Connect with us

EVENIMENT

Bărci ilegale pe lacul de la Beliș-Fântânele, depistate de polițiștii clujeni

Publicat


IPJ Cluj a transmis că azi între orele 13.00-18.00, polițiștii din cadrul  Secției 8 Poliție Rurală Huedin, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, au desfășurat o acțiune pe luciul de apă al lacului de acumulare Beliș-Fântânele, precum și în traficul rutier, pe raza comunelor Beliș, Călățele și Mărișel.

 Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat cu participarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, ISU Cluj, Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură și Parcul Natural Munții Apuseni.

S-a acționat în vederea asigurării unui climat de sănătate publică în contextul răspândirii virusului SARS COV2, prevenirea și combaterea ilegalităților la regimul navigației civile, protecția mediului.

De asemenea, s-a acționat în vederea prevenirii răspândirii virusului pestei porcine africane și prevenirea și combaterea faptelor ilegale la regimul silvic.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 142 de persoane.

Totodată, au fost verificate 40 de vehicule și 19 ambarcațiuni.

În urma abaterilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale.

7 dintre acestea au fost aplicate de polițiștii rutieri pentru abateri ale normelor de circulație pe drumurile publice, fiind reținute 2 permise de conducere, pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Au fost aplicate un număr de 19 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea  unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice; 3 sancțiuni pentru abateri la Legea 12/1990, privind activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 2 sancțiuni pentru abateri ale altor legi.

Totodată, au fost constatate 4 infracțiuni în flagrant, privind punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate, faptă prevăzută și pedepsită Legea nr. 191/2003, privind infracțiuni la regimul transportului naval.

A.P.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

CULTURA

Doi mitropoliți și 8 episcopi marchează la Catedrala Ortodoxă Cluj-Napoca proclamarea canonizării Sf. Mucenic Liviu Galaction

Publicat

De

catedrala

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj va avea loc marți, 25 martie 2025, de Praznicul Bunei Vestiri, când se împlinesc 19 ani de existență a Mitropoliei Clujului, printr-o slujbă religioasă care va fi oficiată la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Astfel, începând cu ora 9.30, un sobor de 10 ierarhi, format din: IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord,  PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, și PS Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va săvârşi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezenţa credincioşilor, a personalităţilor din lumea culturală şi academică, dar şi a reprezentanţilor autorităţilor civile şi militare din întreaga mitropolie.

21 de ani de Mitropolie la Cluj

La data de 25 martie 2006, la praznicul Bunei Vestiri, avea loc proclamarea solemnă a Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Evenimentul nașterii noii mitropolii transilvănene este ancorat în viziunea și voința istorică exprimată de Sfântul Andrei Șaguna, de Octavian Goga sau de Patriarhul Miron Cristea.

De asemenea, ziua de 25 martie a devenit, prin actul providențial al reînfiinţării Mitropoliei Clujului, o sărbătoare pentru întreaga Transilvanie, ea marcând momentul întronizării primului mitropolit, Bartolomeu Anania, iar după 5 ani a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei.

 

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Bunavestire sau Blagoveștenia, în cultura tradițională. Obiceiuri de „Ziua dezlegării primăverii” în satele clujene

Publicat

De

Bunavestire sau Blagoveștenia

Bunavestire sau Blagoveștenia, așa cum i se spune popular acestei sărbători, este celebrată în fiecare an pe 25 martie.


În tradițiile populare românești era considerată aproape la fel de importantă ca Nașterea Domnului și era denumită și „Ziua dezlegării primăverii”, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

Obiceiuri de Bunavestire în satele clujene

Bunavestire era denumită și „Ziua dezlegării primăverii” în satul tradițional deoarece de acum înmuguresc pomii, încolțește iarba, se întorc rândunelele, iar cucul începe să cânte.

“În toate satele din Transilvania era îndătinat ca în zorii zilei să se afume ‘cu pozdării’ de cânepă și cu tămâie toată gospodăria, dar și livezile, pentru a fi alungate toate bolile și toate relele. De asemenea, la vederea primelor rândunele, fetele își spălau obrazul cu ‘apă de omăt’ sau cu lapte, pentru a fi frumoase ‘la trup și la cuget’”, arată specialiștii de la CJCPCT Cluj.

“Zgomotul” care alungă tot răul

La purificarea cu apă și foc se adăuga și zgomotul care era produs de scuturarea tălăngilor și a lanțurilor, imitând tunetul și alungând tot ce era rău. O relatare despre un astfel de obicei se păstrează în Arhiva Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, arată Maria Bocșe în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, editat în anul 2006 de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

„Pe Valea Arieșului, la Bunavestire, băiatul ori junele ia lanțul de la car, îl trage după el și astfel înconjoară casa de trei ori, spunând: «Fugiți șerpi, fugiți broaște, că vă ajung blagodatele și vă rupe spatele»”. Aceasta este o informație transmisă în anul 1927 de preotul Grigoriu Crăciunaș din satul Buru, județul Cluj.

Bunavestire, cunoscută și ca “Ziua Cucului”

Această zi, arată specialiștii clujeni, mai era numită și „Ziua Cucului”. Cei care-l auzeau cântând pentru prima dată se bucurau ca de o „bunăvestire” a norocului, a prosperității și a sănătății, pentru tot anul.

Foto: CJCPCT/ Bunavestire, scenă din pictura murală a bisericii de lemn din Aghireșu, monument istoric ridicat în 1780. Ansamblul de pictură datează de la finalul secolului al XVIII-lea și este atribuit de unii cercetători pictorului preot Broina Urs.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Incendiu de grajd la Răscruci. Doi cai au fost salvați. Pompierii au stabilit cauza izbucnirii focului

Publicat

Incendiu la Gherla

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit seara trecută pentru a lichida un incendiu izbucnit la un grajd în localitatea Răscruci, comuna Bonțida.

”Apelul de urgență a venit în jurul orei 22.40, iar la fața locului a fost trimis echipajul de la Punctul de Lucru Jucu. În paralel, au fost alertate și forțe de la Cluj-Napoca, respectiv Gherla.

Flăcările au cuprins un grajd de aproximativ 40 de metri pătrați, manifestându-se generalizat. Până la sosirea pompierilor, proprietara a reușit să salveze doi cai, unul dintre aceștia suferind răni în urma incendiului. Pompierii de la Punctul de Lucru Jucu au stins ulterior flăcările în limitele găsite.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei țigări nestinse”, au precizat pompierii.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident pe o stradă din Cluj-Napoca, două mașini implicate. Un tânăr, dus la spital

Publicat

De

accident

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută la un accident rutier petrecut pe strada Câmpul Pâinii din Cluj-Napoca.

”Apelul de urgență a venit în jurul orei 22.50, iar în accident au fost implicate două autoturisme.

Nu au existat victime încarcerate, însă un bărbat de aproximativ 20 de ani a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă”, arată ISU Cluj.

accident

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate