Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Autobuz cu hidrogen, testat la Cluj-Napoca și în alte 11 orașe din România

Publicat


solaris urbino 12 hidrogen

Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, prezintă în premieră în România autobuzul pentru transport în comun Urbino 12 cu hidrogen, în cadrul unui tur național. Timp de două luni, autobuzul Solaris cu hidrogen va fi prezent în douăsprezece orașe din România după următorul traseu: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și Oradea.

 Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului, pentru a fi testat de administrațiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie și a conștientizării eficienței folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată și a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon. Turul autobuzului Solaris Urbino 12 cu hidrogen prin cele douăsprezece orașe din România cuprinse în traseu este realizat în colaborare cu Linde Gaz România, partener care asigură alimentarea acestuia cu hidrogen.

„În premieră națională aducem autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen pe străzile mai multor orașe din România, pentru a prezenta administrațiilor publice locale beneficiile achiziționării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public pe termen lung, atât din punct de vedere al costurilor, dar și al protecției mediului și a calității vieții locuitorilor. Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluția viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a declarat Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România.

Soluție optimă

 „Ne bucură să vedem interesul unor autorități din România pentru testarea ultimelor tehnologii în domeniul decarbonizării transportului în comun. Hidrogenul este o soluție optimă, precum și o prioritate la nivelul UE. În România autoritățile pot dezvolta proiecte de hidrogen accesând instrumente de finanțare europeană. Linde oferă soluții pentru transportul în comun, pe baza experienței de peste 15 ani în lume, unde am montat peste 200 de stații de încărcare cu hidrogen”, a declarat Ciprian lslai, Director General Linde Gaz România.

Lansat în iunie 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm, Solaris Urbino 12 reprezintă avangarda tehnologică a vehiculelor pentru transportul public fără emisii nocive și totodată o soluție sustenabilă pentru orașele care doresc să investească în calitatea mediului pentru locuitorii lor. Alimentat cu hidrogen, vehiculul inovator oferă o autonomie de până la 400 km, păstrând în același timp toate avantajele unui motor electric.

Nivel scăzut de zgomot

Autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen este caracterizat de un nivel scăzut de zgomot  în timpul deplasării, ce garantează o experiență plăcută de călătorie atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri. Mai mult, confortul pasagerilor va fi asigurat și de o serie de beneficii precum: sistemul de climatizare, camerele de supraveghere, dar și un sistem modern de informare. De asemenea, aceștia își vor putea reîncărca dispozitivele mobile în porturile USB disponibile, în timp ce persoanele cu mobilitate redusă vor avea la dispoziție o rampă și un compartiment pentru scaune cu rotile.

În ceea ce privește caracteristicile sale tehnice, autobuzul Solaris cu hidrogen folosește un set de celule de combustie pentru a genera energie. Hidrogenul furnizat celulelor de combustie este transformat în electricitate, care la rândul său alimentează direct sistemul de acționare a autobuzului care constă într-o punte motoare cu acționarea în roți. Autobuzul este, de asemenea, echipat cu o baterie Solaris High Power, care acționează ca o instalație suplimentară de stocare a energiei electrice.

Hidrogenul necesar pentru propulsare, furnizat de Linde Gaz în cazul acestui proiect, este stocat în stare gazoasă în rezervoare de ultimă generație, plasate pe partea superioară a autobuzului. Singurele subproduse generate în timpul funcționării autobuzului sunt căldura și apa sub formă de vapori, fapt pentru care vehiculele nu eliberează substanțe nocive pentru mediu.

Niciun mijloc de transport public cu hidrogen nu circulă în România

Potrivit reprezentanților Solaris în România, până în prezent, nicio municipalitate din țară nu a plasat comenzi pentru autobuzele cu hidrogen, însă există un interes la nivelul mai multor administrații locale pentru achiziționarea unor astfel de vehicule.

La nivel european, compania Solaris a preluat deja comenzi pentru livrarea a zeci de autobuze Urbino 12 cu hidrogen către operatori de transport public din Germania, Olanda, Italia, Suedia și Austria, fiind totodată prima companie care a început producția în masă pentru acest tip de vehicul. De asemenea, autobuze Solaris cu hidrogen au fost  deja livrate și folosite în ciruitul de transport public în orașele Köln (Germania) și Bolzano (Italia). Conform previzunilor pieței, segmentul autobuzelor urbane alimentate cu hidrogen va crește exponențial în următorii zece ani, și va constitui până în 2030 o parte substanțială a flotei de vehicule  de transport în comun din Europa.

Linde colaborează deja în Europa cu mai multe municipalități pentru alimentarea cu hidrogen a vehiculelor folosite în transportul comun.

Comisia Europeană își propune ca în intervalul 2024-2030, hidrogenul să devină o componentă intrinsecă a unui sistem energetic integrat, cu un obiectiv strategic la capitolul producție de până la 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE. Utilizarea hidrogenului va fi extinsă treptat în transportul public, cel cu camioane, feroviar și la unele aplicații de transport maritime.

Despre Solaris Bus & Coach

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze și troleibuze. În cei 25 de ani de existență, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de orașe europene. În prezent, Solaris este lider de piață pe segmentul de e-mobilitate în transportul public, grație gamei sale largi de troleibuze, autobuze electrice cu acumulator și autobuze hibrid livrate. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului spaniol CAF.

Despre Linde

Linde este unul dintre liderii mondial în domeniul industriei de gaze și inginerie, cu vânzări în 2020 de 27 de miliarde de dolari (24 de miliarde de euro). Misiunea companiei este de a face lumea mai productivă, oferind soluții, tehnologii și servicii de înaltă calitate, care contribuie la succesul clienților și la susținerea și protejarea planetei.

Compania deservește o varietate de domenii și industrii: aerospațială, chimică, alimentară și băuturi, electronică, energie, medicină, prelucrătoare și metalurgică. Gazele industriale produse de Linde sunt utilizate în nenumărate aplicații, de la oxigen în spitale pentru salvarea vieților, până la gaze de înaltă puritate și gaze speciale pentru fabricarea electronicelor, hidrogen pentru combustibili ecologici și multe altele. De asemenea, Linde oferă soluții de ultimă generație pentru procesarea gazelor pentru a sprijini dezvoltarea clienților, îmbunătățirea eficienței și reducerea emisiilor.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ADMINISTRAȚIE

O localitate aflată la o „aruncătură de băț” de Cluj-Napoca, fără apă! Localnicii trăiesc în 2025 ca în Evul Mediu

Publicat

De

Dezmir

În satul Pruniș, comuna Ciurila, la mai puțin de 20 de kilometri de Cluj-Napoca, realitatea anului 2025 este una șocantă: locuitorii trăiesc fără acces la o rețea publică de apă.

Deși trăim în secolul 21, în Pruniș nu există alimentare centralizată cu apă potabilă. În anii ’70, locuitorii și-au creat singuri o rețea privată de apă, captând mai multe izvoare locale și construind pe cheltuiala lor bazine și instalații improvizate. De atunci și până acum, primăria nu a sprijinit în niciun fel această infrastructură vitală, arată Alina Chiriac, o activistă din localitate. Conflictele interne și abuzurile din comunitate au agravat criza.

„Satul Pruniș, comuna Ciurila, judetul Cluj nu are rețea de apă centralizată. Din anii ’70, localnicii au captat mai multe izvoare și și-au amenajat o rețea de apă privată, care trece pe proprietățile lor. Bazinele au fost întreținute de către oameni pe cheltuiala lor dintotdeauna. Primăria nu a contribuit cu absolut nimic niciodată”, a arătat aceasta.

Conflicte în comunitate din cauza accesului la apă

În ultimii ani, din cauza unei canise ilegale racordate la rețeaua privată și a consumului uriaș de apă al acesteia, între localnici s-au născut tensiuni. Proprietarul canisei, despre care se spune că ar beneficia de protecție din partea autorităților, a fost acuzat că amenință și agresează locuitorii care încearcă să sesizeze abuzurile.

„În ultimii ani, din cauza unui conflict comunitar de proporții, care implică o canisă ilegală care consumă foarte multă apă, cu un proprietar agresiv care este «protejat» de către Primărie, Poliție, DSV Cluj, DSP Cluj inclusiv, oamenii s-au împărțit în tabere. Eu am fost amenințată de proprietarul canisei, atacată pe stradă de un prieten al acestuia, ambii racordați la rețeaua privată, pentru că fac sesizări. Alți vecini rămân fără apă când proprietarul canisei își alimentează rezervele sau face curat și ei nu fac sesizări, de frică”, a mai spus Alina Chiriac.

Astfel, o parte din comunitate a fost intimidată și a renunțat să mai întrețină bazinele și rețeaua de apă, lăsând infrastructura să se degradeze. Accesul necontrolat la bazine permite unor persoane să oprească alimentarea sau să saboteze intenționat rețeaua, iar localnicii trăiesc acum fără apă sau cu apă murdară și în cantități infime:

„Așa am ajuns în situația în care nimeni din oamenii care în mod obișnuit se implicau cu bani și eforturi să curețe și întrețină bazinele de apă nu mai vrea și nu mai poate să se implice. Și bazinele sunt colmatate și tevile înfundate”, a mai explicat activista.

Promisiuni, hârtii și… conducte seci

În timpul elaborării noului Plan Urbanistic General (PUG) al comunei Ciurila, locuitorii au cerut oficializarea și protejarea acestor surse de apă. Cererile lor au fost însă ignorate, Primăria susținând că nu știe de existența rețelei, iar sursele nu au fost niciodată înscrise oficial, arată Alina Chiriac:

„În PUG s-a desenat în schițe că se propune rețea de apă în Pruniș. Dar bazine sau sursă de alimentare nu a fost desenată și indicată nicăieri. Deși exact asta este menirea unui PUG. La petițiile noastre nu s-a răspuns”.

Între timp, în 2022, în localitate au fost introduse țevi de apă pe bani europeni (prin POIM 2014-2020), însă fără a fi încă realizată alimentarea efectivă. Rețeaua de distribuție există în pământ, dar fără sursă de apă funcțională. Licitația pentru alimentare a fost reluată în 2025, și există îndoieli serioase că problema se va rezolva prea curând.

„La licitația nouă participă din nou aceeași firmă AWE Infra care trebuia să facă acest proiect demult, nu s-a realizat pentru că au dat faliment sau ceva de genul, nu am putut afla niciodată informațiile oficiale. Din acest mic detaliu, noi știm că nu vom avea apă prea curând din acest proiect”, a mai arătat aceasta.

Apă pentru dezvoltatori imobiliari, nu pentru săteni

În timp ce locuitorii satelor Pruniș și Săliște sunt lăsați fără apă, proiectele de extindere a rețelelor vizează în principal noile cartiere imobiliare introduse recent în intravilan. Concret, alimentarea cu apă a zonei Sălicea va favoriza în special noile dezvoltări rezidențiale ale marilor jucători imobiliari, în timp ce gospodăriile vechi din Pruniș și Săliște sunt ignorate, mai susține activista:

„Există un proiect de extindere a rețelei de apă în Sălicea care va aduce apă de la CA Someș, din bazinul de apă de sub vârful Peana, care va duce apă până în zona din sudul Morii de vânt, adică la 1-2 km în linie dreaptă față de Săliște și încă 2-3 spre Pruniș. Dar aceste sate nu vor fi alimentate în acest fel, ci doar o zonă nou introdusă în intravilan în actualizarea PUG Ciurila, unde sunt preconizate cartiere imobiliare”.

Această discriminare administrativă este cu atât mai revoltătoare cu cât extinderea rețelei dinspre Cluj-Napoca ar fi fost mult mai eficientă din punct de vedere tehnic și economic pentru toate satele din zonă.

„Acest proiect este la CA Arieș, pentru că, dintr-o aberație administrativă oarbă la realitatea geografică, în comuna Ciurila, satul Sălicea aparține de bazinul hidrografic Someș, iar restul satelor de bazinul hidrografic Arieș. Complet inept, complet ilogic, inflexibil și orb la realitatea geografică…”, arată localnica.

Apel către autorități

În prezent, o mare parte din gospodăriile din Pruniș nu au deloc apă sau au o presiune extrem de scăzută, iar ceea ce curge la robinet este adesea nepotabil, mai arată Alina Chiriac. Localnicii au solicitat în regim de urgență intervenția Primăriei, Consiliului Local Ciurila și Prefecturii Cluj pentru:

  • Efectuarea lucrărilor de curățare a celor patru bazine menționate;
  • Asigurarea unui tratament sanitar minim al apei;
  • Găsirea unei soluții pentru întreținerea periodică a acestora

Pe termen lung, locuitorii cer extinderea rețelei de la CA Someș spre Pruniș și Săliște și au lansat și o petiție online pentru sprijinirea acestei cauze.

Până când autoritățile vor răspunde cererilor, locuitorii din Pruniș sunt nevoiți să trăiască fără apă curentă, într-o realitate care amintește mai degrabă de Evul Mediu decât de o țară membră a Uniunii Europene a anului 2025.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Parcarea de la Vivo, transformată în lac! Tramvaie blocate în Mănăștur, după ruperea de nori

Publicat

O furtună violentă a lovit sâmbătă, 26 aprilie, municipiul Cluj-Napoca, provocând inundații în oraș și în localitățile din jur.

Parcarea centrului comercial Vivo! din Florești a fost puternic afectată, apa acumulată transformând zona într-un adevărat lac, spre disperarea șoferilor. În cartierul Mănăștur, circulația tramvaielor pe strada Bucium a fost de asemena perturbată din cauza avariilor produse de condițiile meteo.

De asemenea, pe Calea Florești, șoferii s-au confruntat cu apă adunată pe carosabil, care a îngreunat traficul.

Pompierii, solicitați în Baciu la o inundație

Intervenții au avut loc și în comuna Baciu, unde pompierii au fost chemați să evacueze apa dintr-un beci inundat de pe strada Magnoliei.

Clujul se află în continuare sub avertizare meteorologică cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări de vânt, avertizare care rămâne în vigoare până duminică dimineață.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Ploaie torențială cu grindină și descărcări electrice, la Cluj-Napoca. Imagini surprinse în timpul furtunii

Publicat

Cluj-Napoca a fost lovit sâmbătă de o furtună violentă, cu ploaie torențială, grindină, fulgere și tunete puternice. Județul se află sâmbătă sub o avertizare meteo cod galben de instabilitate atmosferică.

Ploaia torențială a fost însoțită de căderi de grindină de diferite dimensiuni, iar cerul a fost brăzdat de fulgere. Zgomotul tunetelor a completat tabloul unei furtuni de primăvară extrem de intense.

În videoclipurile surprinse, se pot vedea siroaie de apă și grindină care se scurg pe Calea Turzii din Cluj-Napoca.

De asemenea, imaginile arată cum grindina a acoperit carosabilul, trotuarele și spațiile verzi.

Evenimentele meteo violente vin pe fondul unei avertizări de cod galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru zona montană a județului Cluj. Avertizarea este valabilă până duminică, 27 aprilie, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, sunt așteptate în continuare perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestate prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (cu viteze de 50-70 km/h), vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă pot ajunge la 20-30 l/mp și izolat chiar peste 50 l/mp.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Emil Boc, cumpărături la piața volantă: „Un loc unde sănătatea se îmbină tradiția”. Programul de funcționare

Publicat

Primarul Emil Boc a vizitat sâmbătă piața volantă organizată lângă stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, unde a transmis un îndemn clujenilor să susțină producătorii locali și să aleagă produse sănătoase și de calitate.

„Mă aflu la piața volantă de lângă stadionul din Cluj-Napoca, un loc unde suntem mai aproape de producătorii locali, un loc unde sănătatea se îmbină tradiția, un loc unde putem să ne procurăm produse de calitate, la prețul cât mai bune cu putință, să scurtăm drumul spre farfurie al alimentelor și să alegem ce punem în farfurie cât mai sănătos și cât mai bun. Vă invit și pe dumneavoastră, dacă aveți vreme, să veniți la această piață volantă pe care o avem aici în Cluj”, a declarat Emil Boc.

Printre produsele disponibile la piața volantă se numără cartofi roșii (4 lei/kg), mere (7 lei/kg), pere (10 lei/kg), morcovi (5 lei/kg), ridichi (2,5 lei/legătura), ceapă verde, ouă (1,5–2 lei/bucata), plante la ghiveci, răsaduri, spanac, pâine de casă, lactate, brânzeturi și mezeluri.

Programul piețelor volante

Primăria Cluj-Napoca organizează piețe volante săptămânal, astfel:

  • în fiecare sâmbătă (orele 7:00–16:00) și marți (orele 10:00–17:00) în zona stadionului;
  • în fiecare joi (orele 10:00–17:00) în cartierul Gheorgheni, pe strada Unirii (capătul liniei 3).

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate