Connect with us

ACTUALITATE

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie prelungește perioada în care consumatorii pot încheia contracte pe piața concurențială

Publicat


Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) prelungeşte până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa reglementată, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.

,,Este vorba despre perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială cu furnizorul lor, care se prelungeşte până la 31 martie, urmând ca acel preţ din oferta concurenţială să se aplice cu data de 1 ianuarie. Până acum, acest termen era 1 februarie, iar propunerea este de a prelungi cu încă două luni pentru a da timp atât consumatorilor să ia această decizie, cât şi furnizorilor, pentru că, dacă au într-o lună un volum foarte mare de consumatori de gestionat, practic nu vor putea procesa un număr atât de mare de solicitări. Planul este ca pe 15 ianuarie să aprobăm această propunere în Comitetul de reglementare”, a spus Bege.

El a precizat că a avut discuţii cu furnizorii, iar aceştia au fost de acord cu această propunere.

Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021

Începând cu această dată consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract.

ANRE a iniţiat un proiect de ordin în acest sens, ,,având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienţilor casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice cu respectarea condiţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19 şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final, a fost prevăzută măsura de prelungire până la 31 martie 2021 a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a energiei electrice astfel încât clienţii casnici să beneficieze de preţul din oferta concurenţială”, potrivit notei de fundamentare.

AGERPRES



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EDUCATIE

FOTO. Directorul Școlii Gimnaziale Vad, acuzat că a bătut doi elevi și pe mama unuia dintre ei. Anchete ale IPJ și ISJ

Publicat

Vad

Anchete la Școala Gimnazială Vad au fost declanșate de Poliție și de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj după ce directorul unității, Mircea Boian, a fost reclamat că a bătut doi elevi și pe mama unuia dintre ei.

”Poliția municipiului Dej a fost sesizată prin intermediul unui apel la 112, de către părintele unui elev din cadrul unei unități de învățământ din localitatea Vad, despre faptul că un cadru didactic i-ar fi luat telefonul copilului și refuză să îl înapoieze.

În baza sesizării un echipaj de poliție s-a deplasat la unitatea școlară.

De la un telefon mobil

Vad

Din primele verificări a rezultat că în data de 10 aprilie a.c., în timpul orelor de curs, respectivul elev, în vârstă de 11 ani, ar fi utilizat telefonul mobil, motiv pentru care cadrul didactic i-ar fi indisponibilizat dispozitivul, cu scopul de a-l înapoia părintelui acestuia la finalul orelor.

De asemenea, în urma activităților derulate cu ocazia deplasării echipajului la unitatea școlară a rezultat faptul că, la aceeași dată, în contextul unei stări conflictuale spontane care s-ar fi desfășurat între cadrul didactic, bărbat de 54 de ani, elevul de 11 ani, un alt elev de 12 ani și mama acestuia din urmă, ar fi rezultat vătămarea corporală a celor trei”, arată IPJ Cluj.

În cadrul anchetei vor fi stabilite împrejurările în care s-ar fi desfășurat aspectele sesizate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.

Comportament incompatibil cu funcția de director

De asemenea, ISJ Cluj a atransmis că directorul Școlii Gimnaziale Vad a informat inspectoratul cu privire la incidentul petrecut în spațiul școlii, în data de 10 aprilie.

”Având în vedere circumstanțele evenimentului deosebit, conducerea IȘJ Cluj s-a autosesizat și a dispus verificarea contextuală a incidentului, prin inspectorii școlari desemnați să analizeze întrega stare de fapt și să întocmească un raport edificator asupra situației constatate.

Raportul urmează să fie prezentat în următorul consiliu de administrație al IȘJ Cluj, în vederea stabilirii eventualelor sancțiuni disciplinare, corelate cu gravitatea faptelor constatate”, au spus reprezentanții ISJ Cluj.

Aceștia și-au exprimat regretul pentru cele întâmplate și consideră că ”astfel de comportamente sunt incompatibile cu funcția de director și cu statutul de cadru didactic”.

Cum a izbucnit bătaia

Potrivit informațiilor Cluj24, bătaia ar fi pornit după ce un elev de clasa a V-a a vrut să intre în biroul directorului Mircea Boian și l-ar fi deranjat.

Directorul i-ar fi tras elevului o plamă peste față și l-a înjurat, iar un coleg al elevului lovit a sunat-o de pe telefonul mobil pe mama acestuia pentru a-i relata incidentul, moment în care Boian i-a smuls telefonul, l-a lovit și l-a strâns de gât.

Scandalul a continuat și a doua zi când părinții celor doi elevi s-au prezentat la școală, iar Mircea Boian ar fi bruscat-o și pe una dintre mămici.

Cei doi elevi bătuți s-au prezentat și la IML Cluj pentru a-și scoate certificate medico-legale care să ateste agresiunea directorului.

Cluj24 a încercat să ia legătura cu Mircea Boian, dar acesta nu a răspuns la telefon.

 

Citește mai departe

ECONOMIE

Colaborare Cluj-Eindhoven în domeniul inovării și IT. Boc: Putem să ne conectăm cu Europa prin soluții inteligente de mobilitate

Publicat

De

Cplaborare IT Cluj-Eindhoven

Colaborarea între Cluj și orașul olandez Eindhoven în domeniu inovării și IT. O delegație din regiunea Brabant a fost astăzi la Primăria Cluj-Napoca pentru a discuta cu universitățile clujene despre colaborări pe verticale comune legate de conceptul Smart Cities și dezvoltarea de orașe reziliente.

Delegația din Țările de Jos, de la Universitatea Tehnică Eindhoven, regiunea Brabant, parte a consorțiului european Cities 4.0, a fost primită marți la Primărie de Emil Boc.

Colaborare Cluj-Eindhoven în domeniul inovării și IT. Boc: Putem să ne conectăm cu Europa prin soluții inteligente de mobilitate

Delegația a fost condusă de Lambert van Nistelrooij, fost membru al Parlamentului European, care a reprezentat Țările de Jos în calitate de europarlamentar și viceguvernator al Consiliului de Administrație a regiunii Brabant.

„Fiecare oraș dorește să își consolideze avantaje competitive de neîntrecut, iar în cazul nostru, un avantaj de necontestat este reprezentat de universități.

Un exemplu în acest sens este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca care a deschis recent un hub digital și pregătește demersurile pentru a-și construi propriul centru de Inteligență Artificială”, a transmis primarul Emil Boc.

Proiecte internaționale, testate în hubul urban-rural de lângă Cluj

Brainport Eindhoven, o agenție de dezvoltare a zonei Eindhoven, este un hub ecosistemic ale cărui verticale se axează pe sprijinirea firmelor din domenii precum: viitorul mobilității, social connection & networking, dar și atragerea de noi talente, a transmis primarul Clujului.

„În aceeași manieră, putem conecta Clujul de Europa prin soluții inteligente de mobilitate metropolitană și proiecte internaționale testate în hubul urban-rural de lângă Cluj”, a mai precizat Emil Boc.

Cluj-Napoca, parte din Consorțiul Cities 4.0 din anul 2022

Municipiul Cluj-Napoca a fost invitat în anul 2022 în Consorțiul Cities 4.0, coordonat de Universitatea Tehnică din Eindhoven, în cadrul căruia se află și Espoo, Eindhoven, Bologna, Leuven și Tartu.

Consorțiul Cities 4.0 face parte din PRI – Partnerships for Regional Innovation – un proiect pilot care sprijină teritoriile Europei cu strategii de inovare pentru schimbări locale (a pilot project to accompany European territories towards innovation strategies for place-based transformations).

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Din ciclul „Clujeanul și PALMIERUL”: Palmierii-morișcă de la Grădina Botanică au trecut cu bine iarna

Publicat

palmier

E de notorietate faptul că românul post-decembrist își satisface nevoia de palmier, de care a fost frustrat atâta și atâta vreme, prin excursii în zone tropicale și mediteraneene. E de ajuns să urmărești paginile de socializare ca să dai peste coloanele nesfârșite de poze ale conaționalilor cu palmierii.

palmier

Noi, clujenii, suntem favorizați, pentru că avem Grădina Botanică. Aici, palmierii se simt ca acasă. Și clujenii ca la tropice…

FOTO. Din ciclul „Clujeanul și PALMIERUL”: Palmierii-morișcă de la Grădina Botanică au trecut cu bine iarna

„Primii palmieri menținuți în exterior au trecut cu bine iarna în Grădina Botanică „A. Borza”!

palmier

Este vorba despre Trachycarpus fortunei, denumit palmier morișcă, care se găsește nativ în regiunile din centrul Chinei de Sud până în nordul Myanmar-ului (Asia de Sud-Est). La noi, indivizii cultivați pot fi admirați lângă turnul de apă, în cadrul „Sectorului Sistematic”, scrie pe pagina de Facebook a Grădinii Botanice.

palmier

Foto: Facebook Grădina Botanică

Citește mai departe

EVENIMENT

L-AȚI VĂZUT? Minor de 14 ani din Cluj, DISPĂRUT de la domiciliu. Sunați la 112

Publicat

csaboi

La data de 16 aprilie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că minorul CSABOI GHEORGHE-IOAN LIVIU, în vârstă de 14 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a plecat la data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, de la locuința sa, iar până în prezent nu a revenit.

SEMNALMENTE – înălțime aproximativă 1.80 m, greutate – 50 de kg, păr șaten închis, ochi căprui.

L-AȚI VĂZUT? Minor de 14 ani din Cluj, DISPĂRUT de la domiciliu. Sunați la 112

La momentul plecării era îmbrăcat cu pantaloni bleumarin, bluză gri cu scris imprimat albastru, pantofi sport gri.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre acesta sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit 112!

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax