ACTUALITATE
Asociații norvegiene caută 12 ONG-uri românești tinere pentru a le oferi SPRIJIN în dezvoltare
Synerb, în parteneriat cu Norsensus Mediaforum Norvegia, a dat startul înscrierilor în programul Vizionar – Fundraising strategic pentru ONG-uri la început de drum.
„Programul Vizionar este un program de sprijin dedicat ONG-urilor tinere, la început de drum, care doresc să învețe cum să își construiască un sistem profesionist de fundraising și să acceseze finanțările potrivite pentru dezvoltarea organizațiilor lor.
Programul se va desfășura pe o perioadă de 18 luni, răstimp în care 12 organizații ambițioase vor avea acces la tabere de învățare, mentorat punctual pe arii specifice de dezvoltare organizațională și vor beneficia de sprijin direct în scrierea de proiecte și consolidarea competențelor de fundraising.
“Strângerea de fonduri este o misiune dificilă pentru un ONG la început de drum. Ca să își poată îndeplini misiunea socială pe termen lung, orice echipă are nevoie de sisteme, instrumente potrivite, feedback de la oameni cu experiență, prezentări solide și o doză bună de răbdare.
Am creat programul Vizionar pentru a veni în sprijinul ONG-urilor mici care vor să-și dezvolte un mix de finanțare sănătos și diversificat. Dincolo de instrumentele oferite, vom ajuta liderii acestor organizații să-și dezvolte o serie de obiceiuri eficiente de fundraising și să înțeleagă cum gândesc donatorii. ” (Sonia Oprean, Co-fondator & Managing Partner Synerb)
Ce fel de organizații căutăm?
Dacă reprezinți un ONG din mediu rural, urban mic sau urban care:
· Activează în domeniul dezvoltării locale, al educației sau domeniul social;
· A avut un buget de maxim 50,000 EUR în ultimul an calendaristic;
· Are minim 2 angajați sau voluntari ”full-time” în echipă;
· A derulat cel puțin 2 proiecte relevante;
· Are o viziune de dezvoltare și de creștere a impactului social în comunitate;
Și cauți:
· O microcomunitate care să te susțină și un spațiu în care să-ți dezvolți organizația;
· Să-ți diversifici finanțările și să crești bugetul ONG-ului;
· Să afli cum construiești un sistem de fundraising;
· Să înveți în compania colegilor din sector;
· Să-ți redefinești modul de lucru, viziunea și impactul organizațional;
· Mentori și oameni cu experiență, determinați să te însoțească timp de 18 luni.
poți aplica pentru a fi parte din programul Vizionar până la data de 23 mai 2022, AICI ”, se arată în comunicat.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






