EVENIMENT
Bărbat din Cluj, cercetat pentru pornografie infantilă. A distribuit imagini cu conținut explicit cu o minoră de 17 ani
Percheziție în județul Cluj, într-un dosar de pornografie infantilă. Un bărbat de 30 de ani este suspectat de distribuirea de imagini cu conținut explicit cu o minoră de 17 ani.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat o percheziție domiciliară în județul Cluj, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
A distribuit imagini explicite cu o minoră
Investigațiile au arătat că un bărbat de 30 de ani ar fi produs, deținut și stocat materiale cu conținut sexual explicit, implicând o victimă minoră de 17 ani. Aceste materiale ar fi fost distribuite ulterior prin intermediul unor sisteme informatice.
„Astăzi, 16 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, efectuează o percheziție domiciliare, în județul Cluj, într-o cauza penala privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Din investigațiile efectuate a rezultat faptul că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, o persoană, de 30 de ani, ar fi produs, deținut și stocat, iar ulterior ar fi distribuit, prin intermediul unor sisteme informatice, imagini cu conținut sexual explicit în care apare o victimă minoră, de 17 ani”, a transmis IPJ Cluj.
Audieri la DIICOT Cluj
Suspectul urmează să fie audiat la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj-Napoca.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






