Connect with us

EVENIMENT

AUR vrea reducerea cu 30% a finanțării proiectelor sociale și culturale la Cluj-Napoca

Publicat


Ciubăncan AUR

AUR vrea reducerea cu 30% a finanțării proiectelor sociale și culturale din Cluj-Napoca, propunerea fiind făcută, vineri, de consilierul local Anca Ciubăncan în ședința deliberativului local. 

Ciubăncan a declarat în ședință că nu este suficient să se analizeze reducerea alocării de sume pentru Ziua Națională a României și Revelion, astfel că a propus diminuarea, cu cel puțin 30% a proiectelor sociale și culturale.

”Să fim puțin mai atenți la proiectele pe care le alocăm, iar anul viitor când vom bugeta proiectele de cultură ar trebui să fim mai atenți și să nu mai alocăm atât de mulți bani, dacă tot strângem cureaua atât de mult și inclusiv să creăm un punctaj mai transparent și mai pragmatic de selecție a proiectelor pe această sesiune de cultură-învățământ și parte socială, bineînțeles. Asta este dorința noastră”, a spus Ciubăncan.

Întrebată de viceprimarul Dan Tarcea dacă propunerea de reducere, anul viitor, a finanțării cu 30% a sectorului cultural și social cu 30% este susținută de grupul AUR din Consiliul Local Cluj-Napoca, Anca Ciubăncan a răspuns ”corect, da”.

”Dacă tot suntem la cureaua atât de strânsă ar trebui să fim  puțin mai pragmatici și atenți cum se alocă și se dau acești bani”, a spus consilierul local AUR.

Anca Ciubăncan a fost, inițial, membră PSD și consilier local din partea acestui partid, după care s-a înscris în AUR.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate