EVENIMENT
AUR: Disperarea sistemului! Încă un pas spre DISCREDITAREA proceselor democratice (PE)

Rezultatul votului de duminică nu a fost o surpriză pentru cei care au înțeles suferința poporului român. A fost o revoltă a demnității românești împotriva celor care ne-au umilit timp de 35 de ani.
Românii au spus clar: DESTUL! Destul cu minciuna, cu trădarea, cu alianțele făcute în spatele ușilor închise pentru a păstra puterea cu orice preț.
AUR: Disperarea sistemului! Încă un pas spre DISCREDITAREA proceselor democratice (PE)
Contracandidații noștri refuză să accepte însă realitatea. Sunt derutați, lipsiți de idei, dominați pe rețelele sociale, iar în disperarea lor ajungă să depășească anumite linii roșii care nu trebuie încălcate în democrație. Cer închiderea TikTok-ului, platforma unde poporul român și-a făcut vocea auzită, pentru a reduce dreptul la liberă exprimare, președintele Iohannis a convocat CSAT pe tema alegerilor, de parcă votul vostru ar fi un pericol pentru securitatea națională, iar acum CCR-ul condus de PSD-PNL-UDMR a dispus renumărarea voturilor în toate secțiile de votare, deși cei care au contestat au făcut referire doar la un număr limitat de secții.
Dar unde era CSAT când țara noastră era furată sistematic? Unde era când industria ne-a fost distrusă, iar resursele ne-au fost înstrăinate? Timp de 35 de ani, niciun CSAT nu a fost convocat pentru a proteja interesele poporului român, ci doar interesele băieților șmecheri de la butoane care vă îndeamnă acum pe voi să le protejați oligarhia.
CCR în loc să fi constatat abuzurile repetate ale partidelor aflate la putere, PSD și PNL, de-a lungul timpului se transformă într-un pion pe scena politică.
„Se tem de noi, pentru că nu ne pot controla”
Este rușinos și revoltător atacul pe care îl vedem zilele acestea la adresa democrației românești!
De unde toată această disperare a sistemului încât a activat toate mecanismele pentru a înfrânge votul românilor? Din cauză că au venit sondajele și Elena Lasconi, această Kamala de Câmpulung, pierde turul 2 în fața candidatului suveranist, Călin Georgescu. Și atunci, au convocat Curtea Constituțională pentru a încerca să repete alegerile.
Astăzi, cei care se autointitulează „apărători ai democrației” ne contestă votul și ne acuză că nu am votat „cum trebuie”. Au ieșit în stradă să conteste voința poporului, să nege tocmai esența democrației: dreptul suveran al românilor de a-și alege liderii. Se tem de noi, pentru că nu ne pot controla.
Pe 1 și 8 decembrie, să arătăm lumii întregi că românii nu mai pot fi cumpărați, nu mai pot fi manipulați!
CMF: 11240014
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
VIDEO FOTO. Suporterii „U” Cluj, mobilizare impresionantă înainte de derby-ul cu CFR, în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Luni seară, suporterii Universității Cluj s-au adunat în Piața Unirii din Cluj-Napoca, pregătiți să își însoțească echipa pe Cluj Arena, unde va avea loc marele derby cu CFR Cluj.
Fanii „studenților” scandează „Haide U!” și poartă fulare alb-negre, într-o atmosferă electrizantă, creată în piața din centrul Clujului. Suporterii „U” Cluj au anunțat de asemenea o coregrafie spectaculoasă în timpul meciului din seara aceasta.
„Derby-ul Clujului” se joacă pe Cluj Arena
Meciul, programat la ora 20:30, este primul duel din istorie între cele două echipe în play-off-ul SuperLigii. „U” Cluj a câștigat ambele confruntări din sezonul regulat cu 3-2, punând astfel o presiune suplimentară pe CFR, care nu își mai permite să facă pași greșiți în lupta pentru titlu.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău le-a cerut jucătorilor săi maximă concentrare și determinare, în timp ce Alex Chipciu a asigurat că echipa va trata meciul cu seriozitate. De cealaltă parte, CFR vrea revanșa și are nevoie de victorie pentru a reveni pe primul loc în clasament.
EVENIMENT
FOTO. Atac al unui câine Amstaff, fără lesă și fără botniță, la Jucu, A mușcat un câine de talie mică, rămas fără un picior

Doi tineri din Jucu au trecut prin momente șocante după o întâlnire cu un câine din rasa Amstaff, care l-a mușcat pe câinele de talie mică al lor. Totul s-a petrecut sub privirile îngăduitoare ale stăpânului Amstaff-ului, care, ulterior, a fost amendat de Poliție. Acesta nu și-a ținut câinele în lesă și nici nu i-a pus botniță.
Totul s-a întâmplat la începutul lunii februarie, când cei doi au ieșit la plimbarea de seară împreună cu cățelul lor Spot, din rasa Jack Russell Terier, spre grădinița din comună.
”Ajunși în fata grădiniței am observat la o distanță de aproximativ 75 metri, un câine de talie mare, de culoare neagră, liber, fără stăpân în imediata apropiere, dar am și zărit un individ la vreo 40 metri de câine. În acel moment am decis să ne întoarcem către strada Căminului pentru a evita întâlnirea cu el. Am rămas pentru aproximativ 15 minute în zona vechiului Castel Kemeny, iar în tot acest timp ne-am uitat să vedem dacă câinele negru și stăpânul său mai sunt în zonă.
Când am vrut să ne întoarcem acasă, într-o zonă cu spațiu verde, a ieșit la aproximativ 30 metri în fața noastră din pădure, individul îmbrăcat în negru cu un buștean în spate alături de câinele negru de talie mare, văzut mai devreme”, povestește Sanda.
”Doar se joacă”
Aceasta l-a legat în lesă pe Spot și l-a întrebat pe bărbatul cu câinele negru dacă este mascul, dar nu a primit niciun răspuns.
”Am început să mă îndepărtez încet cu Spot către castel, iar prietenul meu i-a spus individului să-și lege câinele, dar patrupedul a venit către noi. L-am ținut pe Spot la picior, câinele a început să ne înconjoare, să ne de-a târcoale, dar prietenul meu se învârtea în fața lui, astfel încât să nu îi permită accesul la mine și la Spot.
Am strigat la individ să-l lege, dar nu a avut nici o reacție, a menționat că <<doar se joacă>>, chiar zâmbea, dar câinele lui era pe poziție de atac, nu scoatea nici un sunet, avea focus total pe noi. Individul a mai sugerat să-l iau pe Spot în brațe, dar din cultura noastră despre comportamentul câinilor știam că nu este un pas corect, așa că nu l-am ridicat pe Spot.
În momentul următor, câinele negru, de talie mare pe care l-am identificat ca fiind de rasă Amstaff sau metis, l-a prins pe Spot de partea din spate dreapta, l-a ridicat de la sol, dar nu s-a putut îndepărta pentru că era ținut în ham și lesă. Prietenul meu l-a prins pe Spot de partea din față (zona de piept), pentru că hamul a cedat și a ieșit pe cap, întreg. Abia în acel moment, individul a intervenit și în toată agitația, câinele negru i-a dat drumul lui Spot, dar l-a mușcat pe stăpân de mână”, a menționat tânăra.
Plângere la Poliție
Cei doi tineri s-au îndepărtat de locul atacului și au sunat la 112, anunțând că au un câine mușcat și că îl vor duce la Spitalul de urgențe veterinare al USAMV Cluj-Napoca.
Tinerii au fost sunați de polițiști cărora le-au relatat ce s-a întâmplat, iar în cursul serii au ajuns la Poliția Gherla unde au depus plângere în scris.
”În urma plângerii de la Politia Gherla, am fost informati în luna martie că individul cu câinele Amstaff a fost sanctionat contraventional”, a mai spus Sanda.
În urma atacului, Spot a fost internat în spitalul veterinar două săptămânii, medicii fiind nevoiți să îi amputeze un picior.
Iresponsabili care dețin câini periculoși
”Am dori să atragem atentia ca mai sunt persoane iresponsabile, care detin câini periculosi si care nu inteleg ca sunt responsabili de comportamentul lor. Aceste persoane trebuie sa asigure atât siguranta propiilor caini, cat si a celor din jur.
De asemenea, vrem să atragem atentia comunatii, că astfel de incidente pot avea loc oricunde si oricand”, a mai spus Sanda, revoltată de lipsa de reactie și implicare a stăpânului câinelui Amstaff.
Potrivit studiilor de specialitate, câinii din această rasă manifestă agresivitate ridicată față de câinii din alte rase de același sex
EVENIMENT
Electric Castle plantează 10.000 de puieți la Bonțida. Împădurire cu ajutorul fanilor festivalului

Electric Castle împreună cu Banca Transilvania organizează pe 12 aprilie o acțiune de plantare de puieți. Ținta pe care și-au propus-o organizatorii este de 10.000 de copaci, până acum fiind sădiți 6.000 la Bonțida.
„Am plantat deja 6.000 de puieți și urmează încă o acțiune de împădurire, alături de prietenii de la Banca Transilvania, pentru a fi și mai aproape de țelul nostru de 10.000 de copaci plantați în EC Village.
Pe 12 aprilie ÎMPĂDURIM EC Village – Electric Castle și-a propus să planteze, cu ajutorul fanilor, 10.000 de puieți
Vrei să dai o mână de ajutor? Hai să punem împreună rădăcinile unui camping mai verde”, anunță organizatorii.
EVENIMENT
Primăvară capricioasă la Cluj. Temperaturi oscilante și ploi în următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a făcut o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor pentru intervalul 31 martie – 13 aprilie 2025.
La Cluj temperaturile vor avea variații semnificative, urmând ca acestea să scadă chair la – 2 grade Celsius în timpul nopții.
Primăvară capricioasă la Cluj
Potrivit meteorologilor, valorile termice se vor situa peste ceea ce ar fi caracteristic acestei perioade, până în data de 4 aprilie, cu medii ale maximelor de 14 -16 grade și ale minimelor de 2 – 4 grade. După acest interval, temperaturile vor scădea semnificativ, la 8 grade în timpul zilei și -2 grade în timpul nopții.
Aprilie vine tot cu ploi
Conform ANM, în a doua sâptămână de prognoză vremea se va ameliora sub aspect termic, astfel că maximele vor ajunge la din nou la 16 grade, iar minimele la 2 grade, valori estimate prin mediere regională. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în aproape toate zilele, iar local și temporar vor fi și cantități de apă mai însemnate