Connect with us

EVENIMENT

Articolul 69. Și persoanele arestate preventiv vor beneficia de vizite intime, nu doar cei condamnați

Publicat


Ministerul Justiției are în dezbatere publică un proiect de modificare a Codului Penal, iar una dintre propuneri acordă atenție vizitelor intime. Acestea vor putea să fie făcute și persoanelor reținute preventiv, nu doar celor condamnate.

Coincidență sau nu, este vorba despre articolul 69.

  1. La articolul 69, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

  1. a) sunt condamnate definitiv și sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecății;
  2. b) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;
  3. c) nu au beneficiat de permisiunea de ieșire din penitenciar în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, în cazul persoanelor condamnate;
  4. d) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată în cazul persoanelor condamnate, iar în cazul persoanelor arestate preventiv în cursul judecății în ultimele 30 de zile anterioare solicitării;
  5. e) participă activ la activități și programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă.”

  1. La articolul 69, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (41), cu următorul cuprins:

„(41) În cazul în care între momentul aprobării cererii și cel al acordării dreptului deținutul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), vizita intimă nu se acordă.”

 

  1. După articolul 112 se introduce un nou articol, articolul 1121, cu următorul cuprins:

 

„Art. 1121. Vizita intimă în cazul persoanelor reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă (1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele arestate preventiv în cursul urmăririi penale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;

b) există acordul procurorului care efectuează urmărirea penală sau supraveghează efectuarea urmăririi penale;

c) au trecut cel puțin 60 de zile din momentul punerii în executare a măsurii preventive privative de libertate sau al primirii în centru;

d) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 60 de zile anterioară solicitării vizitei intime sau sancțiunea a fost ridicată;

e) participă activ la activități de muncă neremunerată.

(2) Dispozițiile art. 69 alin. (2) – (5) se aplică în mod corespunzător.”

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate