ACTUALITATE
Atenție, clujeni. Au crescut tentativele de fraudare a conturilor bancare în luna decembrie. Cum vă puteți proteja
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a primit în acest an 46 de cereri pe tema fraudării conturilor, observându-se un trend crescător al numărului de cereri în luna decembrie, creștere cauzată și de faptul că s-au înmulțit tranzacțiile online.
Doar o treime (14 cazuri) dintre aceste cereri au fost acceptate de bănci spre negociere, restul au fost respinse după ce comercianții au invocat faptul că banca este terț față de obligația de restituire sau plățile au fost făcute de către consumatori care și-au divulgat informațiile personale și au introdus singuri toate datele de securitate.
Exemple de cazuri în care băncile au acceptat negocierea cu consumatorii în cadrul CSALB
Site-uri clonate / plăți online: L.S. din Iași a făcut o plată online în valoare de 40.000 de lei pe care, ulterior, a contestat-o după ce a observat că site-ul era o clonă a celui original.
În urma negocierii din cadrul CSALB, banca a oferit, ca gest comercial, suma de 20.000 de lei. S-a menționat în hotărâre că, dacă prejudiciul va fi recuperat ca urmare a acțiunii Poliției, consumatorul se obligă să restituie suma încasată de la bancă.
Date de pe card transmise prin sms / e-mail: Consumatoarea C.L. din București a divulgat datele cardului personal ca urmare a unui anunț postat pe un website de vânzări. Prejudiciul a fost de 17.280 de lei, iar banca a oferit, ca gest comercial, suma de 8.640 de lei. Consumatorul se obligă să restituie această sumă băncii dacă își recuperează prejudiciul.
Plăți internaționale / fraudarea contului: Consumatorul F.S din Harghita a observat că, fără acordul lui, s-au efectuat plăți din contul personal către mai multe firme din Spania. Banca i-a restituit întreaga sumă (2.400 de lei) din tranzacțiile contestate. În hotărâre se menționează că banca își va recupera această sumă dacă prejudiciul este recuperat ca urmare a acțiunii penale desfășurate în acest caz.
Verificați-vă mai des contul
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „Problematica fraudării conturilor, a cardurilor sau furtul datelor personale atrage o mare responsabilitate atât din partea consumatorilor, cât și a băncilor.
Consumatorilor le recomandăm să își verifice mai des contul, mai ales în această perioadă. Dacă nu au aplicații de online banking prin care pot face acest lucru de la distanță, o metodă ar fi și accesarea serviciilor de notificare prin sms a plăților efectuate din cont.
Chiar dacă acest lucru ar presupune un comision perceput de bancă, paza bună trece primejdia rea în astfel de cazuri, iar beneficiile sunt incontestabile. Apoi, dacă au observat că le-au dispărut bani din cont, să anunțe imediat banca și Poliția și să formuleze un refuz la plata pe care o consideră frauduloasă.
Blocarea plăților frauduloase
Băncile au responsabilitatea să rezolve cât mai repede cererile de refuz la plată venite din partea consumatorilor, astfel încât plățile efectuate în mod nelegitim să nu fie procesate și banii să nu fie transferați din conturile consumatorilor. Recomandarea noastră este ca instituțiile bancare să își optimizeze procedurile pentru blocarea plăților sesizate de consumatori ca fiind frauduloase.
Aceste cereri care reclamă fraude ar trebui semnalizate și filtrate pe toate canalele băncilor de relaționare cu clienții, fie că vorbim de call-center, e-mail, chat sau pagini de reclamații. În plus, ar fi indicat ca băncile să menționeze într-un loc cât mai vizibil pe site-urile proprii în cât timp recomandă consumatorilor să transmită refuzul de plată pentru situații în care aceștia sesizează tentativa de fraudare a propriilor conturi.”
Cum încearcă infractorii informatici să vă fraudeze
Prin e-mail-uri în care ești anunțat că ai câștigat un cadou scump (sau chiar ai primit o moștenire) în urma unui concurs la care nici nu ai participat;
Prin site-uri clonate care au conținut diferit față de site-urile originale. Acestea anunță de multe ori reduceri nefirești de mari, chiar și pentru produse nou-lansate pe piață;
Prin mesaje pe telefon sau primite în conturile de social-media care au atașate linkuri și par a fi trimise de prieteni, rude sau colegi;
Prin plasarea unor reclame contrafăcute pe Google, care apar uneori atunci când scrii denumirea băncii în browser sau în motorul de căutare. Reclamele imită datele băncii și te direcționează pe o pagină care clonează ecranele platformei de Internet Banking. Astfel, atunci când introduci datele de conectare, ele sunt copiate de către infractori pentru a se conecta fraudulos la contul tău.
Ce înseamnă phishing
Phishing-ul se referă la fraudarea informațiilor bancare: Consumatorii sunt induși în eroare de mesaje care par a fi transmise de bancă prin care li se solicită să comunice informații confidențiale (numărul cardului, PIN-ul, codurile de utilizator sau de autentificare); primesc sms-uri în numele băncii în care li se cer date de activare, parole sau coduri de activare, ori li se solicită schimbarea datelor de securitate existente. Dacă ai primit un astfel de mesaj, sună la bancă sau scrie-i reprezentantului bancar cu care ții legătura și explică-i ce s-a întâmplat.
Cum te ferești de fraude? Verifică informațiile primite!
Dacă primești mesaje prin care ești anunțat că urmează să încasezi în cont o sumă de bani sau un premiu în bani, poți verifica autenticitatea mesajului prin informațiile care îți sunt solicitate. Astfel, ca să primești o sumă de bani este necesar să transmiți doar IBAN-ul și numele tău, nu și datele cardului. Datele cardului trebuie introduse doar dacă vrei să efectuezi tu o plată online.
Când faci cumpărături online, poți verifica dacă site-ul respectiv este sigur pentru introducerea datelor personale, prin accesarea informațiilor disponibile în lacătul afișat lângă numele site-ului
Nu continua plata dacă ai suspiciuni, iar dacă ai plătit deja, solicită imediat băncii blocarea tranzacției.
O altă metodă de verificare este numele adresei de e-mail de unde primești mesajul sau numărul de telefon de unde e posibil să recepționezi sms-ul. Dacă sesizezi greșeli gramaticale, prescurtări sau elemente grafice neobișnuite în mesajul primit, acestea reprezintă semne suplimentare că nu provin de la bancă, ci de la un cont fals sau fraudulos.
Un alt sfat important este să nu accesezi aplicațiile de online banking prin intermediul motoarelor de căutare. Nu transmite nimănui date de logare și parole necesare accesării aplicațiilor de online banking!
Nu introduceți codul PIN pe niciun website accesat, nicio tranzacție online autentică nu va solicita aceste date din partea dumneavoastră!
Acordați maximă atenție plicurilor trimise de bănci și care conțin carduri/PIN-uri. Acestea trebuie să fie intacte, iar PIN-ul inițial setat de bancă trebuie schimbat cu prima ocazie. În plus, cardul personal și PIN-ul nu trebuie păstrate niciodată în același loc.
Ce este CSALB
CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro.
Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. 200 de kilograme de articole PIROTEHNICE, confiscate de polițiști. Valoarea pe piață e de 25.000 de lei
Nu mai puțin de 200 de kilograme de articole pirotehnice au fost ridicate de polițiștii clujeni în urma a 3 percheziții.
Acestea erau vândute de un tânăr de 25 de ani, din Câmpia Turzii
200 de kilograme de articole PIROTEHNICE, confiscate de polițiști. Valoarea pe piață e de 25.000 de lei
La data de 21 decembrie, în baza planului de acțiune “PIROTEHNIC”, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare 3 percheziții domiciliare, într-o cauză penală privind infracțiunea de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
În fapt, din cercetările polițiștilor a reieșit că, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, ar fi deținut și comercializat, fără drept, articole pirotehnice din categoriile F1, F2 și F4, prin intermediul unei rețele de socializare.
Polițiștii au confiscat articole din categoriile F1, F2 și F4
În urma perchezițiilor derulate în județul Cluj, polițiștii au identificat și ridicat cantitatea de 200 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2 și F4, în valoare totală de 25.000 de lei.
Activitățile au fost sprijinite de polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art.37 lit.a) din Legea nr.126/1995 – privind regimul materiilor explozive, republicată.
Foto: IPJ Cluj
EVENIMENT
Clujean după gratii, după ce a spart geamul unei mașini și a furat un telefon mobil. Sub ochii șoferului
Polițiștii din Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 50 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal care are ca obiect infracțiunea de furt calificat.
Bărbatul a spart gemul unei mașini parcate pe Calea Florești.
Clujean după gratii, după ce a spart geamul unei mașini și a furat un telefon mobil. Sub ochii șoferului
Vineri, în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției 4 au fost sesizați de către un tânăr de 23 de ani, de despre faptul că, în timp ce se afla pe strada Calea Florești, din municipiul Cluj-Napoca, după ce și-a parcat autoturismul, la scurt timp, ar fi auzit o bubuitură, observând că o persoană necunoscută i-ar fi spart geamul de la autoturism.
Acesta s-a dus să vadă ce s-a întțmplat și și-a dat seama că hoțul i-a furat telefonul mobil, care se afla pe scaunul din dreapta.
Polițiștii l-au prins rapid pe hoț
Polițiștii Secției 4, aflați aproape de strada unde a avut loc incidentul au intervenit prompt, interceptând persoana necunoscută. În urma legitimării s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 50 de ani, din Cluj-Napoca. Acesta a fost condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura rețineri pentru 24 de ore, acesta fiind condus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
EVENIMENT
FOTO. Cum s-a produs accidentul de pe Splaiul Independenței din Cluj. Doi șoferi au fost răniți și transportați la spital
Două persoane au fost rănite în accidentul care a avut loc sâmbătă dimineața pe strada Splaiul Independenței din Cluj-Napoca.
Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului a fost un șofer care nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
Cum s-a produs accidentul de pe Splaiul Independenței din Cluj. Doi șoferi au fost răniți și transportați la spital
Accidentul a avut loc în jurul orei 08.30.
Din activitățile de cercetare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus dinspre strada Plopilor înspre strada Barițiu, de un bărbat de 59 de ani din Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
Acesta a intrând în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, tot din Cluj-Napoca.
În urma coliziunii, cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
În urma testărilor cu aparatul etilotest, rezultatele au reieșit negative.
EVENIMENT
VIDEO. UPDATE. Incendiu la Dej, pe strada Baia Mare. Flăcările de la o anexă gospodărească au cuprins și o casă
Un incendiu a izbucnit sâmbătă la o anexă gospădărească de pe strada Baia Mare din Dej.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin pentru a lichida incendiul.
Incendiu la Dej, pe strada Baia Mare. Flăcările de la o anexă gospodărească au cuprins și o casă
Potrivit ISU Cluj, flăcările s-au extins parțial și la casa de locuit, afectând o suprafață aproximativă de 80 de metri pătrați.
Acționează la fața locului două autospeciale cu apă și spumă. Au fost trimise în sprijin și echipajul de la Punctul de Lucru Gherla, respectiv o ambulanță SMURD.
Până acum, nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale.
UPDATE
Incendiul a fost lichidat de pompieri, care acum înlătură efectele negative ale acestuia.
Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, de la o afumătoare și s-au extins la două magazii, respectiv la casa de locuit.
Într-una dintre magazii erau depozitate diferite utilaje, dar și cauciucuri, ceea ce a favorizat arderea.
În ceea ce privește casa, a fost afectat acoperișul acesteia, precum și trei camere din interior, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați.
La fața locului acționează 3 echipaje din cadrul Detașamentului Dej.