EVENIMENT
Bărbat din Gherla, arestat pentru ultraj. A făcut scandal și a agresat un polițist
Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată, în noaptea de duminică spre luni, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Gherla, ar provoca scandal la adresa de domiciliu.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, iar, întrucât persoana în cauză manifesta un comportament recalcitrant și nu a cooperat cu polițiștii, aceasta a fost transportată cu sprijinul unei ambulanțe la o unitate spitalicească de specialitate pentru a fi internată nevoluntar.
”Ulterior, bărbatul ar fi părăsit unitatea medicală fără încuviințarea personalului și s-a întors la domiciliu, unde ar fi continuat să manifeste un comportament recalcitrant.
La noua intervenție a echipajului de ordine publică, bărbatul a devenit recalcitrant, manifestând un comportament agresiv față de echipajul de poliție și ar fi agresat un agent de poliție.
În urma agresiunii, agentul de poliție nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.
În cursul zilei de luni, 27 octombrie, față de persoana în cauză a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, ulterior, fiind prezentată Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gherla, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






