ACTUALITATE
Arhiepiscopul Teofil Herineanu, „omul rugăciunii”, comemorat de Arhiepiscopia Clujului. Expoziție de fotografie documentară
Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului organizează joi, 3 noiembrie 2022, un eveniment comemorativ, la 30 de ani de la trecerea în neființă a Arhiepiscopul Teofil Herineanu, cunoscut ca „omul rugăciunii”.
Eveimentul are loc în cadrul Serilor culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului și va fi o seară în care va fi evocată personalitatea arhiepiscopului Teofil.
Vor lua cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și pr. Iustin Tira, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Clujului în perioada 1998-2022 și coordonatorul volumului „Omul rugăciunii s-a mutat la Domnul acum 30 de ani” apărut la Editura Renașterea, volum ce va fi lansat în cadrul evenimentului.
Arhiepiscopul Teofil Herineanu, „omul rugăciunii”, comemorat la Cluj
De asemenea, în cadrul serii culturale va fi vernisată expoziția foto-documentară „Arhiepiscopul Teofil Herineanu – trei decenii de la mutarea la cele veșnice”, deschisă publicului în perioada 3 noiembrie – 3 decembrie 2022.
Sesiunea comemorativă și evenimentul editorial vor fi completate cu un recital de pian susținut de Filip Moțocan și Elisabeta Nagy, elevi la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, coordonați de prof. Mara Pop.
Evenimentul „Serile culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului” are loc joi, 3 noiembrie începând cu ora 19.00.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






