Connect with us

ACTUALITATE

Bancherii RECOMANDĂ românilor să ECONOMISEASCĂ și să rămână prudenți. Nu sunt premisele unei RECESIUNI

Publicat


bani pixabay

În vecinătatea unui război și în vremuri financiare și sociale dificile, educația financiară poate da direcția unui popor, în a fi sărac sau prosper. Plecând de la această premisă, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a inițiat un demers în sprijinul informării consumatorilor de servicii financiare cu privire la relația lor cu băncile și cu propriile finanțe.

„Pe parcursul a 12 întâlniri găzduite de CSALB, jurnaliști renumiți în domeniul economic intră în dialog cu președinți sau vicepreședinți de bănci comerciale, cu directorul juridic al Băncii Naționale a României și cu managementul Asociației Române a Băncilor, cu profesori universitari, precum și cu avocați reputați.

· De ce este bine să economisim și să fim prudenți în această perioadă?

· De ce trebuie să mergem la bancă precum la medicul de familie și din ce motiv creditarea responsabilă nu este doar în sarcina băncilor, ci și a consumatorilor?

· Cum va arăta bankingul viitorului și datorită cărui fapt inteligența artificială nu poate înlocui sucursalele și agențiile bancare?

Educația financiară arată direcția unui popor

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul CSALB, în dialog cu Dan Popa, senior editor Hotnews.ro: „Educația financiară este atât de importantă, încât poate da direcția unui popor în a fi sărac sau bogat, în condițiile în care serviciile financiare au o cotă extrem de importantă în economie. Cu toate acestea, educația financiară nu poate fi impusă consumatorilor. Aceștia trebuie să fie informați cu privire la costurile unui produs financiar. Nu au nevoie să știe cum se calculează ROBOR-ul și IRCC-ul sau cum funcționează și ce reprezintă indicatorii macroeconomici.

În ceea ce privește modul în care băncile se raportează la consumatorii de servicii financiare, cred că instituțiile bancare ar putea avea o strategie comună. Funcționarii bancari care vând produse financiare consumatorilor pot fi și interfața pentru problemele care apar pe parcursul derulării unui contract.

Băncile au un sistem destul de centralizat al reclamațiilor: acestea sunt primite de cei care plasează produse financiare, dar sunt trimise mai departe spre rezolvare în centrala băncii. Mecanismul poate fi regândit în ideea în care băncile să ofere mai multă libertate și flexibilitate angajatului care vinde produse și poate păstra o relație mult mai apropiată cu clienții băncii.

Acești angajați pot primi și un mandat mai larg pentru a putea să se implice în rezolvarea problemelor consumatorilor. Acest lucru se întâmplă în mediul rural, de exemplu. Acolo, angajatul băncii are o relație mai personală cu consumatorul.”

Prudență și economisire. Societate sănătoasă, economie stabilă

Bogdan Neacșu, Președintele Asociației Române a Băncilor și al CEC Bank, în dialog cu Emilia Olescu, redactor-șef al Ziarului Bursa: „Cel mai important lucru pe care îl pot face consumatorii într-o perioadă dominată de crize energetice, războaie, crize sanitare și inflație ridicată este să fie prudenți în toate deciziile pe care le iau. De felul în care ne investim propriii bani, economisim, luăm decizii în business-urile noastre, depinde liniștea noastră financiară de mai târziu.

Recomand oamenilor să economisească! Chiar și acum populația economisește într-un ritm semnificativ, nu la fel de mare ca în 2020-2021, dar arătăm ca o societate sănătoasă, care înțelege momentul în care se află, chiar dacă resimte tot felul de perturbații la nivel macroeconomic, politic, și geopolitic.

Din moment ce românii economisesc, putem spune că ne-am însușit și calitatea de a fi prudenți și trebuie să manifestăm în continuare acest comportament. Important este că nu suntem într-o recesiune, chiar dacă avem crize suprapuse. Premisele arată că este puțin probabil să ajungem acolo și să ne menținem drept o economie stabilă.

Dar există și cealaltă variantă, în care lucrurile pot să escaladeze. Războiul din Ucraina nu știm cum va evolua. Dar în sistemul bancar luăm în calcul tot felul de scenarii, inclusiv pe cele ipotetice pentru a fi pregătiți să facem față tuturor cererilor populației, fie că este vorba de lichidități, operațiuni și alte servicii care să le dea oamenilor confortul că banii lor sunt în siguranță și pot dispune de ei în orice moment.”

Banca este „medicul” care poate trata neliniștea financiară

Roxana Hidan, vicepreședinte OTP Bank, în dialog cu Norel Moise, redactor-șef Piața Financiară : „Educația financiară pornește din front-office, dar acest lucru nu trebuie să existe doar la începutul relației dintre bancă și consumator, ci pe toată durata ei.

Așteptările pe care le avem de la clienții noștri este să aibă maturitatea necesară și să vină către bancă în momentul în care au probleme. Noi ar trebui să fim, dacă vreți, medicul de familie la care să apeleze clienții noștri, la primul simptom de neliniște financiară. Primul apel ar trebui să fie către bancă și către omul din front-office care să fie bine-pregătit și să știe cum să-l îndrume sau să ceară ajutor, la rândul lui.

Pe de altă parte, conceptul de creditare responsabilă nu trebuie să fie atribuit doar băncilor. Creditarea responsabilă ar trebui să fie în primul rând a celui care trebuie să dea banii înapoi la sfârșitul zilei. Eu pot să fac tot ce este omenește, să-i pun la dispoziție toate informațiile necesare, să nu ascund costuri, să nu ascund clauze, ci să-l ajut – în această etapă de cunoaștere – dar la sfârșitul zilei responsabilitatea deciziei îi revine celui care își dorește să achiziționeze un bun pe credit. Creditarea responsabilă din partea băncii vine din a înțelege care este nivelul de sănătate financiară a clientului și care este nevoia din spatele solicitării.”

Viteza va transforma radical sistemul bancar

Vladimir Kalinov, vicepreședinte Raiffeisen Bank, în dialog cu Cristian Pavel, redactor-șef Legal Magazin: „Sistemul bancar se va transforma radical în următorii ani. Mă aștept să văd decizii asistate de Inteligența Artificială, o utilizare mai mare a biometriei care va ajuta la identificarea viitorilor clienți și automatizări care să crească viteza operațiunilor financiare. Recent m-a întrebat un coleg în cât timp ajunge o plată în străinătate. Când i-am spus că poate dura câteva ore și-a amintit că acum zece ani dura trei zile.

Deci, vom asista la o creștere a vitezei, în continuare. Odată cu mutarea sistemului bancar în zona tehnologiei, vor crește investițiile în securitatea cibernetică și vor apărea noi probleme de rezolvat. Banca, probabil, nu va fi atât de vizibilă precum este astăzi, pentru că se va integra în viața de zi cu zi a oamenilor. Cu toate aceste transformări, rețelele fizice ale băncilor, formate din sucursale și agenții nu cred că vor dispărea. Contactul uman cu banca este esențial pentru încrederea de care sistemul bancar are nevoie.

Deși s-ar putea automatiza inclusiv acordarea creditelor imobiliare sau a împrumuturilor pe durate lungi de timp, nu se va întâmpla acest lucru. Oamenii au încredere mai mare în interacțiunea fizică, iar simțurile și emoțiile nu pot fi reproduse de Inteligența Artificială. Interacțiunea om cu om va rămâne cu prioritate destinată deciziilor financiare importante.”



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Cod portocaliu de viituri şi cod galben de inundaţii în mai multe judeţe, inclusiv în Cluj, până duminică după-amiaza

Publicat

De

inundatii 1

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă până duminică după-amiaza pe râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare, precum şi un Cod galben de inundaţii, ce vizează bazine hidrografice din opt judeţe, în acelaşi interval de referinţă. 

Potrivit hidrologilor, în perioada 2 decembrie, ora 12:00 – 3 decembrie, ora 16:00, vor fi creşteri importante de debite şi de niveluri, ca urmare a propagării viiturilor formate în amonte, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile: Tur – sectorul aval de Acumularea Călineşti Oaş (sector îndiguit – judeţul Satu Mare), Lăpuş – pe sectorul aval confluenţă cu râul Cavnic (judeţul Maramureş) şi Crasna – pe sector aval S.H. Craidorolţ (sector îndiguit – judeţul Satu Mare).

Prognoza de specialitate relevă faptul că, în intervalul 2 decembrie, ora 12:00 – 3 decembrie, ora 00:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de inundaţii, timp în care se vor semnala fenomene hidrologice importante pe următoarele cursuri de apă: Tisa – pe sectorul aval intrarea în ţară – amonte S.H. Sighetu Marmaţiei, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic – bazin amonte de Acumularea Gilău şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej, râul Someş – pe sectorul aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Ier (judeţele: Satu Mare şi Bihor), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu – amonte S.H. Tinca, râul Crişul Negru – pe sectorul aval confluenţă cu râul Holod (judeţele: Bihor şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj) şi Mureş – pe sectorul aval confluenţă cu râul Arieş – amonte S.H. Alba Iulia (judeţele: Cluj şi Alba).

 

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Peste 100.000 de clujeni și turiști au sărbătorit împreună Ziua Națională a României la Cluj-Napoca

Publicat

De

Evenimentele realizate la Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Naționale a României au început dis-de-dimineață în Piața Mihai Viteazul, cu ceremonialul de depunere coroane și jerbe de flori, după care acțiunea s-a mutat în Piața Avram Iancu unde a avut loc defilarea cu tehnică militară și de intervenție.

„Parada” a adus uimire pe fața celor mici, dar și a celor mari, iar artificiile de zi au colorat cerul în tricolor. Manifestarea cultural patriotică „Avram Iancu, de 30 ani în inima Clujului” a încheiat seria evenimentelor din prima parte a zilei, aducând elogii
celui ce a fost eroul Revoluției de la 1848.

De asemenea, clujenii și turiștii au avut astăzi oportunitatea să trăiască momentele Marii Uniri printr-o scenetă istorică realizată pe Bulevardul Eroilor sau să imortalizeze Ziua Națională a României la photobooth.

La „kilometrul 0” al orașului, în Piața Unirii, evenimentele dedicate Zilei Naționale au început la ora 15:00 cu un regal folcloric susținut de artiști și ansambluri folclorice de renume precum Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș, Ana Ilca Mureșan, Maria Golban Șomlea, Valeria și
Traian Ilea, Cristian Totpati, Mariana Sfechiș, Lucia Potra, Adriana Irimieș, Mihaela Grindean, ansamblul folcloric Mărțișorul și ansamblul folcloric Dor Transilvan.

Iluminatul festiv a fost aprins în tot orașul la ora 19:00, iar seara a continuat cu concertele susținute de Delia și Cargo care au electrizat zecile de mii de inimi prezente în centrul orașului.

Punctul culminant al serii a fost fără îndoială spectacolul de drone, lumini și artificii din Piața Avram Iancu, un spectacol culminant care a strâns laolaltă peste 50.000 clujeni și turiști. Povestea scrisă pe cerul Clujului, acompaniată de o coloană sonoră remarcabilă, a fost una
plină de emoție pentru toți cei prezenți.

„Atâta vreme cât văile vor răsuna pe notele doinelor, dorul de cei dragi și de tradiții ne va întoarce mereu cu gândul către România. Cât îi vom cânta bucuria și amarul, vom rămâne suflete în sufletul neamului nostru.”

La mulți ani, Cluj-Napoca! La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!

Parteneri oficiali: Terapia – O companie Sun Pharma, Iulius Mall Cluj-Napoca, Arobs
Parteneri principali: Ursus, Vodafone
Parteneri: Moldovan Carmangerie, Coca-Cola, Liberty Residential, BCR, Alexandrion, Coral
Impex, Autoworld
Parteneri media: TVR Cluj, Radio Impuls, Radio Cluj

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Pericol de inundaţii în Cluj. Râuri peste cotele de atenţie şi inundaţie

Publicat

De

inundatii azi 1

Sectoare de râuri de pe raza judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud se menţin peste Cotele de inundaţie, în timp ce alte 27 de cursuri de apă, aferente unui număr de şase judeţe, se situează peste Cotele de atenţie, arată datele publicate, sâmbătă, de Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), transmite Agerpres. 

„Timp de mai bine de 48 de ore, chiar dacă au fost zile libere, gospodarii apelor de la nivelul Apele Române Mureş (Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba), Apele Române Crişuri (Sistemul de Gospodărire a Apelor Bihor) şi Apele Române Someş-Tisa (Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud) au fost zi şi noapte în teren şi au acţionat în toate punctele devenite critice din cauza ploilor abundente.

În ultimele 24 de ore, au fost emise 14 mesaje meteorologice de fenomene imediate, inclusiv trei avertizări hidrologice de fenomene imediate Cod roşu, trei avertizări hidrologice Cod portocaliu şi 11 atenţionări de Cod galben. Formaţiile de intervenţie au acţionat cu utilaje şi mijloacele din dotare pentru atenuarea efectelor produse de precipitaţiile abundente căzute pe parcursul zilei de 1 decembrie. Echipele noastre din teren au fost sprijinite de personalul deservent de pe utilajele specifice în astfel de operaţiuni (excavatoare, buldoexcavatoare etc.). Viitura formată vineri pe râul Arieş a fost tranzitată în condiţii de siguranţă prin acumularea Mihoieşti”, menţionează instituţia într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

Potrivit sursei citate, în prezent, se menţin peste Cotele de inundaţie sectoarele de râuri din judeţele Maramureş (râul Tisa – staţia hidrometrică Valea Vişeului, râul Lăpuş – staţia hidrometrică Lăpuşel), Satu Mare (râul Tur – staţia hidrometrică Turulung) şi Bistriţa-Năsăud (râul Someşul Mare – staţia hidrometrică Valea Mare).

Totodată, alte 27 de sectoare de râuri se situează peste Cotele de atenţie aferente judeţelor: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj şi Alba.

Pe râul Someşul Mare, la două staţii hidrometrice (Valea Mare şi Rodna), s-au înregistrat în ultimele 24 de ore precipitaţii însemnate cantitativ, între 41 l/mp şi până la peste 50 l/mp.

Specialiştii ANAR recomandă, în continuare, populaţiei să ţină cont de sfaturile autorităţilor locale şi judeţene, precum şi de cele ale Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, precizează că este interzisă circulaţia autovehiculelor în zonele aflate sub coduri hidrologice şi reia atenţionările adresate autorităţilor locale de a identifica şi a îndepărta depozitele de deşeuri necontrolate care pot obtura secţiunile de scurgere ale apelor provocând inundaţii cu puternic impact local. „Toţi riveranii trebuie să-şi cureţe şanţurile şi rigolele pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale”, notează Administraţia.

foto: arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

O maşină a intrat într-un stâlp în Turda. Cablurile de înaltă tensiune au căzut pe o cisternă

Publicat

De

O maşină a intrat într-un stâlp, sâmbătă, în Turda, , iar cablurile de înaltă tensiune au ceăzut pe o ceisternă.

„Intervenție la un accident rutier petrecut pe strada Simion Bărnuțiu din Turda

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe strada Simion Bărnuțiu din Turda. În accident a fost implicat un singur autoturism, intrat într-un stâlp și ieșit în afara părții carosabile. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar o femeie și un bărbat au primit îngrijiri medicale. În cele din urmă, cei doi au refuzat transportul la spital. În paralel, pompierii au asigurat zona, întrucât în urma accidentului au căzut cablurile de înaltă tensiune pe o cisternă. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ”, indormează ISU Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax