Connect with us

EVENIMENT

ATENȚIE, clujeni. Grevă generală de luni la Casa de Pensii, AJOFP și AJPIS. Nu se plătesc pensii și indemnizații de șomaj

Publicat


Instituțiile din Cluj-Napoca aflate în subordinea Ministerului Muncii – Casa Județeană de Pensii, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) declanșează, de luni, de la ora 8, o grevă generală pe termen nelimitat, astfel că nu vor fi asigurate serviciile către populație.

Astfel, nu se vor mai plăti pensiile, indemnizațiile de șomaj și prestațiile sociale.

Greva generală vine după o serie de proteste în fața instituției și după ce, vineri, a avut loc o grevă de avertisment de 2 ore.

Citește și VIDEO FOTO. Grevă de 2 ore la Casa de Pensii Cluj. De luni, grevă generală. Nu se mai plătesc pensii, șomaj și prestații sociale

Angajații celor trei instituții cer salarii și condiții de muncă decente.

Fără răspuns clar

”Vineri, delegatia Federatiei Sindicatelor din Ministerul Muncii – singura organizatie de tip federativ care reprezinta interesele angajatilor din institutiile Ministerului Muncii, am participat la negocieri cu reprezentantii Guvernului – in vederea obtinerii drepturilor care ni se cuvin de ani de zile si implicit, in vederea renuntarii la greva.

Reprezentantii Guvernului au fost intelegatori, au promis ca vor incerca sa ne ajute, dar am plecat de acolo fara un raspuns clar.

Acesta a fost motivul pentru care am hotarat sa continuam protestele noastre cu greva generala.

Nu se plătesc pensii și indemnizații de șomaj

Ne cerem scuze de la beneficiarii nostri si le intelegem nemultumirile privind faptul ca nu se va face plata pensiilor, indemizatiilor de somaj sau prestatiilor sociale, dar pentru ca guvernantii au tratat problemele noastre cu superficialitate, ii rugam sa ne fie alaturi si sa inteleaga ca si noi avem familii si nu mai putem lucra in conditiile de fata.

Nemultumirile noastre le-am exprimat de multe ori si de multa vreme, dar niciodata nu au fost fonduri pentru noi.

Cuțitul la os

Nu am recurs până acum la solutii extreme (greva) pana acum, tocmai pentru ca ne-am gandit la impactul asupra semenilor nostri care (multi dintre ei) traiesc doar din aceste venituri, dar ne-a ajuns cutitul la os: de luni de zile muncim peste program fara plata orelor suplimentare, cu aplicatii care mereu se blocheaza si fara salarii decente (avem aceleasi salarii din 2018).

„Nu sunt bani, nu avem de unde” au fost mereu raspunsurile celor care ne conduc. S-au gasit insa fonduri pentru multe alte categorii de angajati asa ca vrem sa se stie ca munca noastra este foarte importanta si meritam respect si drepturi eagle cu celelalte categorii de salariati, indiferent de ministerele din care fac parte”, a declarat pentru Cluj24 Elena Popescu, presedintele Sindicatului Muncă și Protecție Socială Cluj si secretar general al Federatiei Sindicatelor din Ministerul Muncii.




3 Comentarii

1 Comentariu

  1. George Pisleag

    noiembrie 27, 2023 la 2:50 am

    Ăștia de la Casa de Pensii sunt nesimțiti de-a dreptul. Sa lase pe bătrâni fara bani de Crăciun

  2. Iuliu

    noiembrie 27, 2023 la 12:51 pm

    Degeaba facem legi dacă nu se aplică. Pe la mijlocul lunii noiembrie-2023, premierul Marcel Ciolacu prezent la Summit-ul Autorităților Publice Locale din România a afirmat că reforma administrativă trebuie făcută, chiar dacă nu se va pune în aplicare în 2024. Reforma administrativ-teritoriala ar permite reducerea numarului de servicii publice deconcentrate ale ministerelor in teritoriu.
    In subordinea Ministerului Muncii există următoarele servicii publice deconcentrate:
    1. direcţii de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    2. organisme intermediare regionale pentru Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane”;
    3. inspectorate teritoriale de muncă şi al municipiului Bucureşti;
    4. case de pensii judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    5. agenţii pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    6. inspectorate sociale regionale;
    7. agenţii judeţene pentru prestaţii sociale, respectiv a municipiului Bucureşti.
    In prezent există depus la senat un proiect de LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968, republicată, privind organizarea administrativă a teritoriului României.
    (https://www.senat.ro/legis/PDF/2023/23b278AD.PDF?nocache=true)
    Proiectul initiat de Vlad Benga din partea USR, zace in sertarele Parlamentului, in timp ce presedintele Senatului Nicolae Ciucă nu catadicseste să-l pună pe ordinea de zi, dar premierul se lamentează că România se află in situatie precară din cauza cheltuielior bugetare la nivel central si local.
    De aceea, proiectul de lege propus de Vlad Benga, deputat USR, privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, prin comasarea satelor și reducerea numărului de județe, ar trebui promovat de parlament cel putin acum când a ajuns cutitul la os din cauza crizelor suprapuse.
    (Vezi: https://www.cdep.ro/proiecte/2023/400/30/3/pl197.pdf)

  3. Pirv Viorel

    noiembrie 28, 2023 la 7:36 am

    Nu vreau să comentez ce salariu primesc pentru munca prestată . Dacă sunt nemulțumiți să se angajeze la privat.Sigur vor primi salariu în raport cu munca prestată și poate mai mare decât îl au acum.Puteau să lucreze la unul sau doua ghișee. Sunt oameni în vârstă care nu știu de grevă și îi poartă pe drumuri Și atenție, nu toți sunt din Cluj.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate