EVENIMENT
ATENȚIE. Jandarmeria Cluj, măsuri la meciurile “U” și CFR: Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la violenţă
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor, cu ocazia desfășurării meciurilor de fotbal dintre “U Cluj” și “CFR Cluj” din data de 20 octombrie a.c. respectiv 23 octombrie a.c. care vor avea loc pe stadionul Cluj Arena din municipiul Cluj-Napoca.
Pentru ca evenimentele sportive să se desfășoare în condiții optime de ordine și siguranță publică, jandarmii, alături de reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării partidelor de fotbal.
Pentru a preveni apariția unor potențiale incidente, recomandăm participanților să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la stadion, să manifeste răbdare și să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Cum se face intrarea în stadion
”Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului pe stadion se realizează de către reprezentanţi ai unei societăţi specializate de protecţie şi pază.
Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, anterior permiterii accesului în incinta stadionului, participanţii la aceste evenimente vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.
Vă informăm că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice”, arată jandarmii.
Fără arme albe
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţiile sportive, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Recomandăm suporterilor să evite implicarea în conflicte de orice natură și să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






