Aurul în filmul trilogiei economice de astăzi

Fuga spre și pentru aur

În aprilie 2020, la începutul ”Marii Închideri”, spuneam de turbulențele economice care au apărut din cauza pandemiei coronavirusului. În această situație de derută și incertitudine, oamenii au încercat să găsească cele mai accesibile, comode și de durată soluții pentru viitor.

În spațiul economic, una din formulele (re)găsite a fost ”fuga” spre și pentru aur. De ce aurul a fascinat oamenii din cele mai vechi timpuri până astăzi, de ce oamenii l-au căutat în măruntaiele Pământului sau în nisipul râurilor și lacurilor, de ce au făcut drumuri nesfârșite și primejdioase, de ce s-au luptat pentru el și de ce l-au furat sau, mai grav, de ce au purtat războaie și au ucis, uneori irațional și cu sălbăticie și multe altele, este dificil de stabilit, dacă nu chiar imposibil.

Am încercat să răspundem prin prezentarea utilităților sale multiple, de la cele practice și ornamentale, până la cele monetare, sociale, economice și spirituale. Dar, toate argumentele sau numai unul dintre ele pot fi contestate sau negate. Desigur, dacă oamenii ar trăi detașat și independent de viața economică. Este însă imposibil, deși în junglă, în deșert, în vârful munților, acolo unde omul solitar sau într-un grup restrâns se gândește mai puțin la aurul care conservă valoare, la aurul ca materie primă pentru bijuterii, ceasuri, microcipuri și alte bunuri la care sau în care se găsește și aur. Într-o astfel de situație, omul jinduiește după apă, mâncare, medicamente, mijloace de apărare și alte elemente care pot să-i asigure viața și securitatea corporală și psihică. Este vorba, cu precădere, de omul modern, deprins cu sau mai bine-zis cuprins în civilizația modernă. Iar în vârtejul acestei civilizații, majoritatea oamenilor prețuiesc și aduc osanale, direct sau indirect, aurului. Credința că acesta le poate asigura siguranța zilei de astăzi și de mâine, viitorul pentru ei și urmașii lor este mult mai vie și mai insistentă decât am crede la prima impresie.

Fuga după aur, desigur nu așa cum a fost în secolele anterioare, se păstrează. În istoria omenirii găsim numeroase exemple de și spre această fugă. În timpul crizei din din anii 2007-2009 numai abundența ofertei, conjugată cu mesajul economistului Nouriel Roubini au potolit piața mondială a aurului.  

Vârtejul aurului. O predicție dureroasă?!

Am scris despre toate acestea (7 mai a.c.) și am previzionat urcușul irațional al aurului de și pe toate piețele. Și iată că ceea ce spuneam atunci se confirmă și în cazul aurului, așa cum s-au confirmat și cele spuse despre grâu și petrol.

Prin emisiunea Banii Tăi (1 august a.c.) a frumoasei realizatoare Monica Ghiurco (Televiziunea Română) aflăm că pe piața internațională a aurului s-a ajuns la aproape 2.000 de dolari uncia (28,3495 gr), iar  prețul spot al aurului  este în creștere cu 0,83%, la valoarea 1.785 pe uncie.

Această situație a reverberat și  pe piața românească, ajungându-se la prețul de 260 lei pe gram potrivit BNR, fiind al treilea maxim istoric din ultima vreme. Monica Ghiurco, absolventă a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor și doctor în economie al Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, punea vârtejul aurului pe seama disputei dintre SUA și China, al scăderii dolarului și a ratelor foarte mici ale dobânzilor.

Perfect adevărat, dar oare de ce? Ne spune, tot ea la începutul emisiunii: totul din cauza pandemiei!!! Au fost afectate toate sectoarele vieții economice, iar țările dezvoltate, ca SUA și Germania, sunt în recesiune sau recesiune tehnică, altele se ”luptă” să le copieze. Interesant, și de ținut minte, că în aceiași perioadă pandemică, China a generat câte un miliardar pe săptămână, cu afaceri prospere în sănătate și tehnologie.

În acest melanj economic, vulnerabil pentru unii și prosper pentru alții, unde se spune că bani sunt și/sau nu sunt, că pe unele piețe chiar ”băltesc”, deci un surplus de lichiditate, ce se întâmplă cu aurul? Credem că se îndreptă vertiginos spre tezaurizare!!!

Deținătorii de bani nu pot face altceva decât să și-i protejeze resursele. Cum afacerile și marile investiții nu sunt reluate, sau reluate parțial, cum în unele ramuri se mai așteaptă sau se veghează, aurul este considerat încă sigur. Se pune întrebarea cine cumpără aur? Greu de răspuns, dar nu chiar imposibil. Putem să vedem ce s-a întâmplat în timpul altor crize. Statele asiatice China, India, Indonezia, Turcia, unele emirate arabe sunt ”iubitoare” de aur, prin tradiție. Lor li se adaugă unele țări din Africa și America Latină, unde ”puterea” metalului galben este la ”putere”, la propriu și la figurat, prin guvernanții și nababii economici.

Statele europene, mai precis băncile acestora, cumpără aur dacă nu sunt în Uniunea Europeană. Un exemplu Serbia, dar și Rusia și state din spațiul ex-sovietic. Statele din comunitatea europeană au rezervele de aur reglementate/contigentate prin tratatele și documentele la care sunt parte.

Dintr-o simplă accesare a internetului, putem vedea că agenți economici și persoane fizice din întreaga lume tranzacționează aur, sau amanetează aur. Colecționari împământeniți sunt dornici să-și dirijeze lichidități spre medalii, monede, statuete, bijuterii și alte obiecte cu valoare artistică, istorică, patrimonială, religioasă. La acestea se adaugă operatorii industriali care folosesc aur pentru mărfurile care le produc. Poate că aceștia, cu excepția celor cu afaceri prospere în sănătate și tehnologie, au fost mai reținuți în aceste vremuri pandemice. Dar acum, când piața mondială înghite, uneori pe ”nemestecate”, tot ce înseamnă tehnologie sanitară și de înaltă performață cibernetică, prețul aurului este în siajul cererii sporite și a ofertei scăzute. Oricum, prețul aurului din 2015 până astăzi a fost în urcare, cu 55%, cu mici oscilații nesemnificative. În fapt, tendințele de astăzi sunt în tendințele de… ieri și poate în proiecția de mâine. Deocamdată, nu se întrevăd alte opțiuni.

Aurul rămâne cu noi

Aurul a stat multă vreme la baza sistemelor monetare și a servit ca reper pentru conservarea valorii și desfășurarea tranzacțiilor comerciale. Nu putem să facem abstracție de el și de istoria care s-a organizat în jurul lui, prin strălucirea și puterea lui, prin egoismul și răutatea lui.

Crizele vin și trec, dar aurul rămâne aur, chiar dacă nu mai are puterea ”marelui rege” de altădată. Cum ar fi viața noastră fără aur, cum am putea să ne debarasăm de obiectele în care este încorporat: lentile, telefoane mobile, aparate foto, camere de luat vederi, componente auto, instrumente medicale și multe, multe altele, ca să nu mai vorbim și de bijuteriile cu valoare sentimentală. De aceea mi-am permis să afirm că și el a fost la… TIFF!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean