Connect with us

CULTURA

Azi, mare sărbătoare creștină. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Publicat


sfantul ioan botezatorul

În 29 august, Biserica Ortodoxă marchează prin zi de post aspru Tăierea Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, arată Alba24.

Potrivit obiceiurilor populare, în această zi nu se bea vin roşu şi nu se mănâncă varză. Postul este unul aspru.

Tot în această zi, în unele regiuni rurale nu se folosește cuțitul, toată mâncarea fiind ruptă cu mâna.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul –  zile de post pentru iertarea păcatelor grele

Deşi ziua de pomenire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost rânduită de Biserică zi de post şi de doliu, unele lăcaşuri de rugăciune, biserici de mir sau de mănăstire îşi serbează hramul.

De asemenea, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică.

În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.

Sfântul Ioan Botezătorul – nașterea și viața

Sfântul Ioan Botezatorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendenta seminţiei lui Aaron.

Naşterea proorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus, iar vestea a fost adusă de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.

Ioan s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până când i s-a poruncit să înceapă să predice. Ioan a avut rolul de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, dar şi pe acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.

Pe când se afla întemniţat în castelul de la Maherus, Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său.

La un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, Irod a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei, după ce Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, a cerut capul Botezătorului ca recompensă.

Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a îngropat capul sfântului la Ierusalim, pe muntele Eleonului, într-un vas de lut.

După ceva vreme, un proprietar bogat s-a făcut monah, luându-şi numele de Inochenţie şi a sălăşluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului.

În momentul în care a dorit să zidească o chilie şi o bisericuţă, el a săpat adânc şi a descoperit vasul cu capul lui Ioan Botezătorul. Apoi, aflat în pragul morţii, Inochenţie îl ascunde din nou în pamânt, în acelaşi loc.

În vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat unor calugări cărora le-a poruncit să dezgroape cinstitul său cap, fiind cea dintâi aflare a sfântului cap.

Racla va ajunge apoi în grija lui Eustaţiu, un monah arian, care locuia într-o peşteră, care înainte de a fi trimis în exil îngroapă, la rândul său, capul Sfântului Ioan Botezătorul.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EDUCATIE

80.000 de lei pentru organizarea Galei de Excelență „10 pentru Cluj”

Publicat

De

gala 1

Primăria Cluj-Napoca alocă suma de 80.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru organizarea Galei de Excelență „10 pentru Cluj”.

„10 pentru Cluj” este un eveniment dedicat elevilor clujeni, organizat anual de Primăria și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri clujean şi al instituțiilor locale şi europene.

Consiliul Local Cluj-Napoca va dezbate, în următoarea ședință, un proiect ce prevede alocarea sumei de 80.000 lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru organizarea evenimentului Gala de Excelență „10 pentru Cluj”. Suma ar urma să acopere cheltuielile legate de prestațiile artiștilor,  de partea de sonorizare și de promovare a evenimentului.

Educația, prioritatea zero la Cluj-Napoca

Evenimentul, ajuns în acest an la ediția a XVI-a, îşi propune să aducă în atenția publică exemple de tineri talentați, creativi, premiați la competiții și concursuri naționale și internațional.

„Cluj-Napoca e cunoscut în țară şi străinătate ca un important centru academic, universitar, economic, cultural, ştiinţific, sportiv şi religios în plină dezvoltare şi un exemplu de conviețuire și dinamică urbană.

Cluj-Napoca se poziționează ca hub european al inovării, iar elevii bine pregătiți, alături de studenți și profesori, reprezintă principalul avantaj competitiv al comunității. Educația la cel mai înalt nivel, alături de crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea personală în afara şcolii, reprezintă prioritate zero. Creativitatea, inovarea, adaptabilitatea şi potențialul tinerilor clujeni trebuie sprijinite constant şi consecvent”, se arată în proiectul de hotărâre.

Proiectul propune desfășurarea evenimentului în perioada octombrie-decembrie 2024, cu festivitatea de premiere organizată în a doua parte a lunii decembrie 2024, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaş” Cluj-Napoca.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident cu două mașini, pe Bulevardul 1 Decembrie din Cluj-Napoca. O femeie – rănită ușor

Publicat

Un accident rutier s-a petrecut duminică seară pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca, fiind implicate două mașini. O femeie a fost rănită ușor și va fi transportată la spital.

Pompierii clujeni și un echipaj de ambulanță au intervenit duminică seară la un accident petrecut pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca. Două mașini au fost implicate în incident, fiind vorba de o tamponare ușoară.

O femeie a fost rănită ușor

Nu au existat victime încarcerate, însă o femeie a fost rănită ușor și va fi transportată la spital pentru investigații suplimentare.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Din primele informații, este vorba despre o tamponare între două autoturisme. Nu au existat victime încarcerate, iar o femeie primește îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. La o primă evaluare, aceasta prezintă afecțiuni ușoare. O femeie va fi, cel mai probabil transportată la spital, pentru investigații suplimentare”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Update

„În urma acestui eveniment rutier, o femeie de 42 de ani a fost transportată la spital”, a transmis ISU Cluj.

Update 2

„La data de 8 septembrie, în jurul orei 20.00, a fost raportat un accident rutier la intersecția străzilor 1 Decembrie 1918 și Giuseppe Garibaldi, din municipiul Cluj-Napoca.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, un autoturism condus de o femeie de 42 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma evenimentului rutier, femeia de 42 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Ovidiu Cîmpean (PNL): Mai nou, la Cluj, toată lumea se pricepe la fotbal și la metrou. De exemplu: Sabin Sărmaș

Publicat

Sabin Sărmaș exclus din PNL

Vicepreședintele PNL Cluj, Ovidiu Cîmpean, critică atitudinea fostului coleg de partid, subliniind lipsa de activitate a „deputatului invizibil” care, deși s-a îndepărtat de partid și a candidat independent la Primăria Cluj-Napoca, continuă să beneficieze de privilegii parlamentare.

„A fost ales consilier local (vă amintiți vreun proiect de-al lui?) și apoi deputat pe listele PNL. Din păcate, s-a dovedit a fi deputatul invizibil: n-a făcut nimic. S-a îndepărtat de partidul care i-a acordat încredere și a candidat independent la Primăria Cluj-Napoca. Însă, ce să vezi – surpriză! N-a demisionat din Parlament nici în ziua de azi – continuă să ia bani, va avea și pensie specială de parlamentar. Nu uitați, a fost ales deputat pe listele PNL.

„Toți suntem specialiști în metrou”

De făcut, n-a făcut nimic în Parlament. Însă cred că i-a plăcut și poate vrea un nou mandat, așa că și-a început campania electorală. Și s-a trezit să vorbească despre metrou, fiindcă, nu-i așa? – toți suntem specialiști în metrou. Fără date, fără informații concrete, doar cu lozinci, crezând că oamenii mai cred azi în lozinci.

Realitatea despre metrou e simplă: administrația locală și-a făcut treaba, a făcut toți pașii prevăzuți conform legii, iar acum mingea e la Guvern și Comisia Europeană. Poate nu v-a spus nimeni până acum, dar banii din PNRR nu erau bani gratis, erau un împrumut făcut de Guvern. Iar Guvernul a stabilit că acest proiect se face. In rest, pot arunca cu noroi toţi cei care se pricep la orice. Suntem în campanie electorală”, arată într-un comunicat Ovidiu Cîmpean, vicepreședinte PNL Cluj, secretar de stat MIPE și candidat PNL Cluj la alegerile pentru Parlamentul României

Citește mai departe

CULTURA

Cum erau construite casele în satele tradiționale clujene. Familiile înstărite aveau 3 încăperi, dar alta era avuția

Publicat

De

Casele în satele tradioționale din Cluj

Casele din satele clujene erau constuite din bârne și aveau, de obicei târnaț, o prispă închisă cu scânduri, ca un cerdac.

Cele mai multe aveau doar două încăperi.

Cum erau construite casele în satele tradiționale clujene. Familiile înstărite aveau 3 încăperi

În trecut, casele din satele clujene erau construite din bârne, cu acoperișuri din șindrilă sau paie, și aveau, de obicei, două camere, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj

“Cele mai înstărite familii se bucurau de trei încăperi, iar casele erau adesea dotate cu târnaț și ferestre mici, cât palma”, arată aceștia.

În tindă, încăperea centrală în casele cu trei camere sau una dintre cele două la cele mai mici, se afla cuptorul pentru copt pâine și gătit mâncarea.

Acesta era prelungit cu o platformă numită „coptileț”, unde iarna dormeau copiii, iar vara și toamna se uscau hribe și semințe de bostan.

Care era adevărata avuție a oamenilor

Specialiștii de la CJCPCT Cluj arată că familia și copiii erau văzuți ca o adevărată avuție, căci se credea că prin prunci „vecuiește” neamul, trecând astfel din veac în veac, fără frică de stingere.

O familie cu mulți copii, mai ales feciori, era respectată, considerându-se că aceștia sunt de mare folos la muncile câmpului.

Foto: Casă veche din Băișoara, județul Cluj, construită în jurul anului 1830. Fotografie realizată în 1973 de cercetător Maria Bocșe/ CJCPCT Cluj.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax