EVENIMENT
Bărbat care conducea beat și fără permis, prins de polițiștii clujeni. A fost reținut pentru 24 de ore
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost prins de polițiștii clujeni, în Florești, în timp ce se afla la volanul unui autoturism deși se afla sub influența alcoolului și, mai mult, avea permisul de conducere anulat.
Bărbatul, care este din comuna Popești, județul Iași, a fost depistat în trafic de polițiștii Secției 6 Rurală Florești și a fost reținut pentru 24 de ore. El este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul având permisul de conducere anulat.
Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe DN1-E60, pe raza localității Florești, un autoturism se deplasează sinuos. După ce au identificat autoturismul, oamenii legii l-au interceptat în trafic.
La testarea cu aparatul etilotest s-a descoerit că bărbatul avea o concentrație de 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit și faptul că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule anulat.
Polițiștii efectuează acum și cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, având în vedere că autoturismul în cauză i-ar fi fost încredințat de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






