia și in perioada când Lucian Blaga a fost scos de la catedra. Mai mult, prin sensibilitatea ei, prin cultura și inteligenta ei, Elen (Elena) i-a devenit muza… Reușind să îi trezească entuziasmul după experienţa tristă… Cel puțin o poezie îi este dedicată acesteia, „Portret”.

Mi-a povestit Ioan Muşlea, fiul directorului BCU, Ion Muşlea, că i-a spus Blaga când a terminat de tradus Faust: „Păcat ca nu mai trăiește Goethe să traducă Faust din românește, că ar ieși mai bine decât originalul de la 1800”. Era foarte mulțumit cum ieșise traducerea”, spune, pentru Cluj24, directorul BCU Cluj, Valentin Orga.

Iubiri de Cluj

Lucian Blaga n-a scăpat de fiorii dragostei nici în perioada clujeană. Şi a fost săgetat de mai multe ori.

“O preoteasă a fost muză a lui Lucian Blaga. Era soţia preotului Florea Mureşan. Era paroh la Biserica Ortodoxă din Deal, str Bisericii Ortodoxe. Ea se numea Eugenia şi patrona unele serate în cadrul cărora Blaga era nelipsit. A fost frapat de frumuseţea ei. I-a scris numeroase creaţii lirice. Blaga a avut mai multe aventuri sentimentale. Inclusiv cu nevasta lui Leon Daniello. Dar nu se ştie dacă aventurile astea sentimentale ale lui erau şi erotice. Dar se ştie că şi cu soţia marelui medic pneumolog a avut o idilă”, povesteşte Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

După Eugenia Mureşanu, a urmat Elena Daniello, soţia marelui medic, despre care se spune că o urmărea cu privirea din Bârlogul lui Faust.

Personalitate de Nobel

Lucian Blaga, 10 mai 1954, în Bârlogul lui Faust de la BCU Cluj (sursa foto: BCU Cluj)

Lucian Blaga (9 mai 1895, Lancrăm, 6 mai 1961, Cluj), eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat. Printre altele, se spune că el ar fi fost propus în 1956 pentru premiul Nobel pentru literatură. Propunerea ar fi făcut-o Rosa del Conte şi Basil Munteanu, la iniţiativa lui Mircea Eliade. Dar numele său nu figurează, totuşi, printre nominalizaţii acelui an.

Ardere (Lucian Blaga)

„Ființă tu – găsi-voi cîndva cuvenitul
sunet de-argint, de foc și ritul
unei rostiri egale
în veci arderii tale?
Al seminției mele cel din urmă sînt.
Pumn de lumină – tu, pumn de pămînt. Tu rodie,
Tu floare mie, cu puteri de zodie,
unde și cînd găsi-voi singurul cuvînt
în cercul nopții să te-cînt?
Nepriceput pe lîngă vetre
dar înțeles de zei și pietre,
cuvîntul unde-i – ca un nimb
să te ridice peste timp?
Cuvîntul unde-i – care leagă
de nimicire gînd și pas?
Mă-ncredințez acestui an, tu floare mie,
ca să sfîrșesc arzînd”.
(MaAv)

 

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

S-a ÎNJUMĂTĂȚIT recompensa primită de „minerii” de bitcoin

Publicat

bitcoin

Vineri, a avut loc un eveniment așteptat de piața criptomonedelor: operațiunea prin care a fost înjumătățită (halving) recompensa primită de „minerii” care contribuie la crearea de bitcoin.

Cantitate totală de bitcoin a fost definită la 21 de milioane de unități de creatorul (creatorii) cunoscuți sub pseudonimul Satoshi Nakamoto, iar obiectivul „înjumătățirii” este acela de a controla rata de emitere a bitcoinilor.

Următoarea operațiune de halving va avea loc în 2028. Până în prezent au fost „minați” peste 19 milioane de bitcoini, iar nivelul maxim ar urma să fie atins până în 2040.

 S-a ÎNJUMĂTĂȚIT recompensa primită de minerii de bitcoin

Piața a răspuns cu calm la operațiune, bitcoin oprindu-se deasupra pragului de 60.000 dolari, semn că investitorii luaseră deja în calcul această măsură, după ce în 11 martie a fost atins maximul istoric de 73.797 dolari.

Bitcoin fluctua la sfârșitul săptămânii între 64.651 și 65.705 dolari iar ethereum se mișca în culoarul 3.130 – 3.196 dolari.

Radu Georgescu

Citește mai departe

EVENIMENT

Fetiță de 13 ani din Cluj dispărută de acasă. Familia și poliția o caută. Sunați la 112 dacă o vedeți

Publicat

De

Fetiță de 13 ani dispărută de acasa

O fetiță de 13 ani din Cluj=Napoca a fost dată dispărută după ce nu s-a mai întors acasă de la școală.

Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că minora Mirabela Coloji a ieșit de la școala luni, 22 aprilie, dar până în prezent nu s-a întors la domiciliu.

Fetiță de 13 ani din Cluj dispărută de acasă. Familia și poliția o caută. Sunați la 112 dacă o vedeți

Copila are o înălțime aproximativă de 1.30 metri, păr brunet tuns scurt și ochi căprui.

La momentul plecării aceasta era îmbrăcată cu o bluză de culoare maro cu galben, blugi negri, pantofi sport de tip „Nike”.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minoră sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit 112!

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. VIDEO. Sensei Dorin Marchiș, primul clujean care a primit titlul de SHIHAN Aikido Aikikai în Japonia

Publicat

De

Sensei Dorin Marchiș

Sensei Dorin Marchiș, președintele Fundației Române de Aikido Aikikai, a primit titlul de Shihan, care înseamnă maestru de arte marțiale.

Diploma de atestare a calității de Shihan i-a fost înmânată luni dimneața la Tokyo, în Japonia, de Doshu Moriteru Ueshiba, liderul Aikido Aikikai.

FOTO. VIDEO. Sensei Dorin Marchiș, primul clujean care a primit titlul de SHIHAN Aikido Aikikai în Japonia

Dorin Marchiș este primul clujean din România, care primește acest titlu oferit direct la Aikikai Hombu Dojo, centrul mondial oficial Aikido Aikikai.

„Este o onoare să primesc această recunoaștere direct de la Doshu. Hombu Dojo este pentru mine și pentru organizația noastră un reper după care ne ghidăm pe calea artei marțiale a armoniei, Aikido”, a declarat Dorin Marchiş, preşedintele Fundaţiei Române de Aikido Aikikai.

Ce înseamnă acest titlu

Titlul de Shihan reflectă o experiență vastă în arta marțială aferentă și dedicare pentru susținerea și dezvoltarea artei marțiale a păcii sau a căii armoniei, așa cum mai este denumit Aikido.

Dorin Marchiș are gradul de 6 dan.

YouTube video

El este președintele organizației naționale Fundația Română de Aikido Aikikai și instructor de Aikido în numeroase seminarii de Aikido din țară și de peste graniță, respectiv Japonia, Elveția, Bulgaria, Ucraina, Germania, Moldova și Anglia.

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Se caută „Măcelari de elită” pentru echipa care va reprezenta România la World Butchers’ Challenge 2025

Publicat

Măcelari

Un număr de 10  locuri sunt disponibile în echipa „Măcelari de elită”, care va reprezenta România la cel mai prestigios eveniment mondial dedicat măcelăriei, World Butchers’ Challenge (WBC), programat anul viitor, la Paris. România este singura țară din sud-estul Europei care va concura în această competiție.

Participarea unei echipe românești la WBC este un proiect inițiat de Fundația „Ștefan Moldovan” din Cluj în colaborare cu Top Chef Măcelar, cu scopul de a revitaliza meseria de măcelar.

„În urmă cu 30 de ani, când am pus bazele carmangeriei împreună cu tatăl meu, Ștefan, meseria de măcelar era respectată și apreciată. Astăzi este necesară o reevaluare a acestei meserii la nivel național, pentru ca tânăra generație să fie atrasă de acest meșteșug.

Participarea la WBC va fi începutul acestui proces.

Vrem să producem o schimbare de percepție, fără de care va fi greu să păstrăm dinamismul și dezvoltarea industriei cărnii în România”, a declarat Cosmin Moldovan, președintele Fundației „Ștefan Moldovan” și directorul general al companiei Moldovan Carmangerie.

 

Măcelari

 

Selecții regionale

Pentru a-i găsi pe cei 10 meseriași, Fundația „Ștefan Moldovan”, susținută de Auchan și BCR, organizează patru selecții regionale, sub genericul „Măcelari de elită”.

„Meseria de măcelar este una foarte importantă în comerțul alimentar, care se remarcă prin exigență, deschidere și corectitudine.

Pasiunea și respectul față de meserie sunt elementele cheie pe care orice concurent trebuie să le demonstreze atât în cadrul concursului, cât și pe viitor, în practică.

Ne bucurăm să fim parte din acest eveniment care recunoaște și celebrează valoarea unică pe care măcelarii o aduc fiecărei mese și urăm succes tuturor concurenților”, a declarat Mihai Toader, Business Unit Director Auchan România.

Unde se fac înscrierile

Înainte de selecția propriu-zisă, doritorii sunt invitați să se înscrie pe site-ul elitamacelarilor.ro, după cum urmează:

22 aprilie – 12 mai pentru candidații din zona Clujului

6-20 mai pentru zona Timișoarei

20 mai – 3 iunie pentru zona Iașului

10-24 iunie pentru zona Bucureștiului

Măcelarii care se înscriu au posibilitatea să aleagă, în funcție de vârstă și de abilitățile tehnice, una dintre următoarele categorii pentru care să concureze: ucenic măcelar (sub 30 de ani), tânăr măcelar (sub 35 ani) sau maestru măcelar.

Probele selecției

Selecțiile vor avea loc în hipermarketurile Auchan din Cluj-Napoca (18 mai), Timișoara (25 mai), Iași (8 iunie) și București (29 iunie). Candidații vor avea la dispoziție câte 45 de minute pentru a tranșa semicarcase de porc sau vită și pentru a transforma carnea rezultată în diferite preparate.

Juriul va puncta fiecare candidat în funcție de tehnica de realizare a tranșării, precum și de creativitatea și complexitatea preparatelor finale.

Cele patru zile de competiție vor fi adevărate spectacole, la care toți cei prezenți în Auchan vor fi invitați să asiste, iar apoi să deguste preparatele rezultate.

Cei selectați se vor alătura celor trei maeștri măcelari care și-au câștigat deja recunoașterea în cadrul Top Chef Măcelar: Ionuț Alexandru Anghel și Gabriel Arghir de la Carmangeria Ozana (locul I în 2022 și 2023), precum și Sandu Mirea de la hipermarketul Auchan Drumul Taberei din București (locul II în 2022).

Doi tineri măcelari, aleși în urma selecțiilor și susținuți de BCR, vor concura în preziua competiției WBC pentru titlurile de World Champion Butcher Apprentice și World Champion Young Butcher. Astfel, echipa care va reprezenta România la WBC va fi formată din căpitan, șase titulari seniori, doi tineri ucenici și patru rezerve.

Antrenamente la Cluj

Odată formată, echipa „Măcelari de elită” va intra într-o perioadă de antrenamente, care vor avea loc în spațiul pus la dispoziție de compania Moldovan Carmangerie din Cluj. De asemenea, echipa va fi prezentată în cadrul ediției 2024 a Top Chef Măcelar, unde va susține o demonstrație specială.

World Butchers’ Challenge a debutat ca o întrecere între echipe de măcelari din Noua Zeelandă și Australia. Este un eveniment bianual ajuns la cea de-a opta ediție, care se va desfășura în 30-31 martie 2025 la Paris (Franța). România va participa alături de alte 14 țări: Australia, Brazilia, Belgia, Canada, Franța, Germania, Indonezia, Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Italia, Noua Zeelandă, Portugalia, Spania și USA.

Proiect inițiat de Fundația „Ștefan Moldovan” în colaborare cu Top Chef Măcelar, CarnEXPO, IndustriaCărnii.ro și AgroTransilvania Cluster.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax